Ricardo Sousa, antrenorul celor de la Petrolul Ploiești, se va putea baza pe doi noi jucători pentru partida cu Universitatea Craiova, campioana en-titre, programată sâmbătă, 1 august, de la ora 21:30.
Este vorba despre mijlocașul Dele Israel și Breston Malula, fotbaliști prezentați deja oficial, dar care nu primiseră până în acest moment vizele de muncă.
Breston Malula și Dele Israel au primit vizele de muncă și pot bifa primele minute în Petrolul
Acum, cei doi fotbaliști au primit actele necesare și au fost deja legitimați la Liga Profesionistă de Fotbal, potrivit observatorulph.ro. Aceștia ar putea fi folosiți de antrenorul portughez în duelul cu Universitatea Craiova.
Potrivit sursei citate, singura situație care mai trebuie rezolvată este cea a lui Lucho Vega, fotbalist argentinian. Jurnaliștii notează că acesta ar putea fi apt de joc pentru partida cu Oțelul Galați programată vineri, 7 august, de la ora 18.30.
După doar două etape Petrolul a acumulat trei puncte. Ploieștenii au învins Dinamo în primul meci, scor 1-0 și au pierdut cu FC Argeș, scor 0-1.
Breston Malula a fost prezentat oficial pe 25 iunie. Este fundaș central și a semnat pe două sezoane. A evolut de-a lungul carierei doar în Elveția, țara în care s-a format, la academia celor de la Young Boys. A jucat la FC Chiasso (2020-2021), Yverdon Sport (2021-2024) și, cel mai recent, la FC Stade-Laussane-Ouchy. A jucat sezonul trecut 38 de meciuri. Are peste 100 de prezențe în a doua ligă din Elveția și 13 meciuri în prima divizie. Este cotat de site-urile de specialitate la 250.000 de euro.
Dele Israel a fost prezentat oficial pe 10 iulie. Este mijlocaș central și a semnat cu „lupii galbeni” un contract valabil pe două sezoane. A ajuns în Europa în 2020 la Liepaja, echipă din Letonia. A mai jucat la Daugavpils (Letonia), Sigma Olomouc (Cehia), Kromeriz (Cehia), iar în această vară a ajuns la Petrolul. Este cotat de site-urile de specialitate la 100.000 de euro.
{{text}}