International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Arsenal vrea să-l facă pe Vinicius jr cel mai bine plătit din istoria clubului!

Vinicius jr, cu numărul 10 împotriva Croației / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 27 iulie 2026

Campioana Angliei, Arsenal, consideră că Vinicius jr ar putea s-o ajute să câștige în sfârșit Liga Campionilor.

„Tunarii” au fost foarte aproape să câștige cel mai râvnit trofeu din Europa în această vară. Însă, în finala cu PSG pierdută la penalty-uri, s-a văzut că le-a lipsit un jucător letal în fața porții adverse.

Potrivit cotidianului britanic The Telegraph, acesta ar fi și motivul pentru care managerul Mikel Arteta și conducerea clubului au făcut din Vinicius jr obiectivul numărul unu al acestui mercato estival.

Vinicius n-a prelungit cu Real, care a reacționat pe piața transferurilor cu Yan Diomande


Arteta a urmărit de la Londra tot ceea ce s-a întâmplat la Real Madrid în ultimele zile. E la curent cu faptul că Vinicius nu și-a prelungit contractul cu „galacticii”, scadent în 2027, dar și cu faptul că Madridul a reacționat și-l transferă pe Yan Diomande (19 ani), extremă-stânga în schimbul căreia îi va plăti lui RB Leipzig între 120 și 130 de milioane de euro.

Devine din ce în ce mai clar că, deși își dorea să-l păstreze, Real va trebui să-l vândă acum pe brazilian, pentru a nu-l pierde gratis, vara viitoare. Iar Arsenal e pregătită. Conform tabloidului The Sun, nord-londonezii sunt dispuși să-și încalce limitele autoimpuse în privința salariilor și să-l facă pe „Vini” cel mai bine plătit jucător din istoria clubului.

Vinicius vrea aproape 30 de milioane de euro net pe sezon

Altfel spus, să-i satisfacă pretențiile pe care Florentino Perez i le-a refuzat până acum. Real îi oferise un salariu de 20 de milioane de euro net pe sezon, dar el vrea neapărat să fie la fel de bine plătit ca Mbappe, care primește aproape 30 de milioane de euro anual.


Potrivit aceluiași The Telegraph, finanțele lui Arsenal sunt într-o situație excelentă și ar putea finaliza tranzacția fie prin plata unei taxe de transfer către Real Madrid, în această vară, fie oferindu-i lui Vinicius un bonus, dacă acesta alege să rămână la mutipla campioană a Spaniei până-n 2027, când îi expiră contractul. Dacă va veni la Arsenal ca jucător liber, sud-americanul ar urma să încaseze o primă de instalare cifrată la 80 de milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.