Slovenul Tadej Pogacar (27 de ani) continuă să domine autoritar Turul Franței 2026. Vineri, a câștigat etapa a 19-a, cu sosire pe legendarul Alpe d’Huez, și a stabilit cel mai rapid timp înregistrat vreodată pe celebra ascensiune, depășind recordul lui Marco Pantani, care rezista din 1995.
Slovenul a obținut astfel a cincea victorie de etapă din actuala ediție a Turului Franței și este tot mai aproape de un nou triumf în clasamentul general. S-a mai impus în 4 rânduri (2020, 2021, 2024 și 2025).
Tadej Pogacar a pulverizat recordul lui Marco Pantani
Pe ultimii kilometri ai ascensiunii spre Alpe d’Huez, liderul UAE Team Emirates a lansat un atac devastator și i-a ajuns din urmă pe ultimii oameni din evadare: Sepp Kuss, Lenny Martinez și Richard Carapaz. Ultimii doi au reușit să țină aproape de Tadej până într-un punct.
Cu aproximativ 900 de metri înainte de sosire, Pogacar a accelerat din nou și s-a desprins fără drept de apel, trecând primul linia de sosire.
Mai impresionant este că slovenul a parcurs ascensiunea de 13,8 kilometri în 35 de minute și 29 de secunde, stabilind un nou record al muntelui. Vechiul reper îi aparținea lui Marco Pantani, care urcase Alpe d’Huez în 36 de minute și 50 de secunde, în 1995.
Marco Pantani în 1998 FOTO Imago ImagesVictoria i-a consolidat poziția în clasamentul general. Principalul urmăritor, Remco Evenepoel, a cedat încă 2 minute și 29 de secunde în această etapă și se află acum la 7 minute și 11 secunde în spatele lui Pogačar.
Clasamentul etapei a 19-a
Tadej Pogacar - 3:17,57
Lenny Martinez - 3:17:59
Richard Carapaz - 3:18:00
Sepp Kuss - 3:19:11
Tobias Halland Johannessen - 3:20:04
Remco Evenepoel - 3:20:26
Isaac del Toro - 3:20:38
Paul Seixas - 3:20:42
Mattias Skjelmose - 3:20:42
Harold Tejada - 3:21:19
Matthew Riccitello - 3:21:22
Thymen Arensman - 3:22:04
Yannis Voisard - 3:23:29
Javier Romo - 3:23:58
Afonso Clement Braz - 3:24:07
Quinn Simmons - 3:24:23
Juan Ayuso - 3:24:23
Ion Izagirre - 3:24:30
Tom Pidcock - 3:25:31
Davide Piganzoli - 3:26:19
Ben O'Connor - 3:26:26
Jordan Jegat - 3:27:04
Ilan Van Wilder - 3:27:04
George Bennett - 3:27:40
Nicolas Prodhomme - 3:28:03
Urmează încă o etapă grea în Alpi
Sâmbătă se va disputa penultima etapă a Turului Franței, considerată de organizatori una dintre cele mai dificile din istoria competiției înaintea sosirii de la Paris.
Rutierii vor avea de escaladat legendarele Télégraphe, Croix de Fer, Galibier și o nouă ascensiune spre Alpe d’Huez, prin Col de Sarenne, pe un traseu care însumează nu mai puțin de 5.450 de metri diferență de nivel.
Clasamentul general al Turului Franței
- Tadej Pogacar
- Remco Evenepoel » +7'11''
- Isaac Del Toro » +9'42''
- Paul Seixas » +10'06''
- Lenny Martinez » +13'00''
- Mattias Skjelmose » +13'09''
- Juan Ayuso » +15'58''
- Tom Pidcock » +20'51''
- Jordan Jegat » +22'34''
- Richard Carapaz » +23'03''
{{text}}