Constructorul chinez BYD își continuă ofensiva pe piața auto și face un nou pas către segmentul premium, odată cu lansarea modelului Da Han, o limuzină electrică de mari dimensiuni care țintește direct rivali consacrați precum Mercedes S-Class, Mercedes EQS și BMW Seria 7.
Noul BYD Da Han impresionează prin dimensiuni și specificații tehnice. Modelul măsoară 5.256 mm în lungime, fiind chiar mai lung decât Mercedes S-Class în versiunea standard, deși varianta cu ampatament mărit a limuzinei germane rămâne cu aproape cinci centimetri mai lungă.
Până la 764 CP și autonomie de peste 1.000 km
Cei de la autoreview.nl scriu că versiunea de bază, cu tracțiune spate, dezvoltă 496 CP și promite o autonomie de până la 1.008 kilometri, conform standardului chinez de omologare. În condițiile ciclului european WLTP, autonomia reală ar putea fi însă de aproximativ 750 de kilometri.
Vârful de gamă este echipat cu două motoare electrice, tracțiune integrală și o putere combinată de 764 CP. Această versiune utilizează o baterie de 102,3 kWh și oferă o autonomie declarată de 880 de kilometri, tot conform normelor chineze.
Da Han face parte din gama „Dynasty” a producătorului chinez, alături de alte familii de modele precum Dolphin și Seal.
Va exista și o versiune plug-in hybrid
Pe lângă varianta complet electrică, BYD pregătește și o versiune plug-in hybrid. Aceasta combină un motor turbo pe benzină de 1,5 litri cu un motor electric de 268 CP și o baterie LFP de 54,5 kWh.
Potrivit producătorului, versiunea PHEV va putea parcurge până la 470 de kilometri exclusiv în modul electric, însă și această valoare este calculată după standardele chineze de testare, considerate mai permisive decât cele europene.
Va ajunge în Europa?
Deocamdată, BYD a publicat doar imagini cu exteriorul noului model, fără să dezvăluie designul habitaclului sau dotările tehnologice.
Constructorul nu a confirmat dacă Da Han va fi comercializat și pe piața europeană.
„Totuși, având în vedere strategia agresivă de expansiune a companiei și prețurile competitive practicate de producătorul chinez, există posibilitatea ca modelul să fie lansat și în Europa, dacă rezultatele de pe piața internă nu vor fi cele așteptate”, notează jurnaliștii olandezi.
{{text}}