Sporturi   •   Altele   •   DECES

Fratele lui Viorel Moldovan a murit la vârsta de 50 de ani » În ultimii ani a fost președintele CSM Bistrița

Adrian Moldovan a decedat la vârsta de 50 de ani / Foto: Facebook CSM Bistrița

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 12 august 2026

Adrian Moldovan, fratele fostului internațional român Viorel Moldovan, a decedat la vârsta de 50 de ani. Vestea a fost transmisă de CSM Bistrița, club în care a ocupat postul de director.

Adrian Moldovan lucra în cadrul clubului CSM Bistrița încă din 2002, iar cauza decesului nu a fost făcută public.

Adrian Moldovan a murit la vârsta de 50 de ani

Bistriţa îşi ia rămas-bun de la Adrian Moldovan, un om care şi-a dedicat peste două decenii vieţii sportului şi comunităţii. Din 2002, numele său a fost strâns legat de conducerea şi performanţele Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, alături de generaţii de sportivi şi antrenori.


Sub conducerea sa, clubul a atins rezultate remarcabile, inclusiv medalia olimpică obţinută de Răzvan Martin la Londra 2012. A fost un lider respectat, un sprijin constant pentru tineri şi un adevărat susţinător al performanţei.

A lăsat în urmă, moştenire, valori şi oameni. Dar, mai ales, a lăsat un exemplu. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei, apropiaţilor, colegilor, antrenorilor şi tuturor sportivilor care astăzi îşi iar rămas bun de la el”, se arată în comunicatul celor de la CSM Bistrița.

Sunt oameni care, prin ceea ce fac de-a lungul unei vieți, ajung să facă parte din povestea unei comunități. Adrian Moldovan a fost unul dintre ei. Timp de 22 de ani, a condus Clubul Sportiv Municipal Bistrița și și-a pus priceperea, energia și sufletul în slujba sportului bistrițean. A fost alături de sportivi, de antrenori și de generații întregi care au crescut și au reprezentat Bistrița cu mândrie.



Astăzi ne despărțim de un om care a lăsat în urmă nu doar o activitate profesională importantă, ci și respectul celor care l-au cunoscut. Gândurile mele se îndreaptă către familia și apropiații săi, cărora le transmit sincere condoleanțe și multă putere în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Rămas-bun, Adrian!



- Gabriel Lazany, primarul Bistriței

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.