Enzo Maresca (46 de ani) a debutat pe banca lui Manchester City în meciul amical pierdut cu Interul lui Cristi Chivu (45 de ani), 1-3 la loviturile de departajare, după 1-1 în cele 90 de minute.
Tehnicianul italian consideră că faptul că Inter a început cantonamentul de vară cu 10 zile înaintea „cetățenilor” a fost decisiv din punct de vedere fizic.
Enzo Maresca, după ce a pierdut în fața lui Cristi Chivu: „Detaliul ăsta e foarte important”
„Sunt foarte mulțumit cu prestația. Multe lucruri pozitive, inclusiv minute în picioare pentru jucători, asta e foarte important. Ca întotdeauna, sunt lucruri pe care le putem face mai bine, dar ușor-ușor ne vom îmbunătăți.
Am făcut pressing greșit și le-am permis să schimbe partea de mai multe ori, pentru că veneam târziu în întâmpinare. La pauză am ajustat cumva asta și cred că în a doua repriză am fost mult, mult mai buni.
Cei de la Inter au început cantonamentul de vară cu 10 zile înaintea noastră. La acest nivel, detaliul ăsta este foarte important. Așa că, din punct de vedere al tonusului, probabil că au fost mult mai pregătiți decât noi. Dar în repriza a doua, cu anumite schimbări, am fost mai buni”, a declarat Enzo Maresca, citat de ESPN.
VIDEO. Rezumatul meciului Manchester City - Inter
CV-ul lui Enzo Maresca
Enzo Maresca a semnat cu Manchester City un contract valabil pe 3 sezoane. Fost mijlocaș central la echipe precum Cagliari, West Brom, Juventus, Bologna, Fiorentina, Sevilla, Olympiakos, Malaga, Sampdoria, Palermo sau Hellas Verona, Enzo Maresca și-a început cariera de antrenor în 2017, ca „secund” la Ascoli.
Tot ca „secund” a lucrat apoi și la Sevilla, club la care a devenit ulterior director tehnic. Pentru italian a urmat o altă experiență ca „secund” la West Ham United, iar în 2020 a fost numit antrenor la echipa U23 a lui Manchester City.
Prima experiență ca principal a venit în 2021, la Parma, iar în 2022 italianul i-a fost asistent lui Pep Guardiola timp de un sezon.
Maresca le-a mai pregătit apoi pe Leicester City și Chelsea, iar de pe 1 iulie și-a început mandatul la Manchester City.
Maresca a reușit promovarea cu Leicester în Premier League în sezonul 2023-2024, iar apoi a preluat-o pe Chelsea, alături de care a cucerit Conference League și Campionatul Mondial al Cluburilor.
{{text}}