La finalul meciului dintre Sepsi și FCSB, terminat 0-0, Gigi Becali a avut un discurs dur la adresa lui Florin Tănase (31 de ani).
Ce l-a nemulțumit pe patronul roș-albaștrilor? Nu evoluția din meciul de la Sf. Gheorghe, ci declarația acestuia de la finalul etapei trecute (2-2 cu Farul). Atunci, întrebat despre informațiile privind o posibilă răcire a relației cu Marius Baciu, Tănase a răspuns într-o manieră ironică: „Relația cu Marius Baciu? Relație antrenor-jucător, ce relație? Am soție”.
Gigi Becali l-a jignit pe Florin Tănase: „Trebuie să ai ceva la minte dacă spui așa ceva”
După meciul cu Sepsi, Gigi Becali a avut o serie de declarații dure la adresa lui Florin Tănase, jignindu-l pe căpitanul echipei.
„La mine toată lumea trebuie să execute ordine. Cum să își permită Tănase să se certe cu antrenorul? Nu are voie așa ceva! Tănase a făcut o glumă proastă!
Doar un nebun spune așa ceva! Când cineva te întreabă ce relație ai cu un bărbat, te gândești la o relație de prietenie. Nu la alte chestiuni! Doar nebunii se gândesc la altele. Nu se fac glume de astea. Trebuie să ai ceva la minte dacă spui așa ceva. Eu nu fac gluma aia nici dacă mă împuști.
E o glumă de om care nu e întreg la cap. Te întreabă cineva ce relație ai cu un bărbat și tu zici că ai soție? Nu se fac glume cu tentă sexuală! Doar omul care are ceva la cap spune așa ceva. Nu am vorbit cu el. Dacă vorbesc, îi zic: «Ai ceva la cap!». Cum tu, ca bărbat, să te gândești să spui «Am nevastă» când te întreabă cineva ce relație ai cu un bărbat? Înseamnă că ai ceva la cap!”, a declarat Gigi Becali la PrimaSport.
Florin Tănase, înainte de Sepsi - FCSBGigi Becali: „Vreau oameni normali la cap”
Și apoi a continuat tirada:
„Eu am alte principii în viață. Cum să te gândești la o chestie sexuală? Ce treabă are nevasta lui? Eu nu accept așa ceva. Am 70 de ani și vreau oameni normali la cap. Și așa toată lumea a înnebunit, cu pofte, plăceri și bani. Toți vor bani și plăceri exotice.
Eu nu am prietenie cu nimeni. Joacă fotbal! El îmi dă telefon la 6 luni. Dacă-mi dă. Ce treabă are să-mi dea telefon? Oricine mă poate suna. Toți au telefonul meu. Am avut realizări cu el și am acceptat să mă sune, dar nu înseamnă că avem prietenie și să nu ascultăm de antrenor. La mine e stăpânire.
Baciu nu a fost deranjat de reacția lui Tănase. E un om prea cuminte. Dar cum să zici așa ceva de antrenor? Poate se crede superior. Eu nu vreau să mă cert cu el. Am zis doar să înțeleagă. La FCSB există un stăpân! Restul sunt slujitori. El să dea replică pe teren, să joace fotbal. Unde suntem aici să facem așa ceva?”, a mai spus Gigi Becali.
{{text}}