Mario Camora, veteranul celor de la CFR Cluj, a reacționat după ce formația din Gruia a trecut cu 5-0 de Voluntari, în etapa secundă din Superliga.
Mario Camora a transmis că echipa a făcut o „demonstrație de caracter”, în condițiile în care clubul se confruntă cu grave probleme financiare. Jucătorul celor de la CFR a transmis că atmosfera din vestiar e bună, iar grupul este unit.
Mario Camora: „Atmosfera este foarte bună în vestiar, ne-am bucurat cu toții la gol”
„Am fost inspirat la gol. Am avut încredere că pot face acea fază și să înscriu, dar cele mai importante sunt punctele pentru echipă. E prima victorie din acest sezon. Pentru moralul echipei, pentru ce se întâmplă la noi este foarte important. Acum trebuie să ne recuperăm bine pentru că avem un meci foarte important joi.
După cartonașul roșu, meciul a devenit mai ușor. Am și înscris repede, dar acest grup a făcut o demonstrație de caracter foarte mare. Suntem un grup foarte unit. Ne bucurăm pentru victorie, iar toată lumea a făcut o muncă extraordinară și ne bucurăm.
Atmosfera este foarte bună în vestiar, ne-am bucurat cu toții la gol. Echipa a demonstrat caracter. Am dominat și am făcut un meci bun. Este un moment greu, eu am mai trecut prin perioade grele aici, poate chiar mai grea. Așteptăm conducerea să rezolve problema. Așteptăm toți să avem liniște. E cel mai important, mai ales pentru jucători, ca să se concentreze doar la fotbal.
E dreptul lor să ceară banii. Cum să ne supărăm? Nu ne supărăm între noi pentru asta. Fiecare știe ce face, fiecare știe de viața lor, de familia lor. Nu avem cum să ne supărăm când e munca lor în joc. Eu vorbesc personal. Nu am auzit nimic și eu nu m-am supărat. Nu mă bag în viața personală a cuiva”, a spus Mario Camora la flash-interviul de la Fotbal Club de la Digi Sport.
{{text}}