Austriaca Lilli Tagger (18 ani, 74 WTA), una din cele mai promițătoare tinere jucătoare din circuitul mondial, a câștigat primul titlu WTA al carierei. În finala de la Praga, sportiva de 18 ani a învins-o cu 7-6 (3), 6-2 pe Daria Snigur (24 de ani, 54 WTA), la capătul unui meci ce a durat 90 de minute.
Lilli Tagger a avut un parcurs excelent la turneul WTA 250 de la Praga, izbutind să învingă două jucătoare din Cehia în drumul ei spre finală. Mai întâi, austriaca și-a luat revanșa în fața Sarei Bejlek, jucătoare în fața căreia pierduse în 15 iulie, la Atena.
Lilli Tagger, victorie în fața Dariei Snigur în finala turneului WTA de la Praga
Apoi Tagger a câștigat cu Barbora Krejcikova și s-a calificat în ultimul act, unde a avut-o ca adversară pe Daria Snigur. În semifinale, ucraineanca a învins-o pe cehoaica Tereza Valentova (19 ani, 63 WTA) cu 7-6 (4), 6-3.
Primul set al finalei a fost extrem de echilibrat, cele două jucătoare mergând cap la cap până în prelungiri. Tagger a gestionat mai bine tie-break-ul și l-a câștigat cu 7-6 (3). În setul al doilea, Snigur nu a mai ținut pasul cu adversara sa și, după 90 de minute, sportiva de 18 ani s-a impus cu 7-6 (3), 6-2.
Așadar, Tagger a obținut primul titlu WTA al carierei. În noiembrie 2025, ea a ajuns în prima finală, însă a pierdut cu 3-6, 3-6 contra Annei Blinkova, la Jiangxi Open, un turneu WTA 250. Apoi, în februarie 2026, Tagger a ajuns în finala Mumbai Open, un turneu WTA 125, dar a pierdut cu 4-6, 3-6 contra tailandezei Mananchaya Sawangkaew.
Parcursul lui Lilli Tagger la Praga:
Turul 1: 6-2, 6-4 vs. Xinyu Gao (28 de ani, 244 WTA, China)
Optimi de finală: 6-4, 6-4 vs. Mai Hontama (26 de ani, 203 WTA, Japonia)
Sferturi de finală: 6-3, 6-4 vs. Sara Bejlek (20 de ani, 40 WTA, Cehia)
Semifinale: 6-7 (5), 6-3, 7-6 (4) vs. Barbora Krejcikova (30 de ani, 26 WTA, Cehia)
Finală: 7-6 (3), 6-2 vs. Daria Snigur (24 de ani, 54 WTA, Ucraina)
{{text}}