International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Elicopterele lui Trump și Macron i-au stricat cantonamentul echipei din Premier League

Donald Trump, ajungând la Evian pentru Summitul G7 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 24 iulie 2026

Echipa engleză Brighton ar fi trebuit să se pregătească în Franța pentru noul sezon, dar s-a văzut nevoită să mute cantonamentul în Austria după ce terenurile de antrenament rezervate inițial au fost distruse în timpul Summitului G7 din iunie.

Brighton, locul 8 în precedentul sezon din Premier League, a organizat cantonamentul de vară în localitatea franceză Evian-les-Bains, aproape de granița cu Elveția.

„Pescărușii” ar fi trebuit să înceapă stagiunea de la hotelul Royal Resort pe 23 iulie și să rămână acolo până la 1 august, dar planurile le-au fost date peste cap.

Miercuri, Brighton a trimis câțiva angajați să confirme că terenurile și baza sunt puse la punct pentru cantonament, dar aceștia au avut parte de o surpriză neplăcută. Potrivit The Athletic, oamenii trimiși de club în Franța au transmis că terenurile sunt imposibil de utilizat.


Brighton și-a anulat cantonamentul din Franța

Motivul este inedit. Între 15 și 17 iunie, când la Evian a avut loc Summitul G7, elicopterele care au transportat liderii lumii au aterizat chiar pe terenurile unde Brighton urma să se antreneze, deteriorându-le serios.

  • Summitul G7 reunește liderii din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite, care dezbat teme economice, de securitate și referitoare la schimbările climatice.

  • Printre cei prezenți la Evian luna trecută se numără Donald Trump, Emmanuel Macron și fostul premier britanic Keir Starmer.

Nevoiți să se reorienteze, cei de la Brighton au organizat, din scurt, un cantonament în Austria, unde vor zbura duminică, 26 iulie. Pe 1 august vor juca un meci de pregătire cu Strasbourg, formație de Ligue 1. Un alt amical, programat inițial la Evian pentru data de 25 iulie, a fost anulat.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.