Gică Popescu, președintele clubului Farului Constanța, fost internațional român și fost căpitan al Barcelonei, a comentat rezultatele dezamăgitoare înregistrate de reprezentantele României în preliminariile cupelor europene.
Întrebat dacă eliminările suferite de echipele românești confirmă avertismentele lansate în ultimii ani de personalități precum Gheorghe Hagi sau Răzvan Lucescu, Popescu a evitat să intre într-o analiză amplă, însă a recunoscut impactul negativ al acestor rezultate asupra imaginii fotbalului românesc.
„Eu cred că este o temă care necesită foarte mult timp ca să o abordăm și nu este momentul și locul să facem acest lucru. Din păcate, eșecurile echipelor românești în cupele europene ne afectează pe toți cei care suntem în fotbalul românesc, pentru că până la urmă se vorbește despre fotbalul din România, acolo unde ne desfășurăm activitatea cu toții.
Eu sper ca anul acesta să fie un accident și în sezoanele următoare să avem mai multe echipe în competițiile europene, pentru că avem nevoie de puncte, avem nevoie de câștiguri financiare la care, din păcate, nu ajungem prea ușor. Eu o iau ca pe un accident anul acesta”, a declarat Gică Popescu.
Gică Popescu: „Să nu vă așteptați la miracole!”
Fostul căpitan al Barcelonei consideră că nivelul financiar extrem de scăzut al cluburilor din Superligă explică și dificultatea de a atrage sau păstra fotbaliști de valoare.
„Ca să transferi jucători din prima ligă ai nevoie de bani. Și eu cred că avem un fotbal foarte sărac. Foarte, foarte sărac. Poate dintre cele mai sărace din Europa. Din păcate, ca să faci performanță ai nevoie de bani, ai nevoie de bugete, ai nevoie să plătești jucătorii, ai nevoie să transferi jucători importanți de afară”, spune fostul mare jucător.
„Noi transferăm jucători la nivelul bugetelor pe care le avem, dintre cele mai mici din Europa. Și atâta timp cât nu vom putea să ținem jucătorii valoroși, să aducem jucători valoroși, o să avem parte numai de rezultate ca cele pe care le-am văzut săptămâna trecută în cupele europene. Să nu vă așteptați la miracole pentru că, din păcate, nu se mai poate face performanță fără bani”, a afirmat președintele Farului.
„Imposibil să faci performanță fără bugete mari”
Întrebat despre eliminarea Universității Craiova, club care a investit considerabil în transferuri, Popescu a preferat să nu analizeze punctual situația formației din Bănie, dar a admis că în cazul oltenilor au existat și alți factori.
„La Craiova a fost o chestiune de lipsă de experiență, poate de neșansă, pentru că eu cred că meciul de acasă au jucat foarte bine, în special în repriza a doua. Dar, repet, n-aș vrea să vorbesc punctual de o echipă sau alta. Dacă vorbim la modul general, este imposibil să faci performanță fără bugete mari”, a concluzionat Gică Popescu.
{{text}}