Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

De ce nu a prins Tavi Popescu transferul în străinătate » Ilie Dumitrescu: „Asta trebuie să facă și el, și Pădurariu”

Octavian Popescu. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

Articol de Tudor Belivacă   —  miercuri, 12 august 2026

Ilie Dumitrescu, fost internațional român și actual analist TV, a vorbit despre Octavian Popescu (23 de ani) și Ricardo Pădurariu (19 ani), speranțele celor de la FCSB.

Octavian Popescu, văzut ca o mare „perlă” de la debutul în Superliga, nu a reușit până acum să plece de la echipa patronată de Gigi Becali.

Ilie Dumitrescu este de părere că acest lucru este cauzat de faptul că nu s-a dezvoltat fizic suficient și a recomandat un antrenor personal. I-a transmis și lui Ricardo Pădurariu același lucru.

Ilie Dumitrescu: „Au trecut niște ani și a rămas la fel. Coman până nu a făcut pregătire separat, nu a prins transferul”


„La Tavi Popescu au trecut niște ani și nu s-a dezvoltat deloc, a rămas la fel. Dacă nu câștigi masă musculară, 4, 5, 6 kilograme într-un an... Nu s-a făcut un program individual. Îți dau «n» exemple.

Până nu s-a dus Coman să facă pregătirea separat, cu un preparator din afara clubului, cred că acum e și pe la echipa națională, nu a ajuns să ia 6 milioane pe el. Cineva în club trebuie să facă lucrurile astea, când ai un jucător de genul ăsta.

Cum îl ai acum pe Pădurariu. Ăsta e un jucător care poate deveni unul dintre cei mai buni fundași stânga, să joace la cel mai înalt nivel, dar trebuie program individual, forță... O să vedem dacă într-un an se dezvoltă.

Vă dau un exemplu: Ianis Hagi, la Fiorentina. De la 66 de kilograme, a ajuns la 72 într-un an. 6 kilograme de masă musculară!”, a spus Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro.


Ricardo Pădurariu a ajuns titular în echipa FCSB-ului în acest sezon după ce, în sezoanele precedente a fost împrumutat la Gloria Bistrița și la Corvinul Hunedoara. Ajutat și de regula U21, Ricardo Pădurariu s-a impus în flancul stâng al apărării și l-a impresionat pe Gigi Becali.

Gigi Becali consideră că e jucătorul pe care poate lua cei mai mulți bani în viitorul apropiat: „Pădurariu va intra tot timpul, pentru că eu vreau să fac bani din fotbal. Eu trebuie să scot fotbaliști să vând. E jucător valoros, are talent. O să iau mulți bani pe el. O să vedeți. Rar găsești așa fundași laterali”. În acest sezon, a jucat în 5 din 6 partide pentru FCSB. Este cotat de site-urile de specialitate la 550.000 de euro.

Tavi Popescu este la FCSB din 2020. Încă de la acea vreme patronul Gigi Becali spera să încaseze o sumă bună pentru el, dar până acum acest lucru nu s-a întâmplat. După două sezoane slabe, Tavi Popescu are acum un început promițător de stagiune: 6 meciuri, un gol și trei pase decisive. Este cotat de site-urile de specialitate la 600.000 de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.