International   •   Liga Campionilor   •   PROBLEME LA LOT

S.O.S. meciul cu Farul!

Articol de Dan Udrea   —  luni, 08 septembrie 2008

Ca şi înaintea meciului retur cu Galatasaray, Steaua nu va putea folosi garnitura de bază în etapa de dinaintea debutului în grupele Ligii, cu Bayern Munchen





Lăcătuş face nopţi albe pînă la următorul meci oficial, cel cu Farul, programat sîmbătă seara, la Constanţa, de la ora 21:00, în etapa a 7-a a Ligii I. Are din nou mari probleme de lot, la fel cum a avut şi în runda de dinaintea me­ciu­lui retur cu Galatasaray.



Prezenţa pe teren a nu mai pu­ţin de 6 jucători e sub semnul în­trebării din cauza problemelor me­dicale. Trei dintre ei sînt ieşiţi si­gur din calcule pentru partida de pe Li­toral. E vorba de Emeghara, Go­lanski şi Nicoliţă. Primul nu e refă­cut total după operaţia la menisc su­ferită în urmă cu 4 luni, po­lo­ne­zul nu s-a recuperat complet după entorsa la genunchi, iar Bănel are glezna imobilizată într-o atelă ghip­sată.



Ceilalţi 3, Ovidiu Petre, Szekely şi Pleşan, au şanse mici să joace. Primul abia s-a întors de la clinica Isokinetic şi, cum i s-a recomandat să nu mai forţeze revenirea pe te­ren, e puţin probabil ca Lăcătuş să-l arunce în luptă cu Farul.:( La fel şi Szekely, care încă mai resimte mici dureri la gleznă şi chiar dacă a început antrenamentele cu echipa, nu va fi folosit titular, tocmai pen­tru a nu păţi la fel ca Ovidiu Petre. În fine, Pleşan e refăcut după he­ma­tomul de la peroneul stîng, dar n-a mai jucat de peste o lună şi jumătate.





DAYRO ŞI ZAPATA MENAJAŢI?

Lăcătuş n-are dureri de cap doar cu accidentările din lot. Zapata şi Dayro se află în America de Sud, unde au fost convocaţi pentru două meciuri ale Columbiei în preliminariile CM. Cel de-al doilea se va disputa în Chile, la ora României 3:30, în dimineaţa zilei de joi. Cei doi sud-americani vor ajunge în România cel mai devreme vineri, cu doar o zi înainte de întîlnirea cu Farul :S, dar şi cu o diferenţă de fus orar de 8 ore, atît cît e între Bucureşti şi Santiago de Chile.



DE CE NU SE JOACĂ VINERI

Deşi iniţial Lăcătuş a dorit ca par­tida de la Constanţa să se dispute vineri seara, tocmai pentru a avea mai mult timp la dispoziţie să pre­gă­tească meciul cu Bayern, acest lucru a fost imposibil de realizat. De ce? Pentru că ar fi însemnat ca “Fiara” să renunţe, pe lîngă jucătorii cu probleme medicale şi cei convocaţi la “naţionala” Columbiei, şi la Rădoi, Goian şi Ghionea. Aceştia joacă miercuri seară în Insulele Feroe - România şi ar fi venit sub comanda lui Lăcătuş abia joi, cînd Steaua trebuia deja să plece spre Constanţa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.