Rayo Vallecano, echipă pentru care evoluează internaționalul român Andrei Rațiu (28 de ani), a stabilit deja un plan de rezervă în cazul în care nu primește autorizația de la Comunitatea Madrid pentru a-și disputa meciurile pe stadionul din „Vallecas” până la startul noului sezon din La Liga.
Arena aleasă pentru a servi drept casă provizorie este „El Plantio”, stadionul lui Burgos CF , o echipă din a doua ligă spaniolă, potrivit publicației spaniole Marca.
FOTO. El Plantio, stadionul care ar urma să fie „casa” lui Rayo Vallecano
Această decizie vine ca o măsură de precauție în fața impasului cu autoritățile, care ar putea împiedica utilizarea Stadionului Vallecas.
Clubul s-a văzut nevoit să prezinte o alternativă pentru a respecta reglementările și, după ce a contactat mai multe cluburi din La Liga și La Liga 2, ar urma să aleagă pentru soluția din Burgos.
Stadionul are o capacitate de 12.642 de spectatori.
A fost inaugurat pe 13 septembrie 1964. Primul meci oficial s-a încheiat cu victoria lui Burgos CF, 2-0 împotriva lui SD Indauchu.
Este amplasat pe malul râului Arlanzon, oferind un cadru aparte pentru un stadion de fotbal.
Are un design inspirat de stadioanele englezești. Tribunele sunt foarte apropiate de teren, ceea ce creează o atmosferă intensă și îi face pe suporteri să se simtă foarte aproape de joc.
Se află la 250 de kilometri de „Vallecas”, stadionul lui Rayo Vallecano
Clubul și autoritățile locale au discutat proiecte care ar putea crește capacitatea la peste 19.000 de locuri și ar transforma stadionul într-un complex modern, deși forma finală a proiectului este încă în evoluție, potrivit laliga.com.
Printre celelalte posibilități luate în considerare s-au numărat stadioanele lui Leganes, Valladolid și Albacete, cluburi care au fost deja informate despre decizia finală.
Opțiunea arenei din Leganes părea cea mai logică datorită proximității și logisticii, dar nu s-a ajuns la un acord între cluburi. În cazul lui Valladolid, lucrările la Stadionul Nuevo Jose Zorrilla împiedicau disputarea primului meci, în timp cei de la Albacete s-au arătat puțin receptivi.
Prioritatea absolută a lui Rayo Vallecano rămâne să joace acasă. Clubul a lucrat în ultimele zile pentru a se asigura că stadionul este în condiții optime pentru a primi aprobarea La Liga, potrivit sursei menționate anterior.
Acum, dacă Comunitatea Madrid autorizează utilizarea stadionului Vallecas, echipa va continua să joace în cartierul său. În caz contrar, va trebui să se deplaseze la Burgos, care se află la 250 de kilometri de Vallecas, pentru a-și disputa meciurile de pe teren propriu.
Debutul pe teren propriu este programat pentru 20 august, împotriva lui Deportivo Alaves.
De ce e nevoită Rayo Vallecano să joace pe un alt stadion
Guvernul Comunității Madrid a decis să retragă temporar concesiunea stadionului „Estadio de Vallecas” și să demareze lucrări urgente de reparații.
Măsura extremă vine în urma unui audit tehnic care a scos la iveală starea deplorabilă a facilității, lipsa documentației de siguranță, sisteme electrice și de prevenire a incendiilor. Aceste lucrări ar urma să dureze până la șase luni.
{{text}}