La aproape cinci ani de la ruptura care a zguduit conducerea Rapidului, Andrei Nicolescu a vorbit despre conflictul cu Victor Angelescu și despre momentul care a dus la plecarea sa din Giulești. Cei doi nu-și vorbesc absolut deloc în momentul de față, dar de un an de zile se salută doar atunci când participă la acțiuni oficiale ale celor două cluburi.
Războiul dintre Victor Angelescu și Andrei Nicolescu, doi oameni care au avut roluri importante în conducerea Rapidului, continuă să lase urme chiar și la aproape cinci ani distanță de momentul în care drumurile lor s-au separat.
În prezent președinte la Dinamo, Andrei Nicolescu a vorbit la „Prietenii lui Ovidiu” despre perioada petrecută în Giulești și despre conflictul pe care l-a avut cu Victor Angelescu.
Andrei Nicolescu: „N-am avut niciodată nostalgia Rapidului”
Pe scurt, tensiunile au apărut în 2021, atunci când Victor Angelescu a insistat pentru numirea lui Daniel Niculae în funcția de președinte al Rapidului. Andrei Nicolescu, la acel moment vicepreședinte și membru în Consiliul de Administrație al clubului, s-ar fi opus instalării fostului atacant în această poziție.
Nicolescu ar fi susținut financiar Rapidul printr-un împrumut de aproximativ 350.000 de euro, însă la 28 aprilie 2021 a fost îndepărtat din structura clubului. Plecarea sa a venit pe fondul conflictelor interne și al diferențelor de viziune privind conducerea echipei.
„N-am avut niciodată nostalgia Rapidului. N-am avut-o nici măcar atunci când... E greu, în momentul în care intri într-un club, să nu începi să te identifici cu valorile clubului respectiv. Nu pot să spun chestia asta, dar în momentul în care am plecat n-am avut nostalgia asta. Tocmai de aia nici nu am urmărit ce se întâmplă sau să fiu cumva pe acolo să văd dacă pot să... Pur și simplu s-a închis o etapă”, a declarat Nicolescu în exclusivitate pentru GSP.RO.
Andrei Nicolescu: „Până acum un an nici măcar nu dădeam noroc...”
Președintele lui Dinamo a explicat că disputa sa nu a fost cu Rapid, ci cu Victor Angelescu: „Eu n-am avut un duel cu Rapidul efectiv, eu am avut o luptă cu Victor Angelescu, care a fost o chestie personală”.
Nicolescu a dezvăluit că relația dintre cei doi s-a schimbat în timp și că, după o perioadă în care nici măcar nu se salutau, acum există o formă de respect între ei.
Andrei Nicolescu vs Victor Angelescu„Am primit un sfat de la un om de fotbal și l-am respectat. Până acum un an nici măcar nu dădeam noroc, dar acum mi se pare o chestie de normalitate. Atunci când te întâlnești în anumite cadre cu oameni cu care nu vrei să ai nimic de-a face, dar totuși fac parte din oficialități, cel puțin gestul ăsta de a da mâna”, a spus acesta.
„A fost o perioadă în care am învățat foarte multe lucrând la Rapid. M-am despărțit de galerie, de oamenii din galerie, de fanii rapidiști absolut norma. Dar n-am avut nimic de împărțit cu Rapidul”, a mai afirmat Andrei Nicolescu în platoul GSP.
Suntem într-un conflict, nu suntem în relații bune! Clubul era într-o situație critică. Eu am făcut niște eforturi. Nu mi se pare normal să încep să dezgrop morții la o chestie care a fost acum foarte mult timp. Prefer să mă abțin! Eu mi-am investit banii acolo, Andrei nu și-a investit banii acolo. Am avut procese, sunt multe lucruri care s-au întâmplat, chiar dacă s-au terminat. Prieteni n-avem cum să fim și nici să avem o relație de amiciție vreodată. Asta e clar!
Victor Angelescu, acționar minoritar și președinte Rapid pentru Orange Sport (14 septembrie 2025)
În prezent, Victor Angelescu și Andrei Nicolescu sunt și experți la Prima Sport.
{{text}}