Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Marea problemă a jucătorului de la FCSB căruia Gigi Becali i-a dublat salariul: „Lasă spații și nu centrează”

Marea problemă a jucătorului de la FCSB căruia Gigi Becali i-a dublat salariul: „Lasă spații și nu centrează // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Cezar Titor   —  duminică, 09 august 2026

Cristi Pulhac, fost fundaș stânga la Dinamo și dublu campion al României alături de formația din Ștefan cel Mare, l-a analizat pe Ricardo Pădurariu, noul titular al postului de fundaș stânga la FCSB. Tânărul fotbalist a fost păstrat în lotul roș-albaștrilor după împrumutul la Corvinul, din sezonul trecut, iar evoluțiile sale l-au impresionat chiar și pe Gigi Becali, care i-a dublat salariul după meciul din prima etapă a Superligii, cu FC Argeș.

Pulhac a remarcat viteza și personalitatea lui Pădurariu, dar a subliniat că jucătorul trebuie să contribuie mai mult în faza ofensivă, în special prin centrări.

În același timp, Pulhac a observat și câteva probleme de poziționare în defensivă, mai ales în relația cu fundașul central, însă a insistat asupra faptului că Pădurariu este un jucător de mare perspectivă.

Cristi Pulhac: „Pădurariu are viteză, tupeu în joc”


Are viteză, are tupeu în joc. Singurul lucru pe care nu l-am văzut la el este că nu centrează. Aș vrea să-l mai văd puțin. Când ajunge în zona de centrare, intră foarte mult în combinații. Nu este un lucru rău, însă nu îi văd acest stil de a centra în fața porții.

Hai să-l mai așteptăm, pentru că asta depinde și de antrenamente, dar contează și ce îi cere antrenorul. Un fundaș de bandă care urcă atât de mult ar putea să vină din linia a doua și să ajute atacul cu centrări și pase filtrante.

Are unele probleme de poziționare în apărare, nu strânge lângă fundașul central și lasă spații, dar este un jucător de calitate. Încrederea pe care trebuie să le-o acordăm unor astfel de jucători este benefică. În acest moment, nu mai avem o paletă foarte largă de opțiuni. Când avem un tânăr valoros, ar trebui să ținem de el și să-l ajutăm”, a declarat Cristi Pulhac, la VoyoSport Live.

Cum arată clasamentul din Superligă:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.