Dacă destinul ar fi făcut o singură schimbare, Andi Vasluianu (52 de ani) ar fi fost astăzi pe banca tehnică a unei echipe de fotbal, nu pe scena Teatrului Bulandra sau pe platourile de filmare. Invitat la „Prietenii lui Ovidiu” actorul mărturisește că a iubit sportul la fel de mult ca teatrul și că vede între cele două lumi mai multe asemănări decât diferențe: disciplină, repetiție, muncă în echipă și, mai ales, nevoia unui mentor.
La aproape trei decenii de carieră, Andi Vasluianu vorbește cu aceeași pasiune despre rolurile sale, despre profesorii care i-au schimbat destinul și despre emoția fiecărei reprezentații.
Departe de imaginea actorului sigur pe sine, spune că încă se străduiește la fiecare rol și că succesul nu este niciodată meritul unui singur om, ci al unei întregi echipe, exact ca în fotbal, acolo unde „n-am avut talent” și „am fost mereu portar”.
În dialogul cu Ovidiu Ioanițoaia, unul dintre cei mai apreciați actori vorbește despre copilăria petrecută între București și Târgu Jiu, despre box și fotbal, fascinația pentru Mircea Lucescu și Pep Guardiola, dar și despre de ce teatrul rămâne locul în care se simte cu adevărat acasă.
- Avem un invitat special astăzi. Unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați actori români, Andi Vasluianu.
- Mulțumesc de invitație!
- Am văzut o declarație a ta cum că, dacă nu te-ai fi făcut actor, ceea ce ar fi fost o pierdere pentru noi toți, ai fi vrut să te faci antrenor de fotbal. Dar, întâi de toate, de unde numele de Vasluianu, dacă ești bucureștean?
- Da, corect. Stră-stră... poate chiar străbunicul meu era grec. Îl chema Xantulis. Cea cu care s-a căsătorit o chema Vasluianu. Ea era din Bârlad. Eu ar fi trebuit să am numele stră-străbunicului meu. Mulți bărbați de pe linia lor sunt Xantulis, dar primul lor copil a luat numele mamei. Nu știu de ce, care a fost cauza, acolo nu se știu foarte multe lucruri. Bănuiesc că aveau ceva probleme grecii în perioada aia și a luat numele mamei.
- Dar ești bucureștean?
- Da, da.
- Dar crescut la Târgu Jiu.
- De acolo erau bunicii. Acolo mă duceam în toate vacanțele.
„Teatrul e al actorului și filmul e al regizorului”
- Dacă ar fi să te definești ca actor, la ce ai face prima trimitere?
- Eu nu cred că un actor e potrivit pentru un anumit rol. Eu cred că un actor, de obicei, vine cu o personalitate a lui și are carisma înnăscută sau nu, dar eu cred că e înnăscută. De cele mai multe ori toți spectatorii, și eu însumi, urmăresc o carismă, un anumit farmec, un om, o personalitate. Așa mi-ar plăcea să cred, că lumea vine către mine ca personalitate.
- Nu e un rol dintr-un serial sau ceva care să te reprezinte în mod special?
- Nu știu, sunt foarte multe. Am făcut o grămadă de roluri în aproape 30 de ani de meserie, dar... Nu știu cât de bun sunt, dar eu încerc. Și nu e o modestie tâmpită, ci pur și simplu chiar cred.
- Adică te străduiești.
- Mă străduiesc, da. Câteodată îmi iese, câteodată nu-mi iese, ca tuturor.
- A fost vreodată că nu ți-a ieșit, sincer?
- O, da! Nu numai o dată! De mai multe ori! Am jucat în niște filme a căror calitate era mai mult decât îndoielnică! Eu nu cred că datorită unui actor bun iese un film bun sau datorită unui regizor bun iese un film bun. Eu cred că e o chestie de echipă. E ca la fotbal! Exact ce spuneam.
- Da și nu...
- Ba da! Pentru că oricât de bun ai fi ca actor, de multe ori atragi un anumit public care te place sau te va plăcea de la acel moment. Un film bun, cu adevărat bun, e datorită întregii echipe.
- Care dintre rolurile tale crezi că este caracteristic pentru tine, simbolic pentru tine?
- Chiar nu știu să răspund la întrebarea asta. Orice aș răspunde mi se pare greșit și fals din ceea ce mă privește. Dar pot să răspund altfel la întrebarea asta. Eu de cele mai multe ori cred că am fost mai bun actor în locurile unde lucrurile nu funcționau foarte bine. Adică unde scenariul nu era atât de bun, unde regizorul nu era atât de bun... Acolo am început să fiu mai creativ, pentru că ești împins...
- Ca să salvezi!
- Da, cumva. Și cred că un actor se dezvoltă mai tare și devine mai profund și mai atent la el în momentul în care n-are ajutor, de cele mai multe ori.
- Am înțeles.
- Că atunci când ai un regizor bun și un scenariu bun e foarte ușor. E foarte ușor să te dezvolți acolo. Ca relațiile de joc în care dacă ai niște jucători foarte buni pe posturile lor și fiecare își știe treaba...
- Ai terminat Institutul la clasa Sandei Manu.
- Era o iubire reciprocă mare. Am adorat-o. Cred că cel mai important om din viața mea. În meseria asta ea a fost.
- De regulă, elevii au tot felul de observații critice.
- Evident că avea și ea defectele ei și evident că mă enerva de multe ori, îmi venea să urlu de multe ori și am și urlat de multe ori. Avea un talent pedagogic extraordinar.
- A anticipat că vei deveni un actor foarte cunoscut și foarte apreciat?
- Da, da, cred că da. Cred că a anticipat. În anul doi m-a luat pe mine și pe încă un coleg și a zis că „în 10 ani eu vreau ca voi să fiți printre cei mai buni actori din țara asta”. Deci a anticipat, vedea ceva.
- Cine era colegul?
- Richard Bovnoczki, care e la Național și e un foarte bun actor.
- Unde te simți mai bine?
- La teatru. Teatrul îmi place cel mai mult. Teatrul e al actorului și filmul e al regizorului. Nu am inventat eu asta, e o chestie veche și o știm toți. Pentru că la film, regizorul are ultimul cuvânt. El poate să taie ceva, el poate să pună la loc ceva, el poate să facă cum își dorește el. Iar la teatru montajul îl fac eu ca actor... Plus că în teatru e întâlnirea aia unică. Autentică! Când ești în fața publicului nu poți să faci, să zici: „Iertați-mă, nu mi-a ieșit, haideți să mai facem...”
- Mai tragem o dublă.
- Nu se poate! Eu cel puțin înainte să intru în scenă de multe ori zic că o să mor înainte, dar... n-am murit nici acum, sper să nu mor nici mai încolo.
„Când m-am dus atunci la fotbal, eu nu m-am băgat în teren, eu am vrut în poartă”
- De unde până unde apropierea asta de sport?
- Am făcut sport de mic. Am făcut box, am făcut și fotbal. Dar întâi am început cu lupte greco-romane. Primul sport, primul ăsta a fost. La Metalul făceam lupte greco-romane. Și eram destul de talentat, numai că am avut o problemă... Am avut un fel de hernie din asta și nu mi s-a mai dat voie să fac. Am făcut doi ani, atât m-am apucat să fac.
- Și atunci ai trecut la fotbal. Ai fost legitimat?
- Tot la Metalul, da. Metalul ICMCC (Întreprindere de Construcții Metalice și Construcții Civile), se numea. Am jucat portar! Era ceva Onoare sau mai sus un pic.
- Deci n-aveai talent!
- N-aveam, n-aveam, n-aveam. Eram foarte bun portar, dar n-aveam talent.
- Portar devine cel care are mingea și care are cel mai puțin talent.
- Exact, exact, exact! Nu, dar mie mi-a plăcut tot timpul. De când m-am dus atunci la fotbal, eu nu m-am băgat în teren, eu am vrut în poartă din start, nici măcar n-am încercat să joc de câmp nicio secundă. Prima oară m-am dus la Dinamo și am fost la copii o perioadă, la Dumitrache.
- La Florea Dumitrache, marele atacant!
- Da, da. Apoi când am dat de box a început să-mi placă mai mult. Am făcut vreo patru ani.
- Ai avut meciuri oficiale sau numai antrenamente?
- Am avut, dar nu eram bun, nu eram așa talentat. O luam repede, adică nu eram... De aia cumva m-am și lăsat. Am dat la Școala Populară de Artă.
- Dar apropierea de teatru de unde?
- De la taică-meu. Bunicul meu a fost regizor la Nottara.
- Ai intrat pe pile până la urmă la teatru!
- Ha, ha, ha!
- A fost mândru că nepotul se face actor?
- Nu știu, nu eram foarte apropiați, de ce să mint, așa că nu știu... El îi dădea bilete lui taică-meu și mă lua la teatru. M-a luat flama destul de repede. Chestia asta m-a urmărit de mic cu teatrul.
- Ai ales bine, că ai devenit un mare actor. Dar nu-ți pare rău că ai renunțat la sport?
- Niciodată n-am renunțat la sport.
- Poate erai mai bogat.
- Da, da! Corect! Iubesc foarte mult meseria. Mai degrabă ați pierdut un antrenor! Asta mă interesa mai mult decât orice.
„L-am admirat enorm pe Mircea Lucescu! Datorită acestei educații pe care încerca să le-o dea jucătorilor”
- De ce visai să fii antrenor de fotbal?
- Am senzația că un antrenor trebuie să știe evident tot ce ține de tehnică, tactică și de toate astea, pe care mi-ar fi plăcut să le învăț cu adevărat... Au nevoie de un mentorat. Toți jucătorii au nevoie de un mentorat. Au nevoie de o anumită structură și am senzația că atenția se pune mai mult pe fizicalitate și pe cât de bine și de mult sunt antrenați. Dar foarte puțin pe personalitatea lor și pe ce sunt ei, și pe cât pot ei să înțeleagă... Până la urmă chiar viața! De exemplu, Lucescu avea această atitudine. Dumnezeu să-l ierte.
- L-ai admirat pe Lucescu?
- Enorm! Enorm! Și asta datorită acestei educații pe care încerca să le-o dea jucătorilor.
- El a fost primul nostru antrenor care își ducea jucătorii la teatru și la operă!
- Exact! Lucruri pe care eu nu le înțeleg la fotbaliști. Există niște reguli ale jocului unde ei încep să se certe cu arbitrii, pe regulile deja stabilite! Băi, sunt niște reguli! Tu ca jucător ai o treabă să joci, nu să te cerți cu arbitrii!
- E adevărat.
- Evident că fiecare poate să sară de nervi și așa mai departe. Plus toate chestiile astea că pe ei îi doare totul...
- Lucescu a fost un vizionar!
- Absolut, da!
- Tot timpul discutam cu el și-mi spunea: „Domne, nu e normal ca meciurile importante din Champions League să se joace de la 10 seara, pentru că nu poți să aduci copiii de la 10 seara”.
- Foarte bună observația, da.
- În afară de Lucescu ce antrenor ai mai admirat și pe care ai fi vrut să-l copiezi, până la urmă?
- Guardiola e unul dintre ei, care mi se pare foarte interesant. Îmi place foarte mult neamțul ăsta Klopp. Cred că-mi place cel mai mult. Adică îmi place și personalitatea lui, mi se pare inteligent și cu umor.
- Germania e într-un moment slab, prost.
- Ce mai vorbim de noi, că noi nici nu suntem!
- Ei sunt sub linia de plutire, noi nu suntem deloc...
- Da, noi nu avem nici momente proaste măcar, nu suntem!
- Da...
- Deci Klopp e oarecum pe primul loc și Guardiola mi se pare foarte interesant. Nu știu dacă nu-mi place ceva acolo. Dumneavoastră ce antrenor vă place?
- Bine, eu l-am admirat și l-am iubit pe Lucescu necondiționat, am fost ca fratele meu, să zic așa. Și am suferit foarte mult când a murit. Dar el a trăit în viteză și a murit în viteză. În două luni s-a prăpădit și a lăsat un gol pe care cel puțin pentru mine nu-l umple nimeni. Nici acum și nici mai târziu. Sunt o grămadă de antrenori mari, deși nu e o regulă că foștii mari fotbaliști devin automat... E altă meserie!
- Absolut, și eu cred asta!
- Dovadă că Dobrin n-a fost niciodată un mare antrenor, în ciuda faptului că a fost un mare fotbalist. Apropo de discuția asta, Hagi, Dobrin, Balaci, pe ce parte ești?
- Pe Dobrin l-am prins foarte puțin, l-am văzut doar așa, în niște reluări. Pe Hagi l-am prins foarte mult, adică cam toată cariera i-am surprins-o. Hagi e unul dintre cei mai mari jucători. Nu știu dacă e cel mai mare, că neavând comparația cu Dobrin...
„Îmi place foarte mult Sabău. Mi se pare foarte interesant ca antrenor”
- E foarte greu...
- Mie nu-mi plac comparațiile astea, cum e și comparația cu Messi și cu Ronaldo. Real nu mi se pare în regulă comparația. Face bine la marketing, asta e clar!
- Amândoi sunt personaje de marketing, amândoi au vândut zeci de milioane de tricouri.
- Absolut. Mie-mi plac fotbaliștii gen Messi, asta e clar! Iar Hagi era în zona asta. Ăștia mai puri, mai creativi puri, nu contrafăcuți. De exemplu, Ronaldo a muncit tot timpul ca să fie. Dar a muncit destul de mult încât să ajungă și el foarte sus.
- Ronaldo a făcut tot ceea ce poate să facă un muritor. Prin muncă, prin disciplină, prin perseverență. Dar n-a avut harul lui Messi sau al lui Maradona.
- Toți spun asta despre Messi și toți fotbaliștii mari îl evocă.
- Poți să fii un actor bun, sârguincios, dar dacă n-ai flacăra aia, nu devii super actor... Adică, eu știu, Laurence Olivier, ceva de nivelul ăsta...
- Laurence Olivier muncea de-i săreau ochii! Eu cred că talentul se vede și așa e și la el, și la Messi, și așa e și la actori, cum bine ați spus dumneavoastră.
- Dacă ar fi să iei o echipă astăzi, să o antrenezi tu, visul tău, ce echipă ai lua?
- Una mică, nu foarte valoroasă. Adică aș lua-o de la început, aș încerca să creștem împreună, să învățăm împreună cum stau lucrurile. Și încet-încet să crească. Evident, eu nu am cunoștințele tehnice și tactice.
- Sunt mulți antrenori care nu știu nici asta! Adică nu e o problemă!
- Eu aș munci mult pe zona asta de caracter. Din România, apropo, îmi place foarte mult Sabău. Mi se pare foarte interesant ca antrenor.
- Cu ce echipă ții?
- Nu mai pot să zic că țin. Dar am ținut cu Steaua. Nu pot să zic că mai țin cu vreo echipă din România. Nici prea mult nu mă mai uit la meciurile din România. Nu-mi plac!
- Bănuiesc că nici n-ai timp.
- Când am timp mă uit la fotbal și mă uit mult la meciurile de afară. Mi se par extrem de plictisitoare meciurile din România.
- Au mai fost și la noi.
- Foarte rar! A fost Dinamo - Craiova 5-1, dar n-am apucat să-l văd pe ăsta. Nu prea mă uit la campionatul românesc, de ce să mint. A fost o perioadă în care era atât de slab, poate acum a mai crescut. O să arunc un ochi, dar nu... Chiar mi se părea îngrozitor.
„De fapt ăsta e cel mai simplu răspuns: n-am timp liber!”
- Tu zici Steaua sau FCSB?
- FCSB e același lucru, pentru mine e același...
- Aici ai o polemică întreagă!
- E o glumă și în meseria noastră. Cchiar jucam în spectacolul ăsta și jucam „Steaua fără nume” și un prieten de-al meu a zis: „Adică FCSB?”. Ha, ha, ha!
- L-ai cunoscut pe Becali?
- Nu, nu l-am cunoscut. Adică l-am văzut ca noi toți, dar nu l-am cunoscut personal, nu.
- Că voiam să te întreb ce părere ai.
- Am o părere ca orice om, dar e o părere de spectator, nu alta. Mă băgați în gura lupului! Ha, ha, ha!
- Nu ești un tip bisericos?
- Nu, nu... Deloc. Cred în Dumnezeu, dar nu am nicio legătură. Nu sunt în zona aia. Într-o perioadă mă amuzam foarte mult, adică erau multe lucruri care mă amuzau la el și ziceam: „Băi, e singurul om care bagă bani în fotbalul ăsta!”.
- Asta așa este!
- Când a început să se tot bage la echipă... din tot ce se aude, că nu știu cât de adevărat e în asta, cât e adevărat și cât nu e...
- Se bagă! El face echipa, el face schimbările... Le făcea, nu știu dacă acum le mai face.
- Nu e genul meu de om, ce să zic... E un om care e prea mult.
- În echipa actorilor n-ai fost niciodată tentat să joci, să te apropii de ei?
- Nu, nu, nu. Ne mai întâlnim și jucăm, dar nu în echipa actorilor. Nu mai joc așa de des. Tot portar și acum.
- La stadion te mai duci?
- N-am mai fost de mult. Mă duceam des, dar acum nu m-am mai dus. Bine, adevărul e că am avut și foarte multă treabă în ultimul timp, dar am fost afară.
- Timp liber ai?
- De fapt ăsta e cel mai simplu răspuns: n-am timp! Dar când am timp, mă uit... De exemplu, Campionatul ăsta Mondial l-am văzut aproape pe tot. Am ținut cu Spania de la început.
- Eu pentru Messi am ținut cu Argentina.
- Când juca Argentina, țineam tot timpul cu Argentina. Dar când s-a întâlnit cu Spania am zis că aici o să-mi fie și greu, dar țineam cu Spania.
- Argentina n-a jucat nimic la Campionatul ăsta...
- Absolut nimic!
- Argentina în general a făcut un Mondial mediocru.
- Messi a avut câteva străluciri... Spania putea să le dea și mai multe. Eu mă uit foarte mult la fotbalul spaniol. Sunt fan Barcelona, adică total! Mă uit la tot ce prind cu Barcelona. E absolut senzațional jocul ăla și-mi place de mor de tot ce se întâmplă acolo la ei.
- Unii zic că cel mai tare campionat e Anglia.
- Eu sunt cu spaniolii. Îmi place mai mult fotbalul de acolo. Îmi place și ăsta englezesc.
- E mai fizic, e mai bărbătesc așa. Aici e mai multă minge.
- Mai spre fotbalul ăla romantic. Cu care am crescut eu.
„Aici am o problemă. Eu nu cred în premii în meseria mea”
- Zi-mi ce actori îți plac foarte tare?
- Sunt mulți, dar eu sunt cu actorii foarte vechi. Unii din generația mea nici nu-i cunosc! Eu-s cu Spencer Tracy! E unul dintre actorii ăia și pe urmă vin ceilalți. L-am iubit și o să-l iubesc până la moarte pe George Constantin! Adică mi se părea un imens actor! Am avut norocul să joc cu Victor Rebengiuc, minunat actor! Joc la teatrul în care el și-a făcut toată cariera, la Bulandra. Sunt mulți actori foarte buni.
- Dar dacă ar fi să dai Balonul de Aur unui actor, cui i-ai da?
- Aici am o problemă. Eu nu cred în premii în meseria mea. Eu cred că premiile în meseria mea sunt nejustificate. Am luat și eu premii.
- Trebuia să-l dai înapoi.
- Eram tânăr când l-am luat... Am luat mai multe premii și după aia, dar nu cred în ele, real! Dar dacă ar fi să dau eu, sunt o grămadă! Adică e unul căruia, de exemplu, nu i s-au prea dat premii, i s-a dat doar pentru întreaga carieră: Peter O'Toole!
- Un foarte mare actor!
- I-aș da toate premiile din lume! Dar America, de exemplu, nu i-a dat, i-a dat doar la sfârșitul carierei pentru întreaga activitate.
- Știi declarația lui celebră că atunci când bea el cu Richard Burton se schimbă fața lumii! Adică intrau în cârciumă vineri și mai plecau luni!
- Exact! Au vrut să cumpere un bar că-i dădeau afară!
- Actori giganți! Din istoria teatrului și a cinematografiei.
- Eu cu ăștia sunt mai mult. Ăștia mai în vârstă, ăștia de pe partea aia. Și de acum, adică din generația mea, de exemplu, e Șerban Pavlu, care mi se pare un excepțional actor!
- Care e rivalul tău în ce privește distribuția, când e unul, când e altul, când vă împărțiți...
- Imens actor și suntem colegi la teatru, la Bulandra, și mi-e și prieten foarte bun. Dar e un foarte bun actor! Excelent actor! Și sunt mulți, sunt mulți, nu știu... Richard Bovnoczki, de care am zis, e absolut excepțional. Vin tineri iarăși foarte talentați în România, foarte buni, foarte buni! Am jucat cu o grămadă...
- Avem o școală de actorie tradițională și valoroasă.
- Mergeți la teatru?
- Mai rar, recunosc. Seara sunt meciuri și trebuie să mă uit la meciuri. Dar în principiu merg, nu pot să zic... Am văzut și „Mamma Mia”, pe Broadway!
- Ah! Foarte frumos!
- Fiind prima oară pe Broadway la teatru, am fost surprins de faptul că există, probabil că știi, un bufet și se poate bea.
- Da.
- Gândim cam la fel în materie de actori, numai că eu sunt o generație înaintea ta, deci e normal să-mi placă Peter O'Toole și Laurence Olivier. Mie-mi place la nebunie Lino Ventura.
- O, da, ce actor! Da, da, da.
- Și Gene Hackman.
- Ooo! Acolo m-ați lovit, e unul dintre marii mei actori, adică mi se pare excepțional, excepțional actor! Și s-a și lansat târziu, s-a lansat pe la vreun 40 de ani.
- A murit acum, că l-au găsit...
- Împreună cu soția, da...
- Aveau Alzheimer. Și poveștile frumoase au un sfârșit, din păcate. Asta e.
- Toți ajungem acolo... Asta e sigur.
„Ne-au luat la bătaie aiurea așa. Aia a fost o bătaie pe care n-am înțeles-o”
- Hai să ne mai întoarcem la sport, la box. Să-mi spui, ai mâncat vreo bătaie așa...?
- O, da! Am mâncat și în ring și am mâncat și pe stradă!
- Serios? Cu ce ocazie?
- Băusem o dată cu un prieten, eram în liceu și ne îmbătaserăm un pic, eram cam amețiți și mergeam spre casa prietenului meu, care stătea pe undeva prin Colentina. Și ne-am oprit să ne ușurăm. Era o gașcă de vreun 10: „Ce faceți, băi?!” și ne-au luat la bătaie aiurea așa. Aia a fost o bătaie pe care n-am înțeles-o, eram și amețit bine, nu înțelegeam ce mi se întâmplă, de unde până unde. Aia a fost o ciudățenie. A doua zi a fost mai nasol pentru prietenul meu, care era destul de bine bătut.
- În ring ai fost vreodată knockout?
- Da, da. Se întâmplă! Oricum cred că am 10-11 meciuri. În ele am și bătut. Nu eram bun deloc pentru box. Mie mi-a plăcut antrenamentul, pe care și azi îl fac. Cred foarte mult în antrenamentul ăla. Fac coardă, fac toate astea de la box. Erau o grămadă de flotări, tot felul de lucruri de flotări și de abdomene.
- Câte mai faci?
- Pot să merg până pe la vreun 45 așa.
- Disciplina din sport te-a ajutat în meserie?
- Enorm! Enorm! Richard Bovnoczki, de care vorbeam mai devreme, el fusese campion național la schi. Eu eram cu boxul, nu eram la nivelul lui. Amândoi eram foști sportivi practic intrați în Facultatea de Teatru. Se vedea de la o poștă că eram sportivi când pe noi nu ne deranja repetiția. Nouă ne plăcea repetiția, era ca la antrenament: făceai, făceai, făceai, făceai continuu. Asta mi-a rămas de atunci cu repetiția și cu antrenamentul. Antrenamentul pe mine m-a ajutat enorm în meseria și disciplina asta. Plus că actorul în sine trebuie să aibă un corp bun. Un actor de enduranță trebuie să aibă corp bun. Fără corp, fără sănătatea asta n-ai ce să faci.
- Să fii sănătos în primul rând.
- Dacă nu e sănătos, la revedere, s-a dus, se termină multe lucruri. Eu eram extrem de disciplinat și-mi plăcea foarte mult să stau la repetiții și acum îmi place de mor. Adică repetiția mă învață enorm de multe lucruri. Îmi place mai mult decât la spectacol, cred. Să descopăr.
- După atâția ani, mai ai emoții?
- E adevărat, da. Păi gândiți-vă: dacă noi astăzi facem interviul ăsta, da? Și mâine ne întâlnim și-l mai facem o dată, să presupunem că cu aceleași întrebări, să păstrăm fix același text. Credeți că va mai fi la fel?
- Sigur nu! Sigur va fi mai bun!
- Dar același text, aceleași întrebări, aceleași răspunsuri...
- Sigur va fi mai bun.
- Sau va fi altfel chiar dacă am același text. Că de multe ori noi trăim același lucru în mai multe zile, nu? Dar de fiecare dată e ceva diferit. O îmbrățișare în sine cu un om e diferită chiar dacă o faci zilnic.
- E greu să reții texte?
- Nu! Aia e ultima problemă! Toată lumea întreabă chestia asta: „Măi, cum țineți voi minte atâta text?”. E cel mai simplu lucru!
- E un exercițiu.
- Evident că toate sunt exerciții. Și să ții mingea pe picior e un exercițiu, totul e exercițiu. Dar cel mai greu este ca textul ăla să fie al tău, să devină al tău! Adică aia e munca grea, să fii atât de pătruns de treaba aia încât publicul să zică: „Băi, parcă vorbește el!”.
„Iubesc mai mult teatrul, îmi place mai mult acolo, îmi place tot!”
- Cât te dedici unui personaj? Intri în pielea lui sau doar îl interpretezi?
- Nu cred asta cu intratul în pielea personajului nicio secundă! Eu nu cred că niciun actor din lumea asta nu renunță la el însuși.
- La ego-ul lui.
- Ce e el! Din ce e el construit, care e bagajul lui, cu ce a venit el, tot ce a strâns: și cultural, și empiric, și de orice. Totul este cu el, despre el.
- Da, corect.
- Dar sunt eu în situația dată. Situația aia e posibil să nu o fi trăit-o niciodată și atunci ce fac? Încep să mă documentez, să văd ce înseamnă situația aia și să o asimilez și să încerc să văd dacă... Ce mi s-ar întâmpla mie pe bune dacă aș trăi aia. Și atunci apare partea surprinzătoare, că de multe ori poți să reacționezi destul de bizar... Cum n-aș fi reacționat niciodată în viața mea, dar pentru că situația e diferită. Și descoperi în tine niște ciudățenii, niște amănunte de care habar n-aveai sau habar n-aveai că există în tine. De aia e frumos! Adică eu dacă ador ceva la meseria asta este că-mi dau seama cât de multe lucruri sunt... În câte feluri poți să reacționezi!
- Cât de mare diversitate, ca să zic așa!
- Exact, da! Și eu cred că toți oamenii sunt așa. Fiind meseria asta, mă îndeamnă să caut asta. Și asta vreau să caut și-mi și place de mor. E frumoasă meseria mea!
- Deci spuneai că te simți cel mai bine în teatru.
- Da, da, fără discuție! Iubesc mai mult teatrul, îmi place mai mult acolo, îmi place tot! Îmi place repetiția, îmi place tot drumul ăsta până la spectacol, îmi place când spectacolul începe să devină și să se nască lucruri noi și...
- Ești un om bogat?
- Nu. Sunt mediu, normal. Clasa de mijloc.
- Ai doi copii, faci pe vreunul din ei actor?
- Nu vreau să-l fac. Nu-i treaba mea să fac asta! Ha, ha, ha! E treaba copilului să-și aleagă, nu-i treaba mea. Nu e treaba mea și nici n-am să mă bag vreodată în asta! O să susțin ce vrea să-și facă, ce vrea să facă cu viața lui, o să-l susțin cu tot ce pot.
- Dar pe tine te-a atras cineva, te-a îndemnat cineva să te faci actor, nu?
- Mie mi s-a zis să nu... Bunicul era regizor, dar taică-miu a zis că nu e bine să o fac, că e greu să o faci și nu toți pot să facă meseria asta. Și... m-am apucat de ea.
- Uite că tu ai reușit! Dar chiar e greu să fii actor?
- Nu-i ușor. Nu-i ușor, că ai multe perioade în care n-ai treabă. Ai perioade din astea în care, eu știu... și cel puțin generația tânără, pentru generația mai tânără e mai greu. E mult mai greu decât era când am terminat eu facultatea, de exemplu.
- Dar de ce e mai greu pentru ei?
- Pentru că nu mai au locuri de muncă! Nu mai sunt locuri în teatre. Guvernul a oprit angajarea la bugetari, nu? Copiii ăia ies din facultate și fac colaborări. Colaborează ba cu un teatru, ba cu un teatru independent, aleargă mult mai mult, le e mult mai greu. Adică pasiunea trebuie să fie mare să se țină! Să o facă și să și poată să trăiască din asta.
„Fotbalul mi se pare că seamănă enorm de mult cu teatrul”
- Care e orarul unei zile normale de-a ta?
- Dacă am filmări, mă scol pe la 5:00. Pe la 7:00 trebuie să fiu la filmare... E o zi lungă și ai mult de tras. Și atunci te scoli de dimineață ca să-ți faci treaba. Se filmează 12 ore! Asta e ziua de filmare, de la 7:00 la 7:00 seara, cam așa funcționează.
- Chiar nu e ușor!
- Dacă sunt zile în care am și spectacole... De la filmare îmi dă drumul mai repede, pe la vreun 5:00, și fug repede la spectacol, joc, vin seara acasă, o iei de la capăt a doua zi. Ori am doar spectacole sau am repetiții, și dacă am repetiții încep pe la 10:30 - 11:00 și dacă am seara spectacol, am spectacol. Plus copiii, că trebuie să-i duci la școală, să-i duci acolo, să-i duci acolo...
- N-ai niciun regret, e bine că ai făcut treaba asta, nu-ți pare rău că te-ai lăsat de box, nu-ți pare rău că te-ai lăsat de fotbal...
- Nu, n-am niciun regret! De box nu... chiar nu-mi pare rău că m-am lăsat, nu. Îmi place, mă uit la box, ador să-l văd, dar nu... nu regret o secundă că m-am lăsat!
- E cam debandadă și în box, adică e un haos așa...
- Dar dumneavoastră ce credeți că-i lipsește fotbalului românesc? Ce i-ar trebui?
- În primul rând i-ar trebui o altă conducere, părerea mea. O altă Federație, da. E o conducere care, deși are de acum 12 ani, tot zice că n-a avut timp să rezolve nimic!
- Ce ar trebui să facă Federația și nu face?
- Ar trebui să se ocupe mai mult de baza fotbalului!
- Adică de partea de juniorat, de cadeți...
- De partea de academii, de școli sportive.
- Cum era pe vremea mea.
- Ea se conduce după ideea cantității, nu a calității. Cupa Satelor, să raporteze ei nu știu câte echipe de fotbal feminin. Acolo unde totul e o bășcălie așa.
- Dar faceți-mă și pe mine să înțeleg ceva: Federația este subvenționată de către stat?
- Nu.
- E for privat, am înțeles!
- Cum zicea bietul bunicul meu: „Nu dai tu urâții afară din țară!”. Mai important e să ne spui de ce ai fi vrut să te faci antrenor de fotbal?
- Fotbalul mi se pare că seamănă enorm de mult cu teatrul! Cred că eu le-am și asemănat foarte...
- Fotbalul e un teatru!
- Nu numai. Nu că falsifică, că se fac jucătorii că îi doare ceva și așa mai departe. Dar e un regizor...
- Antrenorul.
- E o echipă, antrenorul, actorii, jucătorii... E o relație de joc obligatorie, e o tactică. Adică în felul în care spui povestea. Eu primesc niște îndemnuri cum să ajung să spun povestea. Pe urmă, există vedeta, ca și în actorie. Și când și când apare unul secundar care ia câteodată totul vedetei!
{{text}}