Fotbal   •   Liga 1   •   UTA ARAD - RAPID

Bannerele afișate la UTA Arad - Rapid, inspirate de dezvăluirile Gazetei despre dosarul de „turnător” la Securitate al lui Dan Șucu: „Scârțâie pixul pe notele informative”

Articol de Cezar Titor   —  vineri, 07 august 2026

În timpul partidei dintre UTA Arad și Rapid, fanii „Bătrânei Doamne” au expus mai multe bannere cu trimitere directă la dezvăluirile recente ale Gazetei Sporturilor legate de trecutul lui Dan Șucu, acționarul majoritar al clubului giuleștean.

„Când chiar credeam că le-am văzut pe toate / Stau împreună revoluționarii și colaboratorii de la securitate”, a fost primul mesaj afișat de ultrașii „textiliștilor”. Acesta face referire la investigația publicată de Gazeta Sporturilor, care a prezentat documente din arhiva CNSAS referitoare la activitatea lui Dan Șucu în perioada regimului comunist.

„Scârțâie pixul pe notele informative / Mai tare decât roțile la locomotive”, a fost un al doilea.

Mesajele afișate de suporterii arădeni cu Rapid


Mesaj al suporterilor arădeni cu Rapid

Potrivit documentelor consultate de GSP, omul de afaceri ar fi fost recrutat în august 1984, pe vremea când era student și lucra ca ghid pentru ONT Carpați, primind numele conspirativ „Mircea Crișan”. În dosar apar zeci de note informative redactate în perioada 1984-1989, multe dintre acestea vizând turiști străini, colegi de serviciu și diplomați aflați în România.

De asemenea, în documentele CNSAS se arată că Dan Șucu a semnat un angajament prin care se obliga să respecte indicațiile ofițerilor de legătură. Totuși, în urma verificărilor efectuate în 2015, instituția a stabilit că acesta nu poate fi încadrat juridic drept colaborator al Securității, în sensul prevăzut de lege. Cu toate acestea, trei membri ai Consiliului au formulat opinii separate, considerând că activitatea sa se încadrează în această categorie.

Al doilea mesaj afișat de arădeni cu Rapid

Contactat de Gazeta Sporturilor după apariția documentelor, Dan Șucu a refuzat să ofere comentarii pe marginea subiectului.

  • 10.342 de suporteri au asistat la UTA Arad- Rapid, dintre care 811 oaspeți, atmosfera generală de pe „Francisc Neumann” fiind incandescentă. Duelul s-a terminat 0-0, însă a fost marcat de mai multe șanse importante de poartă, Giuleștenii rămân neînvinși și au 8 puncte, după 4 etape.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.