În Cluj circulă zvonul că în noaptea dinaintea meciului cu Lituania, Cociş şi alţi doi “tricolori” ar fi petrecut într-un club
În seara de dinaintea partidei cu Lituania, Victor Piţurcă a rămas în holul hotelului pînă la trei dimineaţa, discutînd startegia de joc pentru meciul cu Litaunia împreună cu secunzii săi. Chiar şi aşa, în Cluj există tot mai multe voci care susţin că trei dintre “tricolori” ar fi avut în acelaşi timp o escapadă nocturnă în clubul Obsession. Printre aceştia s-ar fi aflat, surprinzătorşi :ORăzvan Cociş, un jucător recunoscut a fi foarte serios.
AU ÎNCĂLCAT REGULAMENTUL
Jucătorii nu aveau voie să părăsească hotelul în acea seară. Totuşi, rumorile din jurul acestui fapt au fost la scurt timp confirmate de persoane din anturajul FRF, care spun că ar fi avut loc chiar şi o ceartă pe această temă.:XSe pare că fotbaliştii ar fi stat în respectivul club aproximativ un ceas, însă nimeni din staff-ul discotecii n-a recunoscut posibila lor prezenţă în noaptea de vineri spre sîmbătă. Clubul Obsession din Cluj este recunoscut a fi frecventat în dese rînduri de fotbalişti, în special de cei de la CFR.
Fotbal • Nationala • ZVONURI
Au fost la “Obsession”?
Articol de Costas Mincu — luni, 08 septembrie 2008
{{text}}