Marius Măldărășanu (51 de ani), cel care l-a pregătit pe Luca Stancu (21 de ani, fundaș dreapta) la Hermannstadt, a vorbit despre calitățile pe care le are noul apărător de la FCSB.
Marius Măldărășanu l-a pregătit pe Luca Stancu între iulie și decembrie 2025 și a spus că a fost convins imediat de jucător să îl ia la echipă. A enumerat principalele calități ale jucătorului. Și anume că lovește mingea bine cu ambele picioare, dar și că poate evolua pe mai multe posturi.
Marius Măldărășanu: „Toată lumea era sceptică cu Luca Stancu”
„Luca Stancu? Să știți că agentul lui mi l-a propus vara trecută. El a fost la Câmpulung. Printre băltoacele pe care le-am văzut în imaginile cu el, mi-a plăcut că are ambele picioare, centrează și cu stângul, și cu dreptul, poate juca și mijlocaș, și fundaș stânga-dreapta, atunci am vrut să-l luăm.
Toată lumea era sceptică, iar când am plecat în cantonament, în vară, a acceptat și el și agentul, a mers în probe. După vreo două zile, deja toată lumea vedea că este o soluție pentru noi.
Luca StancuAm avut un prim meci amical, m-am dus în recepție și la bar era Dănuț Perjă, directorul sportiv, și Daniel Niculae și atât am spus: «Ce mai așteptați?». Și au spus «Păi nu, că la asta lucrăm». Adică să-l ia. Este un jucător în care am crezut, cu toții am crezut, mă bucur că a ajuns la o echipă bună. Trebuie să ai nervii tari acolo”, a spus Marius Măldărășanu, conform sport.ro.
Luca Stancu a adunat doar 14 minute până acum în tricoul celor de la FCSB. A intrat pe finalul meciului cu Csikszereda, scor 2-0, din etapa a doua a Superligii.
Valentin Crețu și Ronny Labone sunt concurenții lui Luca Stancu pe postul de fundaș dreapta. Este cotat la 300.000 de euro, conform transfermarkt.com.
{{text}}