Sporturi   •   Tenis   •   CIRCUITUL WTA

Săptămână fără românce în turneele WTA + modificări minore în clasamentul mondial » Sorana Cîrstea rămâne pe poziția de vârf, 17

Sorana Cîrstea pe zgura de la UniCredit Iași Open FOTO Roxana Fleșeru

Articol de Luminița Paul   —  luni, 27 iulie 2026

Sorana Cîrstea păstrează locul 17 în ierarhia mondială, iar Jaqueline Cristian a făcut un salt de două poziții, ambele recuperându-se după probleme medicale. Ele nu joacă săptămâna aceasta, la fel ca Gabriela Ruse, a treia „tricoloră” din Top 100.

Jucătoarele române nu sunt prezente pe tablourile celor două turnee WTA care se desfășoară în săptămâna de față. Circuitul feminin se mută total în America de Nord, dându-se startul pentru sezonul de hard care va culmina la US Open, al patrulea și ultim concurs de Grand Slam al anului.

Cele două competiții programate sunt cele de la Washington – WTA 500 și Memphis – WTA 250. La primul favorită principală este americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial, iar cap de serie 2 e ucraineanca Elina Svitolina. Alte prezențe importante sunt cele ale lui Naomi Osaka, Diana Shnaider sau Madison Keys.

La Memphis, lista favoritelor este deschisă de rusoaica Ekaterina Alexandrova, a 19-a jucătoare a lumii, pe grilă regăsindu-se și McCartney Kessler, cap de serie 2, Viktoria Golubic, Camila Osorio și Tatjana Maria.


Cîrstea și Cristian, accidentate, Ruse ia o pauză

Absențele româncelor sunt justificate. Sorana Cîrstea nu a putut să-și apere semifinala de la Iași din cauza unei accidentări la mușchii abodminali suferită încă din primul tur de la Wimbledon. Nu a jucat nici săptămâna trecută, din același motiv.

Jaqueline Cristian a suportat o intervenție chirurgicală la genunchiul drept, nu complicată, dar care necesită timp pentru recuperare. Ea trebuia să fie cap de serie principal la UniCredit Iași Open, după retragerea Soranei, însă nu a putut evolua din cauza problemei care a dus-o pe masa de operație.

Jaqueline Cristian, după operația la genunchi Foto: Instagram

Gabriela Ruse a evoluat la Iași, pierzând în turul 1 în fața spaniolei Kaitlin Quevedo. După acel meci, ea a detaliat planul pentru perioada care urma. „Îmi trebuie câteva zile de pauză pentru că am jucat foarte mult. Probabil este cel mai lung sezon al meu de până acum”, a explicat Gabi. „Voi începe sezonul de hard cu turneul de la Toronto și apoi voi continua cu Cincinnati și US Open”, a precizat.

Cum nici săptămâna trecută „tricolorele” nu s-au aflat în competiții, pozițiile lor în clasament au rămas la fel sau au suportat mici modificări.

Sorana Cîrstea rămâne pe poziția de vârf în clasamentul mondial

Sorana Cîrstea rămâne jucătoare română cel mai bine clasată, petrecând alte șapte zile pe poziția de vârf a carierei, 17, pe care a atins-o în premieră anul acesta, pe 13 iulie.

Jaqueline Cristian a urcat două poziții, până pe 39, iar Gabi Ruse a coborât, tot două, situându-se pe 75.

Următoarele „tricolore” din clasament sunt: Miriam Bulgaru – locul 248, Ruxandra Bertea – 268, apoi Maria Sara Popa – 432, Irina Begu – 464 și Andreea Prisăcariu – 467.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.