Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Îl vrea pe Șumudică în Superliga: „Decât antrenori de care nu a auzit nimeni”

Marius Șumudică / Foto: GSP.ro

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  sâmbătă, 08 august 2026

Mihai Stoichiță (72 de ani), directorul tehnic al FRF, a vorbit despre o posibilă instalare a lui Marius Șumudică (55) la CFR Cluj.

După dezastrul din Conference League, 0-5 acasă cu Tromso, Ioan Varga a decis să îl demită de urgentă pe Antonio Folha și a început negocierile cu Marius Șumudică.

Tehnicianul a spus că este dispus să revină în Gruia, acolo unde a mai antrenat între 2 iunie 2021 și 28 august 2021, astfel că va sta la discuții cu Varga.

Mihai Stoichiță: „M-aș bucura ca Marius Șumudică să ajungă la CFR Cluj”


Stoichiță a spus că s-ar bucura de o nouă aventură a lui Șumudică în Gruia, considerând că aducerea acestuia ar fi o variantă mult mai bună decât instalarea unor tehnicieni care nu au luat contact cu fotbalul românesc anterior, cum a fost și cazul lui Folha.

„Nu am vorbit cu Șumudică, dar să știți că a fost în discuții cu CFR nu foarte mult timp în urmă. Chiar vorbisem cu el, cu Neluțu Varga, și avea șanse să ajungă.

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF

Era pe lista lui. M-aș bucura să se ducă la CFR, mi se par niște aventuri aducerea unor antrenori de care nu am auzit în viața vieților noastre, nici eu, nici voi”, a spus Mihai Stoichiță, la „Digi Sport Matinal”.


Marius Șumudică: „Sunt dispus să revin la CFR Cluj”

Întrebat despre interesul lui Varga, Marius Șumudică a declarat că ar fi dispus să se întoarcă la CFR Cluj: „N-am avut nicio discuţie cu cei din conducerea clubului. Mai vorbesc cu Marian Copilu, că e prietenul meu. Dacă domnul Varga a spus lucrul acesta, el ştie mai bine ce îşi doreşte. Depinde de condiţii, cu siguranţă voi discuta. Clar depinde de condiţii.

Eu nu ştiu situaţia de la echipă. Vorbesc cu Marian Copilu, este acolo la echipă. Este un mare atu. Fiind prietenul meu, o să am o discuţie cu el şi o să văd situaţia reală a clubului. Vom avea o discuţie şi vedem.

Dacă lucrurile stau ca atare, am văzut că s-au plătit nişte bani, se fac eforturi. Dacă există posibilitatea să colaborăm şi să facem lucrurile să meargă, sunt dispus colaborării. Ţi-am mai spus, vreau să ştiu situaţia reală”.

Mă bucur de ce am văzut aseară, Mihalcea și Pancu, cu distribuțiile lor, într-un meci în care am fost foarte mulțumit de ce am văzut.



- Mihai Stoichiță

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.