Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DinamoFest a prins din prima! Peste 1000 de suporteri au venit la stadion cu ore bune înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova

+21 Foto
Peste 1200 de suporteri au venit la DinamoFest

Articol de Eduard Apostol, Cosmin Nistor   —  sâmbătă, 25 iulie 2026

Dinamo - Universitatea Craiova, derby-ul etapei a doua din Superliga, se dispută în această seară, de la ora 20:30, însă atmosfera din jurul stadionului s-a încins cu mult înaintea fluierului de start.

Clubul alb-roșu a lansat cu această ocazie conceptul DinamoFest, o petrecere de tip „fan zone” dedicată suporterilor de toate vârstele. Prima ediție a atras deja nu mai puțin de 1200 de persoane, iar noua inițiativă pare să fi avut un impact important mai ales în rândul familiilor venite la meci.

FOTO. Peste 1000 de dinamoviști, la prima ediție DinamoFest

Suporterii au început să se adune cu câteva ore înaintea partidei, iar zona amenajată de club s-a transformat rapid într-un punct de întâlnire pentru comunitatea dinamovistă.


La standurile de mâncare și băutură s-au format cozi, în condițiile în care organizatorii au pregătit mai multe variante la prețuri accesibile. În același timp, muzica și zonele de relaxare le-au oferit fanilor posibilitatea de a socializa înaintea derby-ului.

Printre cei mai solicitați de suporteri s-a aflat și președintele clubului, Andrei Nicolescu. Acesta a stat de vorbă cu fanii, a făcut fotografii cu suporteri de toate vârstele și a fost prezent pe toată durata evenimentului. Dinamoviștii au apreciat inițiativa clubului, mulți dintre ei spunând că DinamoFest este o idee foarte bună și că astfel de acțiuni ar trebui organizate înaintea cât mai multor meciuri.

Pentru prima ediție, impactul este foarte bun, chiar peste așteptările noastre. Este o inițiativă pozitivă, iar interacțiunea cu fanii este exact ceea ce ne-am dorit. Ideea este una bună și sperăm să creștem de la meci la meci.Am avut aproximativ 1.200 de înscrieri pentru eveniment, pentru că am încercat să îl organizăm cât mai bine.



Cred că și partenerii noștri vor avea și mai multă încredere în acest tip de activități, iar obiectivul este ca suporterii să vină de fiecare dată cu trei ore înainte de meci.Este un pas spre normalitate. Nu se întâmplă doar la noi, nu inventăm apa caldă, ci încercăm să aducem și la Dinamo un concept care funcționează și în alte părți.



Suporterii lui Dinamo sunt foarte numeroși, iar astfel de evenimente sunt ceva firesc. Ne-am bucurat și de faptul că vremea a ținut cu noi și le mulțumim celor de la Arcul de Triumf pentru sprijin. Este un concept pe care vrem să îl organizăm la fiecare meci.



- Andrei Nicolescu, în exclusivitate pentru GSP.ro


Copiii au tras la poartă și s-au pictat în alb și roșu

DinamoFest a inclus mai multe jocuri interactive, adaptate tuturor categoriilor de vârstă.

Cei mici au putut să execute șuturi la poartă împotriva unor goalkeeperi de la grupele de juniori ale clubului, în timp ce o altă zonă a fost dedicată picturii pe față. Numeroase fetițe au ales modele în culorile alb-roșii înaintea intrării pe stadion.

Nu au lipsit nici fotografiile, concursurile și tragerile la sorți cu premii pentru suporterii prezenți.

  • Conceptul lansat înaintea partidei cu Universitatea Craiova nu reprezintă doar o acțiune punctuală. Conducerea lui Dinamo intenționează să transforme festivalul într-un program permanent, organizat înaintea fiecărui meci disputat pe teren propriu în București.

  • În trecut, în jurul arenei mai existau ocazional rulote cu mâncare sau mici zone destinate fanilor, însă activitățile erau izolate. Prin DinamoFest, clubul încearcă să creeze o experiență completă în ziua meciului și să îi determine pe suporteri să ajungă la stadion cu câteva ore înainte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.