Sala Polivalentă din Brașov, viitoarea cea mai mare arenă de acest tip din România, se apropie de finalizarea lucrărilor. Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila (53 de ani), a anunțat că proiectul a ajuns la un stadiu de execuție de 70%, iar inaugurarea este estimată pentru iunie 2027.
Oficialul a vizitat șantierul și a precizat că lucrările se desfășoară conform graficului, constructorul respectând termenele stabilite.
Totodată, Guvernul a aprobat noii indicatori tehnico-economici ai investiției, care ajunge la 646 de milioane de lei, proiectul fiind finanțat de Compania Națională de Investiții, cu o contribuție din partea Primăriei Brașov.
GALERIE FOTO. Sala Polivalentă din Brașov a ajuns la 70%: „Cea mai mare din România”
Potrivit ministrului, arena va avea o capacitate de peste 11.000 de locuri, devenind cea mai mare sală polivalentă construită până acum în România.
„Stadiul de execuţie este de 70%. Asigurăm finanţarea în acest an cu speranţa că anul viitor, cel târziu în iunie, vom putea finaliza această lucrare, împreună cu Primăria Braşov.
Este o investiţie care va fi un alt motor de dezvoltare al municipiului Braşov, pentru că ceea ce vedem la cele 5 săli polivalente inaugurate până acum reprezintă un motor de dezvoltare pentru comunitatea locală.
Vom avea cea mai mare sală polivalentă din cele care le-am construit până acum şi din cele care există până acum în România, de peste 11.000 de locuri, şi am siguranţa că Braşov va putea exploata această oportunitate de infrastructură sportivă deosebită.
Lucrările merg bine, constructorul este serios, este angajat şi termenul final pe care noi îl avem în contract poate fi respectat. Guvernul a aprobat noii indicatori tehnico-economici, astfel încât valoarea totală a acestei investiţii este de 646 milioane de lei, cu o parte de cofinanţare din partea Primăriei Braşov.
Anul acesta este un sistem de decontare aparte pe care nu l-a mai avut România. Şi anume, toate investiţiile care în decembrie anul trecut aveau un grad de execuţie de minimum 50% sunt finanţate 100% din graficul de execuţie de lucrări.
Deci tot ceea ce este prevăzut pentru această sală polivalentă a Municipiului Braşov, pentru anul 2026, este finanţat în integralitate”, a declarat Cseke Attila, potrivit bzb.ro.
La finalizarea lucrărilor, Sala Polivalentă din Brașov va deveni cea mai mare din România. Arena va putea găzdui competiții de baschet, handbal și volei, dar și concerte și alte evenimente de amploare.
Proiectul include și o sală secundară de antrenament, cu 1.158 de locuri, o zonă de promenadă și o scenă exterioară pentru spectacole.
Valoarea investiției este estimată la aproximativ 72 de milioane de euro, iar contribuția Primăriei Brașov reprezintă aproximativ 3,5% din costurile totale.
{{text}}