Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cum se simte Adrian Ropotan, rămas internat peste noapte după cumpăna din microbuz + Filmul accidentului e tulburător: „N-au mers decât 150 de metri!”

+11 Foto
Microbuzul echipei secunde a lui Dinamo, implicat într-un accident

Articol de Remus Dinu, Maria Olteanu   —  vineri, 31 iulie 2026

Stelian Ogică, socrul lui Adrian Ropotan, l-a vizitat la spital pe antrenorul lui Dinamo II, rănit serios în accidentul grav de vineri. Aproape de miezul nopții, acesta a oferit informații de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului fotbalist. Contactat de GSP, Ogică a relatat cum s-ar fi derulat accidentul tulburător în urma căruia Constantin Covaciu și-a pierdut viața.

Adrian Ropotan, 40 de ani, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, a avut de suferit în urma accidentului rutier cumplit în care a fost implicată echipa aflată în cantonamentul de la Câmpulung, județul Argeș. Acesta s-a aflat în „microbuzul groazei” și s-a ales cu fracturi la mâini și lovituri la cap, dar este acum în afara oricărui pericol. Adrian Ropotan este căsătorit cu Raluca, fiica lui Stelian Ogică.

  • 11 copii și 7 adulți au fost în „microbuzul groazei” al echipei secunde a lui Dinamo aflată în cantonament la Câmpulung;

  • Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit că un bărbat, de 83 de ani, din Câmpulung, conducătorul autovehiculului, în timp ce cobora o pantă, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac.

  • Maseurul echipei, Constantin Covaciu, 59 de ani, a decedat. Mai multe persoane au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

După o zi cumplită și un șoc imens, Ropotan a rămas internat la spitalul din Câmpulung. În ciuda problemelor, nu a necesitat transfer la București, așa cum s-a întâmplat în cazul șoferului microbuzului, care a fost adus de urgență cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca, în stare gravă, intubat și ventilat mecanic.


Stelian Ogică, detalii la miezul nopții, după o zi teribilă pentru Dinamo

„Adi a rămas la spital la Câmpulung, e internat acolo. Prin mâna dreaptă i-au ieșit oasele, are nasul jupuit, semne pe față și are capul tăiat, spart.

O să fie bine, va reveni curând la antrenamente. Dar va sta cu mâna aia în ghips, cu tije, o să-l repare la cap... Dar greul a trecut. I-au făcut investigațiile, cred că nu sunt probleme majore.


El a fost plin de sânge, baltă, dar a ieșit pe picioarele lui, cu toate că au ieșit greu din autobuz, nu prea puteau să iasă.

A rămas la Câmpulung, a prins doctori buni și a decis că e mai bine să rămână internat la ei. Am înțeles că a fost și patronul după el (n.r. președintele Andrei Nicolescu). E o cumpănă a vieții, bine că momentul a fost depășit”, a declarat pentru GSP.ro, la miezul nopții, Stelian Ogică.

Adrian Ropotan

Tragedia a avut loc cu un microbuz pus la dispoziție de hotel

Dincolo de informațiile privind starea lui Ropotan, Ogică a mai precizat că accidentul s-a produs la aproximativ 150 de metri de hotelul în care era cazată echipa, microbuzul fiind pus la dispoziție - conform spuselor acestuia - de o firmă contractată de reprezentanții hotelului pentru transportul jucătorilor la antrenament.

„Ei n-au mers decât 150 de metri. Hotelul unde stăteau le-a pus la dispoziție două mașini pentru a-i duce la antrenament. Firma aia a fost închiriată de către cei de la hotel pentru a-i duce pe jucători la antrenament. Ei aveau nevoie de mașini pentru a fi duși câțiva kilometri.

Dumnezeu să-l odihnească pe Gogu Covaciu... Putea fi mult mai rău! Dacă nu era copacul ăla, era o prăpastie.... Dacă o luau mai prin stânga, se duceau și mai rău. Păcat de «Gogoi»! Nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat.

Înainte, a mai fost cu șoferul ăsta și echipa de tineret a lui Dinamo, fiindcă, pe lângă echipa lui Adi, mai e o grupă condusă de Marius Alexe, de 2009-2010, care joacă în Liga Elitelor”, a mai spus Stelian Ogică.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.