Tadej Pogacar (27 de ani), recent încoronat pentru a cincea oară în Turul Franței, ar putea lua startul și în La Vuelta, o decizie urmând să fie luată de campion în următoarele două săptămâni. Slovenul nu a mai participat în al treilea mare tur din 2019.
Încă mai vibrează asfaltul din Paris după ultima etapă, una extraordinară, din Turul Franței, cu Tadej Pogacar reușind a cincea sa victorie la general într-un mod dominant. Și alăturându-se unui grup restrâns de mari rutieri care reușiseră acest lucru înainte: Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault și Miguel Indurain.
Trecuseră însă 31 de ani de la performanța navarezului Indurain, ceea ce subliniază și mai mult nivelul actual ieșit din comun al slovenului. „Nu vreau să fac parte din niciun club. Nu contează că sunt primul sau al cincilea, vreau să mă bucur de moment”, spunea Tadej la puține momente după încheierea etapei finale. Important pentru el este că „mi-am atins obiectivul”.
Ținând cont de stilul aproape copleșitor pentru adversari în care a parcurs Le Tour, cheltuind mai puțină energie decât anul trecut – când a triumfat cu rezervoarele bătând în roșu – e posibil ca anul acesta să evolueze și în Turul Spaniei? Pare că este sezonul cel mai prielnic pentru că, după cum subliniază cotidianul As, Vuelta începe în 2026, pe 22 august, din Monaco. Adică de acolo unde își are Pogacar reședința.
Tadej a mai participat o singură dată în marele tur iberic, în 2019, pe când avea 21 de ani. A câștigat atunci trei etape și a încheiat pe locul 3 în clasamentul general, după compatriotul său Primoz Roglic și favoritul local Alejandro Valverde. De atunci, a adunat cele cinci triumfuri în Le Tour – plus alte două locuri 2 – și unul în Il Giro.
Tadej Pogacar: „Dacă ar începe mâine, aș zice nu”
Îi lipsește doar La Vuelta, iar As susține că există informații care îndreaptă spre o prezență a lui Pogacar în 2026. Competiția iberică era trecută de câteva luni în calendarul său, însă totul depindea de starea fizică în care avea să termine Marea Buclă. Zâmbitor în ultima săptămână de competiție, ajutându-l cu generozitate pe colegul de echipă Isaac Del Toro să urce pe podium, simțindu-se bine, trebuie doar să ia decizia.
Tadej Pogacar și logodnica lui, Urska Zigart Foto: Imago Images„Zbor acasă și am unele lucruri de rezolvat. Vineri (n.r. 31 iulie) voi concura într-un criteriu în Slovenia cu câțiva invitați speciali din Turul Franței, le sunt recunoscător că vor fi acolo, iar duminică avem Pogi Challenge cu familii, copii, suporteri. Va fi un final grozav de săptămână”, a declarat el pentru As.
A adăugat că sunt și activități de dus la capăt pentru fundația sa, după care speră să ajungă să o vadă pe Urska Zigart, logodnica lui, în câteva etape din Turul Franței, programat între 1 și 8 august. „Dacă Vuelta ar începe mâine, aș spune că nu vin, dar în următoarele două săptămâni voi lua o decizie”, a afirmat Tadej Pogacar.
{{text}}