Jucătorii lui CFR Cluj se confruntă cu restanțe salariale de 3 luni, iar doi dintre titulari, Andrei Cordea (27 de ani) și Karlo Muhar (30 de ani) au depus memorii împotriva clubului, aceștia având de încasat sume uriașe.
Clubul din Gruia traversează o perioadă foarte instabilă din punct de vedere financiar, iar recent UEFA i-a aplicat o interdicție la transferuri. La nivel administrativ, Iuliu Mureșan a demisionat săptămâna trecută din postul de președinte al clubului.
CFR Cluj le datorează lui Cordea și Muhar 380.000 de euro
CFR Cluj le datorează doar lui Andrei Cordea și Karlo Muhar restanțe în valoare de 380.000 de euro, potrivit digisport.ro.
Cordea are de încasat 80.000 de euro, sumă compusă din 3 salarii restante plus un bonus, iar mijlocașul croat trebuie să primească 300.000 de euro.
Sunt fotbalist profesionist. Cât timp îmbrac tricoul acestei echipe voi da tot ceea ce am mai bun. Sufăr alături de toată lumea. Nu-mi priește această situație. Sper să fie bine.
Aștept să se clarifice lucrurile cu memoriul meu. Asta este între mine și club. Cu siguranță se vor găsi soluții cum s-au găsit și până acum. O să fie bine!
- Andrei Cordea, atacant CFR Cluj
Karlo Muhar, mijlocaș central de meserie, se află la a doua aventură la CFR Cluj. Croatul a revenit vara trecută în Gruia, după ce în sezonul 2024-2025 a evoluat în Arabia Saudită, la Al Orubah. Anterior, Muhar fusese legitimat la CFR în precedentele două sezoane.
Ioan Varga s-a luptat atunci pentru a-l convinge pe Muhar să revină la CFR Cluj, croatul fiind dorit în acele momente și de către FCSB.
De cealaltă parte, Andrei Cordea a început al doilea sezon la CFR Cluj cu un gol marcat în prima etapă din Superliga, 1-2 în deplasare cu Oțelul Galați.
Cordea a ajuns la CFR Cluj vara trecută, liber de contract după despărțirea de Al Taee. Anterior, Cordea evoluase timp de două sezoane la FCSB.
{{text}}