Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a vorbit despre momentul emoționant petrecut înainte de meciul cu FC Voluntari, scor 4-0.
Pe stadionul „Arcul de Triumf”, înainte de fluierul de start, au fost invitați jucătorii de la Dinamo 2 și antrenorul Adrian Ropotan, implicați în tragicul accident rutier soldat cu moartea maseurului Constantin Covaciu. Încă având probleme fizice, mulți dintre ei venind bandajați, aceștia au fost aplaudați la scenă deschisă de fani, iar împreună cu jucătorii de la echipa de seniori și cu cei de la FC Voluntari au ținut un moment de reculegere.
După meci, Andrei Nicolescu, președintele clubului, a vorbit despre moment și despre recuperarea jucătorilor răniți în accident.
Andrei Nicolescu, după momentul emoționant înainte de Dinamo - FC Voluntari: „E parte din planul nostru”
„Momentul face parte din planul nostru de a le reda bucuria și de a trece peste trauma pe care au suferit-o. Și să simtă că sunt parte din familia noastră. E foarte important să trăiască astfel de bucurii după momentul acela absolut nefericit. A fost extraordinar. Fanii i-au aplaudat, iar jucătorii au simțit iubirea suporterilor. Iar momentul de reculegere a fost extraordinar. Sunt foarte bucuros că toată lumea l-a respectat”, a declarat Andrei Nicolescu la PrimaSport.
Dinamo 2, implicată într-un grav accident rutier
În accidentul produs în cantonamentul de la Câmpulung Muscel și-a pierdut viața Constantin Covaciu, maseurul echipei Dinamo 2. Acesta a fost înmormântat în această săptămână, la doar 59 de ani.
„Microbuzul groazei transporta 18 persoane către antrenament în momentul în care șoferul a pierdut controlul volanului. Vehiculul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac aflat la marginea drumului.
Iar antrenorul Adrian Ropotan, operat la mână, și mulți dintre jucători au avut parte de răni serioase. Unii dintre ei au venit cu gulere cervicale, alții sprijinindu-se în cârje, în timp ce unii au fost nevoiți să folosească scaune cu rotile, cu vizibile probleme după tragicul accident în care au fost implicați
{{text}}