Retras din activitate la vârsta de 40 de ani, fostul internațional englez Ashley Young a rememorat perioada petrecută sub comanda lui Antonio Conte (57 de ani) la Inter, între 2019 și 2021.
Ashley Young susține că după fiecare înfrângere, Conte își ținea jucătorii în ședință mai bine de 3 ore, fapt care l-a nemulțumit teribil atât pe el, cât și pe colegii săi.
Ashley Young, despre colaborarea cu Antonio Conte: „Stăteam 3 ore și jumătate în sala de ședințe”
„Îmi aduc aminte după ce pierdeam un meci, stăteam și îl analizam pe tot. La câteva minute se oprea și întreba: «De ce ai făcut asta? De ce ai făcut aia?». Stăteam în sala de ședințe 3 ore și jumătate.
Ca jucător, te ține concentrarea probabil vreo 10 minute. După asta, pierzi oamenii. Erau jucători care chiar adormeau în timpul acestor ședințe.
Dacă faci asta pentru o perioadă lungă, devine prea mult! Apoi încep să apară accidentările, staff-ul este sub presiune mare, familiile ne văd din ce în ce mai rar. Cred că ăsta e unul dintre motivele pentru care Conte rar stă mai mult de unu-doi ani la un club”, a declarat Ashley Young, în cadrul unui podcast.
Antonio Conte și Ashley Young în perioada în care au colaborat la Inter / Foto: Imago ImagesAshley Young a fost adus la Inter chiar de Conte, iar în cei doi ani în care au lucrat împreună, „nerazzurrii” au cucerit un titlu în Serie A.
Crescut de Watford, Ashley Young a mai evoluat la Aston Villa, Manchester United, Inter, Everton și Ipswich. Cea mai de succes perioadă a petrecut-o pe „Old Trafford”, unde a bifat 8 sezoane și jumătate, timp în care a cucerit 6 trofee: un titlu în Premier League, un trofeu Europa League, o Cupă a Angliei, o Cupă a Ligii Angliei și două Supercupe ale Angliei.
Antonio Conte și-a început cariera de antrenor în 2005, la Siena, iar apoi le-a mai antrenat pe Arezzo, Bari, Atalanta, Siena, Juventus, naționala Italiei, Chelsea, Inter, Tottenham și Napoli.
Conte are în palmares 6 titluri, unul în Premier League cu Chelsea, iar restul în Serie A: unul cu Napoli, unul cu Inter și 3 cu Juventus.
{{text}}