Astăzi, în prima zi a Campionatelor Europene de Înot de la Paris, au fost în acțiune 5 români # Robert Badea (18 ani) și Matei State (18) au ratat calificarea în finala probei de 400 m mixt # Vlad Mihalache (20) a reușit calificarea în semifinalele probei de 50 m fluture, Denis Popescu nu # Darius Coman (19) nu a avut un timp suficient de bun pentru semifinalele la 100 m bras.
Întrecerile vor fi transmise de TVR Sport și TVR 1 în fiecare zi, de la 10:30 și 19:30.
Reporterul GSP Roxana Fleșeru va transmite de la Paris cele mai importante știri despre delegația României și David Popovici.
Campionatele Europene de Natație au luat startul pe 31 iulie cu probele de înot artistic și sărituri în apă, au continuat cu cele de înot în ape deschise și sărituri de la înălțime, iar astăzi, 10 august, au început probele de înot.
Acestea vor avea loc până pe 16 august în Centrul Olimpic Acvatic, arena de 174 de milioane de euro construită special pentru Jocurile Olimpice din 2024.
UPDATE | Darius Coman a ratat semifinalele la 100 metri bras
La ora 11:51, Darius Coman a intrat în bazin, pe culoarul 6, în seria 5 a probei de 100 de metri bras. Românul a încheiat seria pe locul 7, cu timpul de 1:01.36.
Din păcate, Darius a ratat calificarea în semifinalele programate astăzi, la orele 20:05, respectiv 20:09. Doar cei mai rapizi 16 înotători dintre cele 8 serii avansează, iar după 6 dintre cele 8 serii românul era deja al 21-lea.
UPDATE | Vlad Mihalache, în semifinale la 50 de m fluture!
La ora 11:08 au început seriile probei de 50 de metri fluture. Românii Denis Popescu și Vlad Mihalache au concurat de la 11:20, în a șaptea dintre cele 8 serii. Denis Popescu a fost repartizat pe culoarul zero, Vlad Mihalache pe al optulea.
Vlad Mihalache a încheiat seria cu al cincilea timp, 23.23, Denis Popescu cu al optulea, 23.44. După ultima serie, s-a confirmat că Vlad s-a calificat în semifinale, timpul lui fiind al 14-lea per ansamblu!
Cei mai rapizi 16 înotători din serii au avansat în semifinalele programate în această seară, la orele 19:30, respectiv 19:33.
UPDATE | Robert Badea și Matei State au ratat finala la 400 m mixt
La ora 10:30 a început prima serie a probei de 400 m mixt, cea mai restrânsă dintre cele 3, cu doar 7 înotători. Irlandezul Liam Custer a câștigat-o cu un timp de 4:22.55.
Seria secundă, cu Robert Badea pe culoarul 3, a început la ora 10:38. După a patra întoarcere, românul era al treilea. El a căzut pe locul 5 după stilul bras. Pe 5 a și terminat cursa, cu un timp de 4:16.49, dar a fost ulterior descalificat - nu este clar de ce. Neamțul Finn Hammer a câștigat seria, oprind cronometrul la 4:13.45.
Matei State a luat startul în ultima serie, a treia, la ora 10:44, pe culoarul zero. A terminat seria pe locul 9 din 10, cu un timp de 4:23.44.
Doar primii 8 avansează în finala competiției, ceea ce înseamnă că ambii înotători români au fost eliminați.
Toți înotătorii români care vor evolua la Paris:
- Eric Andrieș (18 ani) - 100 m liber, 200 m liber, 400 m liber
- Robert Badea (18 ani) - 200 m fluture, 200 m mixt, 400 m mixt
- Darius Coman (19 ani) - 100 m bras, 200 m bras, 200 m mixt
- Alexandru Constantinescu (20 de ani) - 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate
- Patrick Dinu (21 de ani) - 50 m liber, 100 m liber
- Tudor Iordache (18 ani) - 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate
- Vlad Mihalache (20 de ani) - 50 m fluture, 100 m fluture
- Denis Popescu (23 de ani) - 50 m spate, 100 m spate, 50 m fluture, 100 m fluture
- David Popovici (21 de ani) - 100 m liber, 200 m liber
- Theodor Proca (18 ani) - 800 m liber, 1.500 m liber
- Matei State (18 ani) - 200 m bras, 200 m mixt, 400 m mixt
În afară de David Popovici, Patrick Dinu și Denis Popescu, restul românilor sunt debutanți la o competiție majoră europeană de seniori în bazin olimpic.
David Popovici concurează marți
David Popovici, aflat la a patra participare la Campionatele Europene în bazin de 50 m după cele din 2021, 2022 și 2024 și campion la ultimele două ediții la 100 și 200 m liber, va debuta marți cu proba de 100 m liber, seriile celei de 200 m liber fiind programate joi.
El ar putea apărea și în distribuția ștafetei de 4x100 m mixt, această probă urmând a avea loc duminică.
Programul lui David Popovici în probele individuale:
11 august
- Serii 100 m liber - 10:44
- Semifinale 100 m - 20:32, 20:36
- Finala 100 m liber - 19:52
- Serii 200 m liber - 10:30
- Semifinale 200 m liber - 19:41, 19:45
- Finala 200 m liber - 19:36
{{text}}