Zoran Mitrov, fotbalist celor de la FC Botoșani, a reacționat după ce echipa sa a reușit să scoată pe final un egal cu cei de la Rapid, scor 1-1, într-un meci din etapa secundă din Superliga.
Zoran Mitrov a explicat gesturile nervoase pe care le-a avut în momentul în care a fost schimbat în minutul 74 cu Jovan Markovic. Mitrov a transmis că nu a avut nimic de a face cu antrenorul Marius Croitoru, ci doar era supărat pe prestația sa din partidă.
Zoran Mitrov: „Eu am cerut schimbare! Să nu se înțeleagă greșit, am o relație specială cu domnul Croitoru”
„Prima repriză nu a fost bună din partea noastră. A doua repriză am controlat mai mult jocul, am ținut mai mult de minge, în special la mijlocul terenului. Am întâlnit un adversar greu, știe toată lumea. Cred că e un rezultat echitabil și ne pregătim mai bine pentru următorul meci.
Toate echipele știu că e greu să câștigi la Botoșani. Sperăm să ținem ștacheta sus și să nu dăm nimănui puncte acasă. A fost un discurs mai bărbătesc la pauză din partea antrenorului la pauză. Trebuia să accelerăm pe faza ofensivă. Se pare că și cei veniți de pe bancă și-au făcut treaba și, cum am zis, ne gândim la următorul meci.
Să nu se înțeleagă greșit gestul de când am fost schimbat. Eu am cerut schimbare. Eram nervos pentru rezultat și pentru că nu am făcut mai multe în meci. Am o relație specială cu el, nu a fost o ieșire la adresa lui”, a spus Zoran Mitrov la flash-interviul de după partidă de la emisiunea Fotbal Club de la Digisport.
Chiar dacă și în prima repriză am mai avut ocazii, sper să începem jocurile la fel de bine ca în repriza a doua și nu vom avea probleme cu nicio echipă. Este un rezultat echitabil și cred că puteam chiar să câștigăm pe finalul meciului, dar un rezultat echitabil, da.
-Andrei Dumiter, atacantul celor de la FC Botoșani
{{text}}