Olympiakos insistă pentru Rednic. Grecii îl vor imediat sau, cel mai tîrziu, în iarnă
Şefii campioanei Greciei îl vor pe Mircea Rednic de acum, dar par dispuşi să-l aştepte pe “Puriu” şi pînă la iarnă. Presa elenă a confirmat ieri informaţia publicată în exclusivitate de Gazeta Sporturilor în urmă cu două zile, conform căreia Olympiakos Pireu “aleargă” după antrenorul de 46 de ani! Preşedintele lui Oly, Sokratis Kokkalis, e nemulţumit total de actualul tehnician, Ernesto Valverde, pe care-l plăteşte cu două milioane de euro pe sezon, dar care a “izbutit” să rateze calificarea în grupele Champions League. În preliminarii, Olympiakos a fost eliminată de Anorthosis Famagusta!
VOR SĂ ACHITE CLAUZE DE UN MILION DE EURO
În tentativa sa de a-l lua pe Rednic, Kokkalis s-a lovit de refuzul vehement al şefilor dinamovişti, care nu concep să rămînă fără antrenorul care a adus ultimul titlu în Ştefan cel Mare: “Rămîi aici, nu te duci nicăieri! Împreună trebuie să cîştigăm iar campionatul şi s-o ducem pe Dinamo în grupele Champions League. E obligatoriu! După ce îndeplinim acest obiectiv, mai vorbim”. Olympiakos acceptă şi să mai aştepte pînă la finalul turului. Atunci, pentru a-l lua pe Rednic, elenii sînt dispuşi chiar să plătească un milion de euro, clauza de reziliere stipulată în contractul tehnicianului roş-albilor!
1 milion de euro este salariul pe care i l-a pregătit Olympiakos lui Mircea Rednic
Aseară, 3-1 cu Brazi
Dinamo a învins aseară cu 3-1 (1-1) pe Chimia Brazi (Liga a III-a), într-un amical desfăşurat la Săftica. Golurile au fost marcate de Adrian Cristea şi Dănciulescu (2). “Cîinii” au evoluat în formula Dolha - Blay, L. Goian, Izvoranu, Pulhac - Diakite - Ze Kalanga, Ad. Cristea, Boştină, Campos - Dănciulescu. Au mai jucat Awoa, Vasiljevici şi Petre.
ULTIMELE NOUTĂŢI
- Rednic n-o va mai urmări pe Nijmegen, în deplasarea de la Twente, întrucît în aceeaşi zi, pe 13 septembrie, Dinamo joacă la Vaslui. “Spioni” vor fi Vlădoiu şi Ion Moldovan.
- Ghanezul George Blay, 28 de ani, va semna noul acord propus: un contract pe doi ani, 96.000 de euro pe sezon, cu 40.000 de euro mai mult decît pînă acum.
Fotbal • Liga 1 • INSISTENŢE
Cadoul de Crăciun
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — sâmbătă, 06 septembrie 2008
{{text}}