De ce se rupe jocul FCSB? Anatomia blocajului care a persistat și cu Farul

FCSB a revenit de la 0-2 cu Farul și a salvat un punct care liniștește mai degrabă atmosfera decât jocul. Rezultatul invită la discuții despre calitate, inspirație sau putere de reacție, toate fiind teme valide, dar care lasă în umbră ceea ce s-a văzut poate cel mai clar în acest început de sezon. Jocul formației lui Marius Baciu se fracturează încă din faza construcției.

Problema FCSB nu mai este în apropierea careului advers, ci începe cu aproape 60 de metri mai în spate. În partida de pe Arcul de Triumf, roș-albaștrii au avut posesia aproape două treimi din meci și au circulat mingea enorm, numai că posesia a devenit un refugiu pentru ei.

E o regulă nescrisă că orice atac bun începe cu un pas curajos. Cu fundașii care urcă odată cu mingea, cu mijlocașii care primesc între linii și cu distanțe suficient de mici încât balonul să-și găsească destinația. FCSB a pierdut acest prim pas. Linia defensivă nu mai împinge jocul înainte cu aceeași încredere, iar consecințele se propagă din compartiment în compartiment, până la vârf.

• Farul a intrat cu un avantaj de două goluri la pauză, după reușitele lui Iustin Doicaru (21'), la capătul unui contraatac, și Eduard Rădăslăvescu (45+1'), cu un șut superb la vinclu. FCSB a revenit în repriza secundă prin Joyskim Dawa (57'), cu o lovitură de cap, și Joao Paulo (86'), care a înscris după un carambol în careul advers.

• „Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

FCSB nu mai construiește din apărare

Una dintre imaginile recurente ale meciului cu Farul nu a fost o ocazie anume și nici unul dintre cele patru goluri. Numitor comun au fost mijlocașii, nevoiți să coboare în apropierea fundașilor pentru a cere mingea, în încercarea de a porni o acțiune care întârzia să se dezvolte.

Singurul care a făcut acest lucru cu naturalețe și succes a fost Cisotti. Italianul a simțit permanent unde se rupe jocul și a acționat cu scopul de a lega compartimentele, oferind defensivei o soluție simplă de pasă. De multe ori, el a fost primul om care a organizat atacul, deși rolul lui ar fi trebuit să înceapă mult mai aproape de poarta adversă.

În schimb, Mihai Toma a ilustrat exact contraexemplul. Amplasat sus, deseori cu spatele la poarta adversă, tânărul mijlocaș a rămas rupt de fază în multe momente. Nu pentru că nu și-ar fi dorit să participe la joc, ci pentru că dinamica lui nu a răspuns nevoii echipei. În loc să scurteze distanțele, le-a lăsat să se mărească.

571de pase au încercat roș-albaștrii, dintre care 491 au fost precise (86%), dovadă că problema n-a fost circulația mingii, ci progresia jocului.

De aici începe, de fapt, prima mare problemă a FCSB. Atunci când mijlocașii sunt obligați să coboare atât de mult pentru a recupera primul pas al construcției, echipa începe inevitabil să se întindă. Iar când distanțele dintre compartimente cresc, fiecare jucător este obligat să rezolve individual ceea ce, într-o echipă funcțională, ar trebui să fie rezultatul jocului colectiv.

• FCSB a început în 4-3-3, însă schimbările din repriza secundă au modificat semnificativ așezarea. Odată cu intrările lui Joao Paulo și Florin Tănase, s-a apropiat de un 4-2-3-1, cu Tănase între linii și Joao Paulo ca reper central, o structură care i-a oferit mai multă prezență în careu.

Cum își devorează atacul

Dezvoltarea greoaie produce imediat un al doilea efect. FCSB se dilată pe teren. Influențat negativ este și atacantul central, nevoit să se deplaseze și el pentru a intra în posesie, îndepărtându-se astfel de zona în care ar trebui să fie decisiv.

Între primul și ultimul om apar distanțe pe care pasele nu le pot acoperi de la sine, iar fiecare fază cere un efort suplimentar pentru a fi dusă până la capăt.

79dintre cele 106 posesii ale FCSB au ajuns în jumătatea adversă, iar 20 s-au încheiat în careul Farului, semn că echipa a reușit să urce, dar cu dificultate și fără continuitate.

Daniel Bîrligea a fost parte importantă a acestei rupturi. Atacantul n-a rămas fix între fundașii centrali ai Farului, așa cum îi cere profilul lui de joc. A venit aproape de a doua treime, a încercat să ofere continuitate acolo unde echipa sa nu reușea să lege două sau trei pase verticale. De fiecare dată când a făcut acest lucru, însă, a renunțat la cel mai important atu al său: prezența în careu.

Altfel spus, a fost obligat să joace două roluri în aceeași fază, mai întâi constructor, apoi finalizator, în condițiile în care energia consumată până în fața porții nu a mai putut fi recuperată în fracțiunea de secundă în care trebuie să apară luciditatea.

Nu este întâmplător că, în puținele momente în care FCSB a ajuns să centreze, atacantul părea deja în contratimp cu faza. De altfel, aceasta este una dintre consecințele cele mai puțin vizibile ale unei echipe lungi. Nu doar că atacă mai greu, ci își consumă oamenii cei mai importanți înainte ca atacul să ajungă în zona decisivă.

Fiecare coborâre a lui Bîrligea a însemnat un sprint în plus până la poartă. Nici cei din spatele lui nu au reușit să scurteze echipa. Dimpotrivă. FCSB a părut, în multe momente, alcătuită din două blocuri care se urmăreau reciproc fără să se întâlnească. Mijlocașii încercau să scoată mingea de jos, oamenii ofensivi așteptau între liniile Farului, iar legătura dintre ei devenea tot mai fragilă. Nu este o întâmplare că cele mai periculoase acțiuni din prima repriză au apărut din inițiative individuale.

Când o echipă este atât de întinsă, pierde inevitabil și ceva din siguranța defensivă. Pentru că, în momentul în care atacul se rupe, și contraatacul advers începe cu mai mult spațiu în față. Exact acesta este firul care leagă meciul cu Farul de cel cu Auda. În ambele, FCSB nu a fost pedepsită pentru că a atacat prea mult, ci pentru că a atacat fără să rămână compactă.

60%dintre dueluri au fost câștigate de FCSB, ceea ce sugerează că echipa nu a pierdut confruntarea fizică, ci coerența dintre compartimente.

• În repriza secundă, Ioan Ovidiu Sabău a coborât Farul din 3-4-3 într-un 5-4-1, încercând să conserve avantajul de două goluri. Constănțenii au apărat tot mai jos, cu cinci fundași pe aceeași linie și un singur vârf rămas în față. Spre final, echipa a revenit la 4-3-3, dar inițiativa era deja de partea gazdelor. De partea cealaltă, FCSB a evoluat în 4-3-3.

Nici benzile nu mai redau profunzime

În sezoanele în care FCSB și-a construit identitatea prin jocul ofensiv, fundașii laterali reprezentau primul semnal că echipa urcă. Nu doar alergau mult, ci urcau împreună cu restul blocului, împingeau adversarul spre propria poartă și ofereau permanent două variante: lățime și profunzime. Astăzi, aceeași poziție pare să producă exact efectul invers.

Labonne și Pădurariu au avut două meciuri diferite, dar aceeași consecință. Primul continuă să sufere în momentul în care faza se întoarce rapid spre propria poartă. Recuperarea poziției întârzie, iar spațiul din spatele lui devine o invitație pentru adversar.

Celălalt privește doar înainte. Are disponibilitate ofensivă, își asumă urcările, dar deseori o face fără să simtă pericolul fazei. În plus, la ultima pasă nu-și mai găsește energia.

Singura asociere care a produs constant dezechilibru, în prima repriză, a venit pe relația dintre Aymen Boutoutaou și Tavi Popescu, care a produs câteva dintre puținele momente în care FCSB a reușit să destabilizeze blocul defensiv al Farului.

Schimburile rapide de poziții, diagonalele și incursiunile lui Tavi spre interior au oferit, măcar pentru câteva secvențe, impresia unei echipe care știe unde vrea să ajungă. Tocmai de aceea, cele mai clare acțiuni înainte de pauză au pornit din această asociere.

Fotbalul unei formații nu poate trăi dintr-o singură conexiune. În restul terenului, FCSB a părut lipsită de repere, iar atunci când claritatea lipsește și ea, apare inevitabil graba.

Pasele verticale sunt forțate, atacanții coboară după minge, fundașii laterali pleacă înainte pentru a compensa lipsa de soluții, iar echipa rămâne vulnerabilă exact acolo unde nu își permite, în momentul pierderii balonului.

Farul nu a avut nevoie de posesii lungi pentru a profita. I-au fost suficiente câteva recuperări și spațiile pe care FCSB le-a lăsat în urma propriilor dezechilibre.

Disperarea de după pauză, un nou element

Interesant este că FCSB a început să joace mai aproape de ceea ce își dorește abia în momentul în care nu mai avea nimic de pierdut.

La pauză, scorul de 0-2 a obligat-o să renunțe la prudență. Nu doar schimbările au modificat jocul, ci și poziționarea întregii echipe. Linia defensivă a urcat cu câțiva metri, aproape de centrul terenului, mijlocașii au rămas mai aproape de poarta adversă, iar recuperările au început să apară într-o zonă din care atacul nu mai avea nevoie de patru sau cinci pase pentru a deveni periculos.

Diferența s-a văzut cel mai bine în intensitatea pressingului. Dacă în prima repriză FCSB a permis adversarului mult prea mult timp pentru a ieși din propria jumătate, după pauză comportamentul fără minge s-a schimbat radical.

18,5a fost PPDA-ul FCSB în prima repriză, indicator care a coborât la 6,2 după pauză, când a început să preseze mult mai sus și mai agresiv abia când scorul a obligat-o să riște mai mult. Passes Per Defensive Action reprezintă numărul mediu de pase pe care o echipă i le permite adversarului înainte de a interveni printr-o acțiune defensivă.

De aceea repriza secundă poate crea o impresie înșelătoare. FCSB a produs ocazii, a înscris de două ori și a împins Farul spre propriul careu, însă această versiune a echipei este una conjuncturală.

Este o diferență importantă. O echipă care își rezolvă problemele tactice o face indiferent de scor. O echipă care începe să funcționeze doar atunci când este împinsă de urgența rezultatului nu și le rezolvă, ci le amână pe cele naturale.

Și aici apare una dintre întrebările importante pentru FCSB în acest început de sezon. Cât timp poate trăi din reprize secunde? Pe termen lung, nicio echipă nu poate repara la infinit, după pauză, ceea ce a construit greșit înainte de ea.

Farul a arătat potențialul a ceea ce poate deveni

Dacă FCSB a părut o echipă care încă își caută progresia, Farul a oferit imaginea unei formații care și-a înțeles deja ideea de joc, deși nu și-a însușit-o complet.

În prima parte, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a fost exact ceea ce și-ar dori orice antrenor aflat la început de proiect. Compactă fără minge, atentă, extrem de pragmatică în momentul recuperării.

Nu a încercat să concureze cu FCSB la posesie și nici să preseze haotic. A așteptat, a închis culoarele centrale și a lovit scurt.

Cele două goluri au venit după ce Farul a ocupat inteligent spațiile eliberate de adversar și a atacat vertical.

După pauză, însă, disciplina s-a evaporat. Blocul defensiv s-a destrămat și el, iar ieșirile la pressing au întârziat.

Nu e, totuși, o problemă de concept. Sabău încearcă să implementeze un fotbal bazat pe disciplină colectivă și sincronizare, iar astfel de automatisme nu se construiesc în câteva săptămâni.

În concluzie, FCSB nu duce lipsă de de inițiativă sau de jucători capabili să decidă un meci. Îi lipsește, în schimb, fluiditatea dintre compartimente. Nu este o problemă de inspirație, ci de arhitectură pierdută.

La cum s-a desfășurat meciul, nu ai cum să nu fii mulțumit, un rezultat echitabil. Nu am gestionat bine când am pierdut mingea, ne-am expus, am avut un picaj, dar echipa, chiar dacă este nouă, a început, a încercat. Și Farul a venit cu 5 apărători, nu e ușor. Nu ai cum să nu te gândești că va fi bine. Am avut niște momente bune în repriza a doua, puteam face mai repede 2-2. Păcat de penalty-ul ratat, aveam șanse să câștigăm, nu putem să nu fim mulțumiți cu 2-2. Mental, am arătat că suntem afectați. Și la meciul cu Auda, când am pierdut mingea, nu am avut reacție.

- Marius Baciu, antrenor FCSB

Cifrele meciului FCSB - Farul

Am fi putut, dar sigur n-am mai avut curajul să ne arătăm la joc, să avem răbdare atunci când avem mingea, să întoarcem jocul când este blocat. FCSB a avut posesia. Mulți jucători nu sunt la un nivel bun de pregătire, suferă foarte mult. În repriza a doua, unul câte unul a căzut din punct de vedere fizic și am cedat teren. N-am mai putut să facem pressing, să fim o echipă agresivă, să putem face dublaj unde trebuia și să plecăm pe contraatac. Am avut și acea ocazie imensă să facem 3-1, dar am făcut o primă repriză foarte, foarte bună.

- Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Farul