Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Probleme mari pentru finaliștii de la Roland Garros 2026, eliminați în turul secund de la Toronto și Montreal

Flavio Cobolli, finalist la Roland Garros 2026/Foto: Getty Images

Articol de David Istrate   —  miercuri, 05 august 2026

Maja Chwalinska (24 de ani, 22 WTA) și Flavio Cobolli (24 de ani, 8 ATP), finaliști la Roland Garros în acest an, au fost eliminați prematur de la Toronto, respectiv de la Montreal, suferind înfrângeri în două seturi în turul secund al competițiilor menționate anterior.

Maja Chwalinska și Flavio Cobolli au impresionat la ediția din acest an a Roland Garros, având niște parcursuri incredibile și calificându-se în finala competiției. Poloneza a fost învinsă în ultimul act de Mirra Andreeva (19 ani, 5 WTA), scor 3-6, 2-6, în timp ce italianul a pierdut lupta pentru trofeu împotriva lui Alexander Zverev (29 de ani, 3 ATP), scor 1-6, 6-4, 4-6, 7-6 (5), 1-6.

Maja Chwalinska, învinsă de Talia Gibson, Flavio Cobolli, eșec în fața lui Yannick Hanfmann

Nici Chwalinska, nici Cobolli nu au reușit să confirme rezultatul de la Paris și să adune și alte rezultate importante. Sportiva de 24 de ani a fost eliminată în primul tur de la Wimbledon, după o înfrângere cu 6-2, 5-7, 2-6 contra thailandezei Mananchaya Sawangaew (24 de ani, 109 WTA), care venise din calificări. Însă trebuie precizat că Chwalinska s-a accidentat în setul al doilea și nu a mai putut evolua la capacitate maximă.


De partea cealaltă, Cobolli a pierdut în turul 1 la Halle, în „sferturi” la Wimbledon și în „optimi” la Umag. Amândoi finaliștii de la Roland Garros au fost eliminați rapid de la Toronto și Montreal.

Maja Chwalinska, finalistă la Roland Garros 2026/Foto: Getty Images

În turul secund de la Toronto, Chwalinska a pierdut în fața Taliei Gibson (22 de ani, 74 WTA), care obținuse o victorie în primul tur contra Elisabettei Cocciaretto (25 de ani, 59 WTA). Mai exact, italianca s-a retras la scorul de 6-2, 3-2 pentru jucătoarea din Australia.

În duelul dintre Chwalinska și Gibson doar primul set a fost echilibrat, după care sportiva de 22 de ani a preluat controlul și s-a impus cu 7-5, 6-1. În turul 3, ea o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova (31 de ani, 19 WTA), care a trecut în turul secund de Camila Osorio (24 de ani, 60 WTA), scor 6-3, 7-6 (4).


Cobolli a fost eliminat în turul secund de la Montreal de Yannick Hanfmann (34 de ani, 57 WTA), scor 6-7 (5), 6-7 (2). Germanul câștigase în turul inaugural contra lui Benjamin Bonzi (30 de ani, 104 ATP), scor 6-1, 4-6, 6-2.

Hanfmann va juca în turul 3 fie cu Nuno Borges (29 de ani, 55 ATP), fie cu Tomas Martin Etcheverry (27 de ani, 30 ATP).

Așadar, probleme semnificative și pentru Chwalinska, și pentru Cobolli, care nu se regăsesc în această a doua jumătate a sezonului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.