U Cluj a pierdut fără drept de replică la Bergen, 1-3, și a părăsit Europa după un retur în care a existat doar jumătate de primă repriză. Lukic a marcat unicul gol al oaspeților, iar chilianul Castro a dat tonul pentru victoria norvegienilor
U Cluj a încheiat socotelile cu Europa după 2-2 și 1-3 cu Brann Bergen. Trupa lui Bergodi a stat în meci în prima repriză, chiar dacă a început strâmb, cu un gol încasat repede. A izbutit să replice pe contraatac, dar a fost trădată, până la urmă, de gafele lui Neofytos și de pierderea „benzinei” în partea secundă.
Notele GSP reflectă felul în care U Cluj a ieșit din cupele continentale, cu un eșec bifat aproape în genunchi.
Notele lui Brann Bergen la returul cu U Cluj
Dyngeland (nota 7) » A scos cel puțin două ocazii mari ale Clujului, la Macalou, când tabela arăta 2-1, iar meciul se putea întoarce în cazul revenirii egalității pe tabelă
De Roeve (nota 7) » A făcut instrucție pe flancul stâng al Universității. Și-a trecut în cont un assist la deschiderea scorului
Pallesen (nota 6) » De multe ori prins pe picior greșit în prima repriză, s-a recalibrat din mers și a oprit la timp orice încercare ofensivă a românilor
Pedersen (nota 6) » Cam în același film cu colegul său din centrul apărării lui Brann
Soltvedt (nota 6) » N-a avut același aplomb pe bandă cum s-a întâmplat cu colegul de pe partea opusă, fiind fixat de multe ori acolo de incursiunile lui Macalou și stilul exploziv al ivorianului
Wassberg (nota 6) » A colaborat excelent în dreapta cu De Roeve, dar l-au cam lăsat bateriile spre final, motiv pentru care a și fost schimbat în ultimul sfert de ceas
Sorensen (nota 7) » Metronomul de la mijlocul terenului, a filtrat cam tot ce a trecut prin linia mediană, a fost pe traseu inclusiv la golul de 3-1 semnat de Castro, pe care l-a împins cu pasa în zona stângă, liberă, de unde s-a lansat apoi spre gol
Myhre (nota 7) » Joc simplu, mobilitate excepțională, capacitate de efort remarcabilă
Mathisen (nota 7) » A marcat golul dinaintea pauzei care i-a destabilizat deja mental pe clujeni, profitând de o ieșire de desene animate a lui Neofytos.
Holm (nota 6) » Jucător activ, combinativ, a încercat să ofere mereu soluții de continuare a fazelor
Castro (nota 8) » Pur și simplu – one man show. Două goluri, un assist și un titirez care i-a amețit total pe cei din defensiva Clujului. Top!
Antrenor Eirik Horneland (nota 7) » A gestionat așa cum trebuia returul, a citit bine adversarul, a dat tonul din start la atacuri spre a-și securiza din timp calificarea. Mereu în priză pe margine, și-a ținut echipa trează până la fluierul final pentru a nu mai avea surpriza remontadei de la Sf. Gheorghe
Au mai jucat:
Gudmundsson (nota 6) » A intrat în minutul 69 în locul lui Mathisen. A menținut echilibrul echipei, care se urcase oricum peste un adversar tot mai șubred
Eriksen » A intrat în minutul 78 în locul lui Wassberg.
Ingason » A intrat în minutul 86 în locul lui Castro
Magnusson » A intrat în minutul 86 în locul lui Holm.
Notele lui U Cluj după eșecul de la Bergen
Neofytos (nota 3) » Un dezastru total! Și-a îngropat echipa. Gafă la golul doi al norvegienilor, nesigur și în rest, inclusiv la golul 3 ar fi putut fi mai atent
Mikanovic (nota 4) » Castro l-a destructurat, pur și simplu. Putea da lovitura cu o „torpilă” prinsă de la aproape 35 de metri, dar balonul s-a dus puțin peste transversală
I. Cristea (nota 5) » Confuz, dominat net la dueluri
Codrea (nota 5) » A avut și el o parte de vină la golul doi al nordicilor, când a ezitat să intervină, lăsând misiunea în seama portarului care a gafat. Actor într-o neînțelegere care a costat scump!
Chipciu (nota 5) » Unul dintre meciurile nereușite ale veteranului lui U, care, ca de obicei, compensează prin ambiție
Bic (nota 5) » Destul de consistent în prima repriză, când s-a numărat printre cei care au dat tonul poziilor ridicate pentru U Cluj, la 1-1, a căzut total în mitanul secund
Drammeh (nota 5) » A avut câteva episoade de inițiativă, prea puțin însă pentru a obține realizări
Ștefănescu (nota 5) » Faza de la care s-a născut golul Clujului, cu o cursă admirabilă pe contraatac și o finalizare respinsă de Dyngeland la Lukic – gol. În rest, absent!
Macalou (nota 6) » Cel mai periculos om al Clujului, cu două faze de gol și momente care au produs panică printre norvegieni. Înghițit însă și el pe parcurs de prăbușirea întregii echipe.
Lukic (nota 5) » A înscris singurul gol al Clujului, dar, solitar în avanposturi, nu prea avea cum să dea lovituri decisive în regim solitar
Stanojev (nota 4) » Spectator în multe faze, o verigă care n-a funcționat aproape deloc
Antrenor Cristiano Bergodi (nota 5) » Parcă n-a știut sau n-a găsit metodele ca, la pauză, la 2-1 pentru gazde, să trezească în vestiar un spirit care să ajute echipa să lupte mai departe până la final. Nimic nu era pierdut, dar echipa s-a topit minut cu minut, nici schimbările n-au mai putut salva seara eșecului
Au mai jucat:
Nistor (nota 4) » A intrat în minutul 46 în locul lui Ștefănescu. A fost pe teren?
Mendy (nota 4) » A intrat în minutul 68 în locul lui Mikanovic. N-a putut aduce nimic în plus într-o echipă aflată în degringoladă spre sfârșitul partidei, chiar și când tabela mai arăta încă 2-1
Aliev (nota 4) » A intrat în minutul 75 în locul lui Lukic. Un simplu pieton pe teren. În absența momentelor ofensive, a intrat absolut degeaba un sfert de oră
Pinho » A intrat în minutul 86 în locul lui Bic
Arbitru: Mateo Erceg (nota 7) » Un meci care nu i-a ridicat probleme. A intervenit la timp cu cartonașele pentru a nu lăsa loc escaladării jocului mai bărbătesc
Asistenți: Luka Pajic (nota 7) » OK.
Stipe Brajkovic (nota 7, toți Croația) » OK.
{{text}}