CFR Cluj, club cu grave probleme financiare, s-ar fi înțeles cu Sergiu Buș (33 de ani), un veteran în Superliga.
Sergiu Buș a rămas liber de contract după despărțirea de retrogradata Hermannstadt, o altă formație cu grave probleme financiare. Pentru Sergiu Buș ar fi o revenire la echipa la care s-a format. El este originar din Cluj, iar CFR este echipa la care a debutat ca senior.
Astăzi, 30 iulie, CFR Cluj primește vizita celor de la Arashkert, meci pentru calificarea în faza următoare din Conference League. În meciul tur cele două formații au remizat, scor 1-1.
CFR Cluj s-a înțeles cu Sergiu Buș
Sergiu Buș și-a prelungit contractul cu Hermannstadt/ foto: Imago Images
Sergiu Buș ar urma să semneze cu cei de la CFR Cluj, potrivit prosport.ro. Sergiu Buș și-a făcut junioratul la CFR Cluj, iar în 2009 a ajuns la echipa mare. În perioada în care a aparținut de echipa din Gruia a fost și împrumutat la Alba Iulia, ASA Tg. Mureș și Gaz Metan până a fost cedat la FC Brașov în 2013. După doar un singur an a plecat în Bulgaria la CSKA Sofia. Au urma aventuri la Sheffield Wednesday și Salernitana, iar în 2017 a revenit în România la Asta, După doar 6 luni a fost transferat de Levski.
A revenit în România la Gaz Metan, iar apoi a ajuns la FCSB. În 2021 a fost transferat de Seongram FC, echipă din Coreea de Sud. A revenit la CFR în iarna lui 2022, iar peste un an a fost împrumutat la Chindia. Ultimii trei ani i-a petrecut la echipe precum Poli Iași, Corvinul și Hermannstadt.
Sezonul precedent Sergiu Buș a jucat 42 de meciuri pentru Hermannstadt, a marcat 10 goluri și a oferit două pase decisive în toate competițiile. De-a lungul carierei Sergiu Buș a jucat 36 de meciuri pentru CFR Cluj și a marcat trei goluri. Are două titluri de campion cu formația din Gruia (2009-2010 și 2021-2022). Este cotat de site-urile de specialitate la 175.000 de euro. Pe postul de atacant cei de la CFR îl mai au pe Stefan Drazic și Andresa Șfaiț.
{{text}}