International   •   Conference League   •   FCSB

După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea

+51 Foto
Daniel Bîrligea, ședință foto cu logodnica pe teren, imediat după FCSB - Auda 2-3 / Sursă foto: golazo.ro

Articol de Alexandru Stanciu   —  vineri, 24 iulie 2026

Criticat de patronul Gigi Becali (68 de ani) pentru prestația din FCSB - Auda 2-3, Daniel Bîrligea (26 de ani) a oferit imaginile serii pe Stadionul Steaua.

La scurt timp după încheierea partidei, Daniel Bîrligea a revenit pe gazon, alături de logodnica sa, Antonia. Au fost însoțiți de un fotograf, care i-a pozat pe cei doi dansând și sărutându-se la centrul terenului, potrivit golazo.ro.

GALERIE FOTO. Daniel Bîrligea, ședință foto alături de logodnica lui, pe teren, după FCSB - Auda 2-3

+51 Foto
Daniel Bîrligea, alături de iubita sa, pe teren, după FCSB - Auda 2-3 / Foto: golazo.ro

Fotbalul a trecut pe plan secund pentru Daniel Bîrligea la scurt timp după înfrângerea rușinoasă suferită de FCSB în prima manșă a turului doi preliminar din Conference League, 2-3 pe teren propriu cu Auda.

Daniel Bîrligea a fost unul dintre „clienții” lui Gigi Becali pentru prestația din meciul european, atacantul fiind autorul unor ocazii monumentale irosite de-a lungul disputei.

La scurt timp după încheierea partidei, Danie Bîrligea a mers pe gazon alături de logodnica sa, Antonia. Cei doi au făcut o ședință foto la mijlocul terenului, fiind surprinși dansând și sărutându-se.

Cu doar câteva momente înainte, patronul Gigi Becali îl „urechea” pe Bîrligea în direct la TV pentru șansele ratate în eșecul cu Auda.


Ce vină să aibă Baciu că Târnovanu scapă două mingi în poartă? Ce vină să aibă Baciu că Bîrligea ratează? Noi am fost mult mai buni decât ei, asta contează!



- Gigi Becali, la emisiunea „Fotbal Club”

Pe data de 4 iunie 2026, Daniel Bîrligea a cerut-o în căsătorie pe Antonai Salanta în vacanța petrecută de cei doi în Bali.

Daniel Bîrligea a ratat ultima parte a sezonului precedent din cauza unei accidentări, însă atacantul a revenit cu o prestație solidă la prima etapă a noului sezon din Superliga, când a deschis scorul în victoria cu FC Argeș, scor 2-0.

În schimb, integralist în eșecul cu Auda, Daniel Bîrligea nu s-a ridicat la pretențiile patronului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.