International   •   Campionate   •   INTER

Italienii, cu ochii pe Chivu și în amicale!

Manuel Ananki și Cristi Chivu / Foto: Getty Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 01 august 2026

Jurnaliștii italieni au analizat jocul prestat de Inter în meciul amical câștigat împotriva lui Manchester City, 3-1 la loviturile de departajare, după 1-1 în cele 90 de minute.

A fost al doilea meci amical disputat de formația lui Cristi Chivu în această vară, după 2-1 cu Karlsruher, divizionară secundă din Germania.

Italienii au dat verdictul după meciul amical dintre Inter și Manchester City: „Direcția este cea bună”

„O primă repriză foarte echilibrată, un joc foarte interesant. În partea secundă, englezii au avut posesia. Cât timp a fost meciul, cât timp a existat Inter pe teren, a fost un Inter foarte frumos.


Diouf a fost curajos și plin de inițiativă (deși mai are de lucrat la faza defensivă), iar Stankovic a convins. Echipa a făcut mult pressing, cu o agresivitate ridicată în recuperarea mingii.

Direcția este cea bună, dar sunt necesari cel puțin doi jucători de mare valoare: un jucător de bandă și un mijlocaș cu tehnică și viteză”, au notat italienii de la fcinter1908.it.

Divin Mubama a deschis scorul pentru „cetățeni” în minutul 14, iar Inter a restabilit egalitatea doar 6 minute mai târziu, prin fostul campion mondial Benjamin Pavard. Tabela a rămas neschimbată până la final, iar meciul s-a decis la loviturile de departajare, unde englezii au ratat primele 3, iar Inter s-a impus cu scorul de 3-1.

Inter mai are două meciuri amicale programate în următoarea săptămână, contra rivalelor AC Milan și Juventus.


Inter, principala favorită la titlu în noul sezon din Serie A

După ce a câștigat la pas campionatul precedent din Serie A, Inter este principala favorită la titlu și în stagiunea ce urmează.

Formația lui Cristi Chivu a obținut prima poziție cu 87 de puncte, având un avans de 11 față de principala urmăritoare, Napoli. De asemenea, Inter a câștigat și Cupa Italiei, după 2-0 în finală cu Lazio.

Inter va debuta în noul sezon din Serie A pe teren propriu, contra nou-promovatei Monza.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.