Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Alex Musi a marcat cu Voluntari, dar a explicat și marea lui ratare: „S-a făcut mingea mică!” + „Cu Rapid o să fie foc!”

+21 Foto
Alex Musi, în Dinamo - FC Voluntari // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de Valentin David (video), Romeo Ene, Carmen Dumitru   —  duminică, 09 august 2026

Dinamo - FC Voluntari 4-0. Alex Musi (22 de ani) a fost unul dintre protagoniștii victoriei obținute în etapa a 4-a din Superliga. Fotbalistul „câinilor” a obținut penalty-ul din care Danny Armstrong a deschis scorul și a înscris pentru 2-0 în repriza secundă.

La final, Musi a vorbit despre adaptarea la noua poziție, faza penalty-ului și derby-ul cu Rapid din etapa următoare.

VIDEO | Alex Musi, mesaj înainte de Rapid - Dinamo: „O să fie foc”

După victoria cu FC Voluntari, atenția dinamoviștilor se îndreaptă spre derby-ul cu Rapid. Musi se așteaptă la un duel dificil în Giulești.


„Mă bucur că suporterii au venit în număr mare, ne-au susținut, asta a făcut diferența. Când fanii ne împing de la spate, echipa este mai puternică. Suntem pregătiți pentru derby.

Mă aștept la un meci greu cu Rapid. Rapid e o echipă foarte bună, o să fie foc, dar trebuie să ne vedem de meciul nostru.

Eu spun că, pas cu pas, este o nouă poziție pentru mine. Încerc să învăț, să muncesc cât mai mult la antrenament și, cu siguranță, vor veni și numerele. Mă bucur că am înscris și mi-am ajutat echipa.

La penalty a fost o minge bâlbâită în care m-am dus, am luat mingea și m-a călcat. S-a văzut și pe reluare, dacă arbitrul a decis că e penalty... A fost contact la nivelul ghetei”, a declarat Musi, la zona mixtă.


Musi a avut șansa de a mai înscrie o dată, dar nu a reușit să profite de pasa primită de la Mărginean.

„Mărginean a dat-o bine la faza la care am ratat, mingea s-a făcut mică, n-am ajuns, nu m-am controlat bine și n-am reușit să o bag în poartă. M-am împiedicat un pic, dar trebuia să o bag în poartă. Din păcate, n-am reușit, dar echipa a câștigat, am înscris și asta e cel mai important.”

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini la finalul meciului Dinamo - FC Voluntari

Clasamentul la zi din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.