De la lorzi la şeici şi oligarhi

Nebunia transferurilor care a cuprins Anglia în ultimele zile şi mai ales sumele enorme vehiculate ca plată în schimbul serviciilor unor superjucători nu puteau să nu stîrnească interesul mondial. Presa din întreaga lume comentează uluită darea de mînă a patronilor străini, veniţi în Regat din Orientul Mijlociu sau Îndepărtat, din Rusia sau SUA, iar aceştia nu-şi dezamăgesc "admiratorii", pompînd bani în noile lor afaceri cu o dezinvoltură demnă de o cauză mai bună.



Cu toate acestea, deşi fotbalul englez de club a cunoscut o infuzie de capital fără precedent abia după sosirile magnaţilor Roman Abramovici (Chelsea), Malcolm Glazer (Manchester United), Sulaiman Al Fahim (Manchester City) şi Arcadi Gaydamak (Portsmouth), britanicii au fost lideri la transferuri încă de la începuturile acestui sport, pe care tot ei l-au inventat.



Prima bombă



Prima Ligă engleză de fotbal a luat fiinţă în anul 1888, dar primitivismul jocului făcea ca interesul în jurul său să fie unul scăzut. Cu timpul însă, sportul cu balonul rotund a prins la public, în chiar primul an al secolului trecut înregistrîndu-se şi prima asistenţă pe un stadion formată dintr-un număr cu şase cifre: 110.820 de oameni la finala Cupei Angliei dintre Tottenham şi Sheffield. Cu un aşa interes pronunţat din partea publicului, a crescut firesc şi salarizarea fotbaliştilor, în 1902 atingîndu-se pragul echivalentului a 4 euro săptămînal. O sumă insignifiantă faţă de salariile vehiculate astăzi, însă un hotar important pentru evoluţia ulterioară a "Sportului Rege".



Transferul lui David Jack, primul fotbalist de peste 10.000 de lire



Sesizînd faptul că nu pot obţine supremaţia uzînd doar de resursele proprii, cluburile engleze importante au început să oferteze jucători exponenţiali ai rivalelor. Au apărut astfel şi licitaţiile pentru fotbalişti, iar în 1905, Alf Common a făcut pasul de la Sunderland la Middlesbrough pentru incredibila sumă de 1.000 de lire. Conducătorii Ligii Engleze nu au rămas impasibili la nevoia de a cumpăra a cluburilor, iar în 1908 au venit în ajutorul acestora, impunînd un plafon maxim de taxe pentru transferuri în valoare de 350 de lire. Sumele au crescut vertiginos, în 1928 atingîndu-se o nouă bornă: Arsenal îl achiziţiona pe David Jack de la Bolton pentru aproximativ 11.000 de lire!



Fotbalul creştea în popularitate, devenind o afacere din ce în ce mai profitabilă, chiar şi în epoca lui romantică, iar banii plătiţi pentru şi către jucători începeau să nu mai reprezinte o problemă pentru patroni.



Prozeliţi



Exemplul englezilor a fost urmat mai tîrziu şi de alte ligi din Europa, spaniolii de la Real Madrid fiind cel mai bun exemplu în acest sens, dream-teamul condus în anii '50 de Alfredo di Stefano, Raymond Kopa şi Ferenc Puskas făcînd legea pe Bătrînul Continent.



Avansînd rapid spre zilele noastre, cosemnăm transferurile din ce în ce mai costisitoare ale unor vedete ca Johann Cruyff (922.000 de lire, de la Ajax la Barcelona, in 1976), Diego Maradona (3.000.000 de lire, de la Boca Juniors la Barcelona, in 1982), Ruud Gullit (6.000.000 de lire, de la PSV la AC Milan, in 1987), Roberto Baggio (8.000.000 de lire, de la Fiorentina la Juventus, in 1990), Alan Shearer (15.000.000 de lire, de la Blackburn la Newcastle, in 1996) sau Ronaldo (19.500.000 de lire, de la Barcelona la Inter, in 1997).



Deşi sumele deveneau din ce în ce mai mari, patronul Interului din Milano, Massimo Moratti, a avut puterea de a şoca din nou lumea fotbalistică în 1999, oferindu-i lui Lazio 31 de milioane de euro pentru golgeterul Christian Vieri. Trecerea lui "Bobo" în capitala Lombardiei era semnalul că la Inter se pregătea o super formaţie, iar această dorinţă a încolţit şi în gîndurile altor mari cluburi europene. Unul dintre ele era Lazio, care, după titlul cucerit în 2000, a reinvestit banii luaţi pe Vieri, plus încă 5 milioane, în aducerea atacantului argentinian Hernan Crespo, de la Parma. Însă, deşi generoşi, patronii ambelor cluburi italiene nu şi-au cules rodul investiţiilor de atunci, Lazio devenind o echipă de pluton, în timp ce Inter a ieşit campioană abia în 2006, 2007 şi 2008.



Era galactică



Revenind la începutul mileniului trei, nu putem să omitem cea mai glorioasă şi mai scumpă echipă din cîte au fost vreodată: Realul lui Florentino Perez, cunoscut şi sub numele de Los Galacticos. Într-adevăr, după transferurile unor jucători precum Luis Figo (60 de milioane, de la Barcelona), Zinedine Zidane (71 de milioane, de la Juventus - record absolut), Ronaldo (39 de milioane, de la Inter), David Becham (36 de milioane de euro, de la Manchester United), Michael Owen (35 de milioane de euro, de la Liverpool) sau Walter Samuel (25 de milioane de euro, de la AS Roma), clubul din Capitala Spaniei a cunoscut între 2000 şi 2003 una dintre cele mai bune perioade din întreaga lui existenţă. Totodată, la Madrid s-a născut şi tendinţa actuală din fotbalul mondial, aceea de a aduna cît mai multe valori sub un singur nume.



Un nou început



După apunerea perioadei "Galactice", Chelsea a fost prima echipă care a urmat modelul madrilen, de la venirea patronului rus Roman Abramovici fiind aduse pe Stamford Bridge vedete internaţionale precum Robben, Essien, Ballack, Petr Cech, Crespo, Drogba, Shevchenko sau chiar românul Adrian Mutu.



În septembrie 2008, numărul investitorilor străini din Premier League dovedeşte că este în continuă creştere, iar noul venit Sulaiman Al Fahim vrea să spargă din nou piaţa propunînd în jur de 180 de milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo şi 666 de milioane de euro pentru încă 10 achiziţii.



Aşadar, după mai bine de 100 de ani, asistăm la încheierea unui ciclu, cel al transferurilor. Început în Anglia, circul sumelor exorbitante cheltuite pe jucători se încheie tot în Insulă. De acum, renunţăm la lorzi, aplaudăm şeicii arabi şi oligarhii ruşi.