International   •   Campionate   •   MAROC

Gianni Infantino pregătește CM 2030: „Va fi cel mai frumos Mondial, în țara unde mă simt ca acasă!”

Gianni Infantino, președintele FIFA, într-o nouă vizită de curtoazie în Maroc, una din țările organizatoare ale CM 2030

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 31 iulie 2026

Gianni Infantino face abstracție de scandalul gigantic pe care l-a provocat cu planul FIFA de privatizare a Cupei Mondiale și privește deja către turneul următor, organizat de Maroc, Portugalia și Spania: „Este o adevărată onoare pentru mine să fiu aici, în acest măreț Regat al Marocului pentru a participa la sărbătorile Zilei Tronului. Sunt ca și în propria mea țară”.

În plin scandal privind înființarea unei societăți comerciale care să gestioneze competițiile FIFA, inclusiv Cupa Mondială, forul condus de Gianni Infantino a declanșat operațiunea extinderii competiției planetare de la 48 la 64 de echipe!

Ieri, în ziua în care UEFA a anunțat că cele 55 de naționale europene vor boicota competițiile FIFA până la renunțarea la planurile de „privatizare”, forul internațional a trimis o informare despre posibilitatea expansiunii competiției cu 16 echipe.

+11 Foto
Președinele FIFA, Gianni Infantino, a sărbătorit în Maroc Ziua Tronului, fiind primit de Regele Mohammed VI

În același timp, Gianni Infantino își vede de treabă și de campania electrorală, pentru un al patrulea mandat la șefia FIFA, dând o nouă fugă în Maroc. A fost invitat de una dintre gazdele turneului final de peste patru ani și s-a întâlnit din nou cu cele mai importante personalități ale țării, Regele și premierul.

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a spus la Rabat că e onorat să participe la sărbătorile Zilei Tronului Marocului, descriind ocazia ca fiind un privilegiu și exprimându-și în același timp încrederea că Mondialul din 2030 va fi cea mai mare ediție din istoria competiției.

„Maroc, împreună cu Spania și Portugalia, va găzdui ceea ce sigur va fi cea mai frumoasă Cupă Mondială din istorie”

Într-o declarație adresată reporterilor în timpul recepției oficiale găzduite de Mohammed al VI-lea la M'diq, pentru a comemora cea de-a 27-a aniversare a urcării pe tron ​​a Regelui, Infantino a declarat că se simte întotdeauna ca acasă în Maroc: „Este o adevărată onoare pentru mine să fiu aici, în acest măreț Regat al Marocului.


Maroc, împreună cu Spania și Portugalia, va găzdui ceea ce va fi cu siguranță cea mai frumoasă Cupă Mondială din istorie. Un turneu într-una dintre cele mai frumoase țări din lume nu poate deveni decât un eveniment de neuitat”.

Gianni Infantino, alături de prim-ministrul marocan, Aziz Akhannouch

Infantino a lăudat cultura fotbalistică a Marocului, menționând că sprijinul pasional al țării pentru Atlas Lions va fi egalat de ospitalitatea sa față de fanii vizitatori.

Șeful FIFA a spus că suporterii marocani, cunoscuți pentru că își susțin naționala cu mândrie și entuziasm, vor face o primire călduroasă fanilor fotbalului din întreaga lume, contribuind la transformarea Cupei Mondiale 2030 într-o celebrare istorică a acestui sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.