UTA Arad și Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, în primul meci al etapei 4 din Superligă, într-o partidă disputată pe stadionul „Francisc Neuman”. În ciuda absenței golurilor, confruntarea dintre arădeni și giuleșteni a oferit un ritm intens și numeroase ocazii.
Cronică de Sergiu Alexandru: Un 0-0 frumos. O repriză pentru UTA, una pentru Rapid și un rezultat echitabil
UTA Arad și Rapid au terminat la egalitate, 0-0, în primul meci al rundei a patra din Superligă. Deși nu s-a marcat, meciul a fost unul cu ritm și ocazii, cele două echipe împărțindu-și reprizele.
Primele 45 de minute ale meciului de la Arad sunt dovada că statistica poate fi înșelătoare. Până la pauză s-a înregistrat doar un șut pe poartă, și acela pe final. Cine nu a văzut cum s-a jucat în prima parte ar putea crede că a fost o repriză plictisitoare, în care timpul s-a scurs cu greu. Dar, din contră!
Cele două echipe, în ciuda ploii torențiale care a căzut la Arad, au oferit 45 de minute de calitate. Cu un plus pentru UTA, care a avut marile ocazii. Și cu un minus pentru Rapid, care și-a arătat limitările.
Venită după trei meciuri slabe, UTA a arătat o altă față în meciul cu un Rapid amorțit în prima repriză. Iar scorul a fost egal la pauză doar datorită norocului. Deși Rapid a amenințat prima poarta lui Tordai, printr-un șut peste poartă al lui Dobre, arădenii au semnat cele mai importante ocazii. Patru la număr!
Ce șansă irosește Padula!
Primul care i-a dat emoții lui Aioani a fost Alin Roman (8), al cărui șut de la 20 de metri a trecut pe lângă bară. Au urmat 10 minute de fotbal intens, pe contre și cu dueluri tari. Giuleștenii nu s-au trezit, iar Odada (20) a trecut pe lângă 1-0, trimițând pe lângă poartă din careu.
Apoi a venit și cea mai mare ocazie din prima repriză. Găsit excelent de Alin Roman, Padula a preluat și a intrat în careu, șutând de la 10 metri. Aioani a fost bătut, dar a fost salvat de bară.
În prelungiri, Tzionis, intrat în minutul 40 în locul accidentatului Pitu, a încercat să-l surprindă pe Aioani cu un șut de la distanță. Portarul a fost pe fază, dar tot a avut emoții. Încercând să prindă mingea, a scăpat-o în corner. Acesta a fost și singurul șut pe poartă al primei reprize.
Un alt Rapid
Probabil că la pauză nu a fost liniște în vestiarul Rapidului. Asta pentru că giuleștenii au ieșit ceva mai alerți de la cabine. Și cu un nou atacant, debutantul Filip Stojilkovic. Iar atacantul elvețian a ieșit imediat la rampă și a semnat prima ocazie a Rapidului.
Însă șutul la colțul scurt, de la 14 metri, după o acțiune individuală, a fost respins de Tordai. La cornerul rezultat, tot el a reluat din careu, peste poartă.
Petrila, blocat! Moruțan, slab!
În minutul 63, s-a repetat scenariul de la intrarea lui Filip Stojilkovic. Abia introdus, Claudiu Petrila a pătruns în careu și a finalizat de la 14 metri. Dar Tordai a fost pe fază și a respins în corner.
Câteva minute mai târziu, Petrila a fost în rol de servant. L-a găsit excelent pe Moruțan, la 12 metri, dar acesta a șutat foarte slab. Iar Tordai a reținut fără probleme.
Egoistul Petrila!
În minutul 78, Rapid a ratat cea mai mare ocazie a sa, la capătul unei faze care cu siguranță i-a enervat pe rapidiști. După un corner al arădenilor, mingea a ajuns la mijlocul terenului, la Mino Sota.
Însă acesta nu a fost pe fază și a pierdut balonul, astfel că Petrila a plecat pe un contraatac cum orice echipă își dorește: trei contra unu. Petrila a condus excelent balonul și, deși avea șansa să paseze la Moruțan sau la Filip Stojilkovic, a ales să se ducă singur spre poartă și să șuteze de la 12 metri. Dar, din nou, Tordai a fost pe fază și a respins cu un reflex de zile mari, cu piciorul.
Tensiuni în prelungiri
Ultimele minute s-au jucat haotic, cu mingi pierdute de ambele echipe și fără ocazii. Și un singur moment notabil: Filip Stojilkovic a cerut penalty în minutul 90, după un duel cu Pospielov. Dar arbitrul n-a stat pe gânduri: simulare și cartonaș galben. Câteva proteste și cam atât.
S-a terminat 0-0, iar după cum și-au împărțit reprizele, cele două echipe se pot declara mulțumite.
FINAL » UTA Arad – Rapid 0-0
- AICI live + Statistici
- 10.342 spectatori, dintre care 811 oaspeți (cifră oficială)
Minutul 78: Ocazie uriașă pentru Rapid! Pe contraatac, Claudiu Petrila scapă singur cu Tordai. Moruțan și Stojilkovic erau liberi și așteptau pasa, însă Petrila alege să finalizeze. Tordai intervine și respinge, pentru a treia oară în această repriză în fața giuleștenilor.
Minutul 68: Ce fază și ce ocazie pentru Rapid! Dobre centrează în careu, Petrila recentrează pentru Moruțan, însă acesta șutează slab și irosește o șansă importantă.
Minutul 65: Ocazie uriașă pentru Rapid! Claudiu Petrila, intrat pe teren de doar două minute, este lansat excelent și scapă singur cu Tordai, însă portarul arădenilor intervine și respinge.
Minutul 63: Alexandru Dobre își încearcă șansa cu un șut spre poartă, însă mingea trece puțin pe lângă poarta lui Tordai.
Minutul 60: Aioani intervine! Abdallah centrează pentru Sinani, care șutează spre poartă, însă goalkeeperul Rapidului respinge.
Minutul 51: Primul șut pe spațiul porții! Stojilkovic încearcă să-l învingă pe Tordai, însă portarul celor de la UTA respinge.
Minutul 46: Două schimbări la pauză pentru Rapid! Debutează Filip Stojilkovic. Atacantul elvețian îi ia locul lui Kodor, în timp ce Onea intră în locul lui Sălceanu.
Minutul 45+2: Alin Roman încearcă să-l surprindă pe Aioani cu un șut periculos, însă portarul Rapidului se repliază rapid și respinge mingea în corner.
Minutul 40: Probleme mari pentru Adrian Mihalcea! Alexi Pitu s-a accidentat și nu mai poate continua partida. Fotbalistul arădenilor este înlocuit de Marinos Tzionis.
Alexi Pitu s-a accidentat grav în UTA - Rapid după ce a încercat să-i ia mingea lui Olimpiu MoruțanMinutul 27: Bară UTA! Alin Roman îl lansează perfect pe Padula, care pătrunde excelent în careu, preia și șutează puternic în bara transversală!
Minutul 20: Cea mai mare ocazie a meciului! După o fază construită de arădeni, Odada șutează din interiorul careului, puțin pe lângă poarta lui Aioani. Rapid scapă fără gol.
Minutul 8: Prima ocazie pentru UTA! Alin Roman expediază un șut-centrare periculos, iar mingea trece puțin pe lângă poarta lui Marian Aioani. Șansă importantă pentru arădeni!
Minutul 3: Alex Dobre încearcă primul șut al partidei, însă trimite mult peste poarta apărată de Tordai.
Minutul 1: A început meciul de pe stadionul „Francisc Neuman”! La Arad continuă să plouă torențial, iar partida se dispută în condiții meteo dificile.
UTA Arad – Rapid, echipe de start
UTA (4-2-3-1): Tordai - A. Dorobanțu, Benga, Ouaneh, Padula - Mino Sota, Odada - Abdallah, Alin Roman, Al. Pitu - Sinani
Rezerve: Gorcea, Bădescu, Pospielov, Tzionis, Papeau, Țăroi, D. Ilie, M. Coman
Antrenor: Adrian Mihalcea
Arpad Tordai revine în poarta arădenilor după mai bine de 5 luni! A apărat ultima dată într-un Oțelul Galați - UTA Arad 2-2, în etapa 28 din Superliga.
Rapid (4-3-3): Aioani - D. Ciobotariu, Graovac, Kramer, Sălceanu - Grameni, Vulturar, Bubanja – Moruțan, Kodor, Al. Dobre
Rezerve: Ungureanu, Petrila, Jambor, El Sawy, Onea, R. Pop, Niculcea, A. Șucu, A. Kumer Celik, Kamara, Stojilkovic
Antrenor: Daniel Pancu
Alexandru Pașcanu s-a accidentat la încălzire și a fost înlocuit cu Daniel Graovac. Din informațiile GSP.ro, fotbalistul a simțit o durere la picior, iar giuleștenii au preferat să nu riște o accidentare gravă.
Stadion: „Francisc Neumann ” (Arad)
Arbitru: Cătălin Roman // Asistenți: Florin Neacșu, Adrian Alexandru
Arbitru VAR: Viorel Cojocaru // Asistent VAR: Sebastian Gheorghe
UPDATE 20:55 » Ploaie torențială la Arad înainte de UTA - Rapid
Cu puțin timp înainte de startul partidei dintre UTA și Rapid, o ploaie torențială s-a abătut asupra stadionului „Francisc Neuman”.
Precipitațiile puternice au început înainte ca cele două echipe să intre pe teren pentru duelul care deschide etapa a 4-a din Superliga.
UPDATE. 16:15: Filip Stojilkovic, în lot la UTA - Rapid
Rapid a anunțat lotul pentru duelul de la Arad, iar Filip Stojilkovic este inclus și el, chiar dacă a ajuns la București abia în urmă cu două zile.
Lotul Rapidului:
Portari: Marian Aioani, Bogdan Ungureanu
Fundași: Robert Sălceanu, Denis Ciobotariu, Lars Kramer, Alexandru Pașcanu, Daniel Graovac, Alin Celik, Răzvan Onea
Mijlocași: Vladan Bubanja, Andrei Niculcea, Cătălin Vulturar, Andrei Șucu, Olimpiu Moruțan, Constantin Grameni
Atacanți: Filip Stojilkovic, El Sawy, Mohammed Kamara, Claudiu Petrila, Alex Dobre, Timotej Jambor, Jason Kodor, Rareș Pop
{{text}}