Fotbal   •   Liga 1   •   FLASH

Ultimele noutăţi din Liga 2

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 09 septembrie 2008

ALBA IULIA



Cu rezervele în Cupă


Antrenorul Aurel Şunda va folosi astăzi împotriva lui Marmosim Simeria, în faza a IV-a a Cupei României, mai mulţi jucători care nu au fost titulari în debutul de campionat. “E un test pentru jucătorii care au evoluat mai puţin, dar ne dorim să cîştigăm, pentru că întîlnim un adversar dintr-un eşa­lon inferior”, a declarat Şunda. “Fotbaliştii vor avea o recom­pensă doar dacă vor aduce la Alba Iulia o echipă din prima ligă”, a pre­cizat preşedintele Marian Sar­meş. (Dan Henegar - Alba Iulia)



Laude pentru tineri

Preşedintele Marian Sarmeş i-a lăudat pe atacanţii Zăgrean şi G. Grozav: “Normal că ne onorează locul 1 ocupat în acest mo­ment. Marele cîştig este reprezen­tat de evoluţia lui Andrei Zăgrean şi Gicu Grozav. Sînt tineri şi sînt din Alba Iulia, ceea ce confir­mă munca depusă la echipele de juniori”.





“U” CLUJ



Ţene e OK


Mijlocaşul Paul Ţene şi-a revenit după accidentarea de duminică din partida cu Liberty Salonta (1-1), cînd a fost lovit cu o minge în faţă, fiind nevoie de in­ter­venţia ambulanţei. “Ţene şi-a revenit şi e în ordine. Luînd însă în considerare faptul că a avut momente de inconştienţă, jucă­to­rul va fi nevoit să facă o tomo­gra­fie, pentru a fi siguri că nu e nimic mai grav”, a spus preşedintele Remus Cîmpeanu. (Flaviu Popa)



Cere seriozitate

Preşedintele “şepcilor roşii”, Remus Cîmpea­nu, este sigur că Dorinel Munteanu şi elevii săi vor trata cu maximă seriozitate partida din Cupa României cu Mechel Cîmpia Turzii. “Antrenorul va folosi cea mai bună echipă, în vederea pregătirii meciului de la Arad din etapa următoare. Vrem să fie o repetiţie reuşită”, a spus Cîmpeanu.





FC BIHOR



Rămîne Silaghi


Antrenorul Gheorghe Silaghi s-a pus la dis­poziţia conducerii după semieşecul cu Mio­veni (1-1), dar preşedintele Ale­xan­dru Toth nu vrea să audă de demiterea lui. “Nu se pune problema să ple­ce, continuăm cu Silaghi. Jucătorii au ră­mas datori şi aştept de la ei o schim­bare de atitudine. Să demon­streze că prestaţia lor mai slabă a fost un simplu accident. Vor avea ocazia să-şi îndrepte greşelile în următoarele meciuri, în care pot să se reabiliteze”, a explicat Toth.





UTA ARAD



Prime la pachet


UTA e în continuare fără finan­ţa­tor, Ionuţ Chirilă reuşind să obţină suma pentru salariile pe iunie şi prima din meciul cu U Cluj dintr-o sursă proprie. Antrenorul va încer­ca acelaşi lucru şi după meciul de la Tîrgovişte. “Probabil vom face un pachet pentru ambele meciuri”, a spus Chirilă. (Radu Romanescu - Arad)





ACU ARAD



Motivaţi


Arădenii susţin că remiza de la Turnu Seve­rin (1-1) i-a motivat în perspectiva partidei cu “U” Cluj. “Ne aşteaptă o confruntare foarte grea, jucăm contra unei echipe bune, cu un antrenor foarte bun. Dacă muncim ca şi în meciul cu Drobeta, obţinem ceva”, crede Călin Bota, marcatorul golului arădean la Severin. “Vrem să pregătim cît mai bine meciul cu Dorinel, de la care aşteptăm un rezultat bun”, a completat antrenorul Mihai Roşca. (Radu Romanescu - Arad)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.