International   •   Conference League   •   U CLUJ

Lukic a marcat iar pentru U Cluj, imediat a venit și anunțul președintelui Radu Constantea

Radu Constantea, președintele lui U Cluj // sursă foto: captură PrimaSport

Articol de Cosmin Nistor   —  joi, 23 iulie 2026

Radu Constantea, președintele Universității Cluj, s-a declarat mulțumit după remiza spectaculoasă obținută de ardeleni la Sf. Gheorghe, 2-2 cu Brann Bergen, în prima manșă a turului doi preliminar din Conference League.

Echipa lui Cristiano Bergodi a revenit de la 0-2 și a fost la o transversală de o victorie dramatică. Oficialul „Șepcilor roșii” a analizat evoluția echipei și a vorbit despre situația lui Jovo Lukic, atacant dorit în străinătate, dar și despre transferul lui Andrei Coubiș în Anglia.

Radu Constantea, după U Cluj 2-2 Brann: „Am fost timorați, dar mergem cu optimism în Norvegia”

Oficialul clujenilor consideră că lipsa de experiență în cupele europene și-a spus cuvântul în prima parte a meciului, însă este mulțumit de reacția avută de echipă după pauză.


„Ăsta e farmecul fotbalului și, din punctul ăsta de vedere, suntem mulțumiți cu rezultatul, chiar dacă echipa nu a arătat prea bine până în minutul 60, dar am reușit să revenim și mergem cu optimism în Norvegia.

Am fost puțin timorați, cred că și lipsa de experiență în competițiile puternice ne-a lipsit puțin și cred că e un rezultat bun pentru noi. Cu siguranță aveam un plus dacă jucam acasă, clar am fi avut acel plus de care aveam nevoie, mai ales în prima repriză.

Asta era planul de joc, să începem cu Alibek și pe parcurs să intre Lukic, era preconizat în minutul 60 să intre.”, a declarat Radu Constantea la Digi Sport Special.

Anunț despre transferul lui Jovo Lukic: „Am declinat ofertele”


Președintele lui U Cluj a confirmat că există interes pentru Jovo Lukic, însă spune că, în acest moment, clubul nu își dorește să renunțe la atacantul bosniac.

„Sunt discuții și oferte pentru Lukic, le-am declinat, dar acum vedem. În principiu, nu vrem să mai vindem vreun jucător, nici pe Coubiș nu am vrut, dar a venit o ofertă bună pentru el, în primul rând să joace în fotbalul britanic și are și sub 23 de ani și a putut primi acest permis de muncă în Anglia.

Am negociat și noi mult, iar la ora actuală nu ne dorim să mai vindem, dar repet, dacă va fi vreo ofertă bună pentru noi sau pentru jucător, putem să le analizăm.

Lukic nu insistă să plece, am reușit înainte de Mondial să prelungim încă 3 sezoane. Se simte bine la Cluj, dar o să ținem cont dacă financiar va fi o ofertă bună pentru club și își dorește să plece, vom ține cont cu siguranță”.

Constantea a explicat și de ce U Cluj a acceptat despărțirea de Andrei Coubiș, transferat la Lincoln City, și a dezvăluit că ardelenii au obținut un profit uriaș.

„Pentru Coubiș, profitul e foarte mare. În 6 luni, pe noi ne-a costat 125.000 de euro, iar suma e confidențială, dar e cam cea care s-a discutat în presă, atinge 3 milioane de euro, da. Avem și 15% dintr-un viitor transfer”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.