Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Geza Poszar, 76 ani, a fost coregraful lotului olimpic de gimnastică în anii ‘70, când fenomenul Nadia Comăneci a cucerit planeta cu primul 10 olimpic, la JO Montreal 1976. La 50 de ani de la evenimentul legendar, Poszar, fugit în SUA împreună cu soții Karolyi în 1981, spune din America povești neștiute din culisele performanței epocale obținute de fata de aur din Onești

S-au împlinit recent 50 de ani de la momentul la care Nadia Comăneci obținea primul 10 olimpic din istoria gimnasticii, la Montreal.

Geza Poszar făcea parte din staff-ul de atunci al lotului și lucra umăr la umăr cu antrenorii Bela și Marta Karolyi, fiind responsabil de elementele artistice prezentate de fete în exercițiile de la toate aparatele. Cei trei au pus la cale o evadare spectaculoasă în New York, în martie 1981, la capătul unui turneu demonstrativ de o lună efectuat în SUA și Venezuela.

Azi, Poszar, stabilit în Sacramento (California), face o incursiune specială prin amintirile din perioada care a schimbat definitiv istoria gimnasticii mondiale. Și nu se ferește deloc de cuvinte când aduce în discuție metodele sălbatice de pregătire folosite de Bela Karolyi, decedat în noiembrie 2024.

Geza Poszar: „Mă logodisem cu o franțuzoaică, nu-mi dădeau voie să plec la Olimpiadă”

- Domnule Poszar, s-au scurs 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnasticii, cu Nadia în rol de Miss Perfect. Erați pe atunci coregraful lotului, ați fost în sală la acel moment epocal?

- N-aveam voie să ies din țară pe atunci. Nu primeam viză, fiindcă purtam o pată neagră pe CV. Mă logodisem cu o franțuzoaică din Paris, pe care o cunoscusem la Mondialele de gimnastică de la Plovdiv, în 1974. Prin urmare, știind cum stau lucrurile, federația nici nu m-a luat în calcul pentru deplasarea la Olimpiadă, știind că nu mi se va permite să fac deplasarea. Am văzut concursul la televizor, la Onești!

- Ce vă mai amintiți însă din seara aceea magică?

- Medicul echipei, Vlad, un chirurg cardiolog, m-a invitat la el să urmărim împreună evoluția fetelor. Au mai venit și alte persoane, așa că eram acolo un grup mai mare. Iar când s-a afișat acel 1.00 în loc de nota 10 am sărit cu toții în sus de bucurie. Trecuse de miezul nopții în România, iar străzile din oraș s-au animat imediat. Lumea a ieșit afară să scandeze numele Nadiei și să sărbătorească momentul. Nici măcar Miliția n-a intervenit. I-a lăsat pe oameni să se bucure.

„Prea puțin a fost aportul meu la Nadia! Avea o ținută superbă din născare”

- În calitate de coregraf, ați avut însă ce fel de contribuție la exercițiul Nadiei de la paralele, notat cu calificativul maxim?

- Eu mă ocupam de partea artistică. În fiecare dimineață, lucram 45 de minute cu fetele la acest capitol. Un fel de lecție de balet. Iar scopul principal era să antrenăm ținuta, care e un segment vital în gimnastică și contează mult la punctare. Picior și vârfuri perfect întinse, abdomen înăuntru, spate drept. Structuram coregrafia la sol, elementele de dans pe bârnă și toate celelalte din acest registru, la fiecare aparat. Există o anumită linie perfectă.

- O linie pe care ați reglat-o și la Nadia, nu?

- Sincer, prea puțin a fost aportul meu la Nadia, fiindcă ea avea o ținută naturală, din născare. Picioare superbe, întinse perfect, un corp și o minte oferite pentru gimnastică de la mama ei. Sigur, exercițiile zilnice au accentuat aceste calități formidabile, care i-au folosit inclusiv la sărituri, la elementele în echer, la paralele – în mișcările de balans între cele două bare. Prin urmare, nu e cazul să exagerez cu rolul meu în privința Nadiei!

Publicul nu știe câtă intensitate exista în antrenamentele acestor copile! Mii de ore, structurate zilnic, de la 8 dimineața până la 8 seara. Doar joia, parcă, era zi cu un singur antrenament. Nu mai vorbesc de momentele de duritate cu care se confruntau în sală din partea lui Bela și Marta Karolyi!



- Geza Poszar, fost coregraf lot olimpic gimnastică

„Zbura, pur și simplu, la paralele. Parcă nici nu atingea barele!”

- Cât de mare a fost, până la urmă, contribuția lui Bela Karolyi la acel fantastic 10 de la Montreal?

- Acum, că vorbim de morți, nu știu cum să zic...dar Bela n-a făcut gimnastică în viața lui! El era antrenor de handbal. Toată metoda lui era însă focusată spre atingerea perfecțiunii, de la planul de pregătire până la repetițiile duse la paroxism. Dacă ar fi însă să evaluez în procente un merit al fiecăruia la acel 10 de la Montreal, aș spune Nadia – 80%, Bela – 15%, Marta – 4% și eu – 1%. Nadia era un Mozzart al gimnasticii! Un fenomen de neînchipuit! Prindea totul dintr-o mișcare și avea inclusiv momente în care inova în exerciții într-un fel incredibil de bun!

- Cum era Nadia în afara sălii de antrenament?

- Avea foarte puțin timp liber la dispoziție, printre antrenamente și școală. Dar când mai stătea la taclale cu colegele, avea un râs care dărâma pereții! Dacă izbucnea, știa toată lumea că Nadia se amuză de ceva! În sala de antrenament însă era o liniște totală, solemnă. O izolare completă! Sunetul era spart doar de acordurile pianului și de glasul ori de izbucnirile lui Bela sau ale Martei. În rest, auzeai musca cum zboară!

- Ce v-a fascinat cel mai tare la acel exercițiu de 10 de la paralele?

- Ușurința cu care executa. Parcă nici nu atingea barele! Pur și simplu, zbura! Aveai impresia că e suspendată în aer și n-avea nevoie de nici cel mai mic efort pentru a face exercițiul. O pasăre măiastră!

Dacă ar fi existat sistemul de notare de azi, exercițiul Nadiei n-ar mai fi intrat, probabil, în legendă. E foarte complicat în prezent, lumea nu înțelege cum ies clasamentele alea cu 13,5 sau 15,7. A dispărut raportarea la scala 1-10, care-ți dădea clar dimensiunea notei. Pe mine mă lasă rece notele de azi, care nu mai au impact nici la capitolul percepției publice. Înainte, știai că 10 e echivalentul perfecțiunii. Azi – nu mai știi ce înseamnă perfect



- Geza Poszar, fost coregraf lot olimpic gimnastică

„Karolyi n-a maltratat-o pe Nadia fiindcă era perla coroanei”

- Au mai existat ocazii în care ați vorbit despre sălbăticiile lui Bela Karolyi față de fete: bătăi, umiliri, răniri. De ce credeți însă că s-a ponderat în fața Nadiei și a avut alte cliente, gen Eberle, Gabor, Turner sau Perețeanu?

- Într-adevăr, pe Perețeanu, de exemplu, a bătut-o la un antrenament până a făcut pe ea, biata fată! Și o lovea cu piciorul chiar și când era căzută la pământ. N-o scotea din „scroafă”! El a depășit orice limite. Dar cu Nadia s-a comporat cu mănuși. Fizic, n-a maltratat-o, fiindcă era perla coroanei. Știa că tot eșafodajul stă pe umerii ei. Orice fisură în raport cu Comăneci putea provoca prăbușirea lui. N-am văzut să-i dea o palmă vreodată! O taxa doar verbal.

- În ce sens?

- Când lucrurile funcționau OK, o chema „Grigore”. Dar dacă se răstea la ea cu apelativul „Comăneci”, era clar că e nervos, supărat. Și, în absența ei, o numea „vacă decorată”, după ce Nadia a primit titlul de ”Erou al Muncii Socialiste”, iar Bela – numai ”Ordinul Muncii”, clasa întâi. Era foarte gelos pe Nadia din acest punct de vedere, fiindcă făcea eforturi uriașe să fie plasat pe picior de egalitate cu sportiva în materie de merite și notorietate.

„Nadiei îi era, probabil, teamă să intervină când Bela agresa una dintre fete”

- Îmi închipui însă că Nadia asista la acele episoade barbare ale lui Karolyi. Cum reacționa?

- Vedea! Absolut! Iar Bela devenea din ce în ce mai dur, mai ales înaintea marilor concursuri. Nadiei îi era, probabil, teamă să intervină. Numai când se întâmplă astfel de episoade sub ochii tăi se instaurează tacit un sentiment de frică. Dar mai era la mijloc un detaliu.

- Vă rog!

- Spre deosebire de celelalte fete, care locuiau la cămin, Nadia stătea acasă, cu mama, fiind din Onești. A fost și motivul pentru care a simțit că i-a scăpat de sub control după vârsta de 13-14 ani în sensul că urmărea cu fanatism alimentația sportivelor. Avea o obsesie cu greutatea. De aceea s-a și luptat să obțină niște turnee lungi prin Europa, în Mexic, în SUA, ca să poată superviza tot. Să nu-i mai scape nimeni și nimic printre degete.

„Bela a fugit în America intuind că nu va mai fi Dumnezeul gimnasticii în România”

- E corectă abordarea că succesul de la Montreal a fost, de fapt, meritul sistemului românesc din gimnastică?

- Corect! Iar personajul principal s-a numit Maria Simionescu, cea care a gândit și a pus pe picioare întreg circuitul. O femeie foarte inteligentă. Mintea ei era ca un computer, domne! A militat pentru modelul centralizat, unde agilitatea naturală românească s-a putut dezvolta într-o matcă eficientă. Spun asta ca un cadru general, dincolo de devierile lui Bela și Marta Karolyi.

- Evadarea în America a soților Karolyi, eveniment la care v-ați alăturat, n-a fost cumva și un fel de trădare față de Nadia, lăsată în „raiul” comunist?

- Fuga în SUA a fost un episod extrem de complex. Relația lui Bela cu federația se rupea tot mai mult zi de zi, iar turneul din America, la finalul căruia am decis să rămânem acolo, scosese la lumină și mai pregnant acea falie între părți. Iar Bela a înțeles că se pregătea o contrarevoluție împotriva lui. Că-și va pierde toate privilegiile de până atunci și nu va mai avea cum să rămână Dumnezeul gimnasticii în România, în condițiile în care nu mai era în funcție nici premierul Ilie Verdeț, protectorul lui. Și atunci a decis să pună la cale evadarea spre a se salva! Nu mai conta nici Nadia, nici nimic!

Nu e adevărată versiunea că Bela Karolyi a descoperit-o pe Nadia. Ea a început, de fapt, cu Marcel Duncan, plecat definitiv în Israel, la un moment dat. Am și întrebat-o pe Nadia la o petrecere în familie la Los Angeles și a recunoscut că Bela a fost abia al patrulea antrenor cu care a lucrat. În nici un caz primul și în niciun caz să o fi descoperit Karolyi



- Geza Poszar, fost coregraf lot olimpic gimnastică

„Bela râdea de Nadia când a ajuns pe picior greșit în SUA, în decembrie 1989”

- Cum vă explicați că și astăzi, la zeci de ani după perioada de sălbăticie impusă de Karolyi la Onești și la Deva, Nadia încă refuză să abordeze acel subiect sensibil?

- Pentru că ea personal n-a trecut prin episoade de abuz fizic. A fost un caz complet diferit. Era, cum se spune, găina cu puii de aur, iar Bela n-avea niciun interes să o trateze la fel ca pe alte fete din lot. Dacă se surpa colaborarea cu Nadia, se termina și anvergura lui Karolyi, iar el știa asta foarte bine. În plus, Nadia era cumva ferită de toate acele episoade și fiindcă avea un statut special la Onești în sensul că stătea acasă, nu la cămin, precum celelalte fete. Și a mai fost un episod de culise!

- Anume?

- Când Bela și Nadia s-au reîntâlnit în America, n-a mai existat niciodată o stare cordială între ei. Îmi aduc aminte că, atunci când Nadia a aterizat în SUA, după fuga din 1989, eram acasă la Bela, în Texas. Și a avut o reacție șocantă: se bucura că fata a ajuns pe picior greșit în America din cauza combinației cu acel bizar Constantin Panait, despre care și-a dat seama relativ repede că doar încerca să profite de ea. Era o poveste despre care se făcea mișto la show-urile de la NBC. De fapt, Bela se temea îngrozitor să nu iasă la suprafață toate tratamentele lui barbare din România, ceea ce ar fi însemnat un dezastru. Mai ales în acel moment, când atinsese celebritatea și în America prin Mary Lou Retton, pe care o scosese campioană olimpică în 1984. Dar, ulterior, au agreat un pact mutual de tăcere!

- În ce sens?

- Prin 1991, Bela a dat o mare petrecere cu români la ranch-ul său, iar acolo a venit și Nadia. S-a instaurat așa, o atmosferă de pace și de relații normale. Era și în interesul Nadiei, abia sosită în America, să nu se facă valuri despre trecutul lor din România. Atunci s-a parafat cumva o înțelegere prin care să păstreze amândoi liniștea în legătură cu evenimentele din țară. Lucru care s-a respectat peste ani!

Bela Karolyi a căutat întotdeauna să se impună ca un partener egal cu Nadia la succes. E un capitol la care, din cauza orgoliului său uriaș, se simțea în permanentă concurență de imagine cu sportiva și nu accepta ideea să fie tratat doar ca un accesoriu al Nadiei



- Geza Poszar, fost coregraf lot olimpic gimnastică

„Nadia a fost un Mozzart al gimnasticii: Bela nu concepea să nu fie egal cu ea la împărțirea succesului”

- Credeți că Bela și Marta Karolyi ar mai fi ajuns la cotele amețitoare ca antrenori dacă n-ar fi avut șansa de a lucra cu Nadia?

- Să fim serioși: fără Nadia, ar fi rămas niște buni antrenori la nivel național, poate puțin internațional și gata! Bela s-a agățat mereu de nivelul Nadiei și percepea ca o competiție acest parcurs spre celebritate, umăr la umăr cu Comăneci, un Mozzart al gimnasticii. Iar orgolioul lui imens, ambiția și persuasiunea l-au făcut să obțină privilegii importante în comunism, la un moment dat. Nu chiar ca la nivelul celor din Biroul Executiv al PCR, dar suficient cât să mai primească un Mercedes de pe la Comitetul Central sau alte cadouri generoase.

- Bun, dar de acele privilegii beneficiau cam toți din jurul lotului de gimnastică, de acord?

- Așa este! Dacă ai fi comparat viața cetățenilor de rând cu ce privilegii aveam noi, nu poți pune semnul de egalitate. Pe de altă parte, sistemul s-a folosit major de imaginea Nadiei, care, după părerea mea, a fost cel mai bun lucru produs de România în timpul comunismului. Nadia a făcut cunoscută România pe toată planeta, chiar mai mult decât, să zicem, Ana Aslan, care, cu tratamentele ei inovatoare, a fixat țara pe harta lumii.

„Nu uitați de celelate fete campioane mondiale sau olimpice! Doamne, ce bune erau!”

- La 50 de ani după acel formidabil 10 al Nadiei la Montreal, la paralele, cum ar trebui să-i judecăm pe soții Karolyi și pe Comăneci? A contat medalia sau metoda?

- N-aș spune metodă, ci sistem, pe care l-aș pune pe picior de egalitate cu medalia. Ss-au întâlnit genialitatea Nadiei cu sistemul care a ajutat-o. Personal, nu cred că Nadia și-ar fi putut pune în valoare clasa fără modelul centralizat inițiat de doamna Simionescu, un capitol la care nu includ devierile de comportament ale lui Bela și ale Martei.

- Cu ce ar trebui, totuși, să rămână tinerii de azi ori oamenii care n-au trăit acele vremuri și au aflat aceste povești doar din filme sau lecturi?

- Oamenii ar trebui să se uite nu doar la nota 10 a Nadiei, ci și la succesul celorlalte fete. Aici s-a făcut o nedreptate istorică, fiindcă au existat gimnaste minunate, ale căror merite n-au fost scoase suficient de preganant la lumină. Mă gândesc la Silivaș, la Eberle, la Cati Szabo, Miloșovici, Olaru și toate cele care au lucrat cu Octavian Belu după 1990. Nadia a fost Zeița. A lansat moda. Dar gândiți-vă câte campioane mondiale, europene sau olimpice a mai oferit România după aceea! Doamne, cât de bune erau! Și e nedrept ca tot ce au făcut ele pentru sportul românesc să rămână perpetuu în umbra acelui 10 al Nadiei, în mod nemeritat!