Universitatea Craiova a remizat cu Oțelul Galați în deplasare, scor 1-1, partidă din etapa #5 din Superliga.
Universitatea Craiova a rămas în inferioritate numerică în minutul 29, după ce Alexandru Crețu a încasat al doilea cartonaș galben. Tot oltenii au marcat primii - Etim în minutul 56, dar gălățenii au egalat în minutul 87 printr-o execuție fenomenală a lui Teodor Lungu.
Cronică de Marius Mărgărit » Scăpară cu un punct
Cu 4 zile înainte de cel mai important meci al sezonului, prima manșă cu Ararat Armenia, în play-off-ul de Europa League, Universitatea Craiova a venit la Galați, pentru meciul cu Oțelul.
Cu griji și amintiri nu prea plăcute, echipa de la malul Dunării provocându-i in sezonul trecut prima înfrângere (1-0), în runda a 10-a.
Mulți dintre olteni au fost pe teren atunci, la fel și unii dintre componenții de acum ai gazdelor. Atunci juveții erau doar lideri, acum veneau din postura de campionii en-titre, cu ambiții europene, dar cu un început de sezon intern plin de bandaje.
Craiova ar fi vrut să amâne acest meci, dar a primit doar o mică consolare, a jucat cu trei ore mai devreme decât fusese programat inițial, măcar ca să ajungă mai repede acasă, să pregătească chiar de mâine partida cu armenii.
Până atunci avea nevoie de puncte în Superligă, la Galați, unde nu a fost niciodată simplu să câștigi. Cu o echipă hibrid mai mult spre a doua, cu Popescu, Romanchuk, Rus, Bancu, Cicâldău, Matei, Baiaram și Nsimba menajați, doar rezerve.
Crețu, o improvizație ratată
Meciul a început într-o ușoară notă de dominare a oltenilor, mai prezenți în jumătatea adversă, încercând să se calibreze în noua componență. Gălățenii păreau și ei dominați de sentimentul că întâlnesc campioana, au dat primele semne de slăbiciune prin tânărul Frunză, dar și prin o greșeală a lui Iacob, care a dus la prima șarjă, semnată de Al Hamlawi.
Nimic periculos. Mai aproape a fost Anzor, dintr-o „liberă” de la 20 de metri.
Prima mare ocazie a apărut la poarta lui Sava, când Patrick a dat cu capul, din mijlocul careului, însă a nimerit bara, iar Sylla n-a putut împinge mingea în poartă. Tot după o fază fixă, marea slăbiciune a oltenilor în acest sezon.
Al Hamlawi a avut și el o primă șansă, ceva mai târziu, dar din 2-3 metri a trimis mingea aproape paralel cu poarta. Se stabilise mersul ostilităților. Craiova ataca, Oțelul încerca să surprindă pe contre. Pe una, la o greșeală a lui Screciu, Andrezinho a provocat primul avertisment, pentru Crețu, determinat dincolo de limită să câștige mingea.
Iar la următorul duel între cei doi, olteanul, ultim apărător, a riscat și comis un fault la marginea careului. Bîrsan n-a văzut nimic, dar atenționat de colegi, a oprit jocul după câteva secunde și l-a eliminat pe stoperul improvizat al oaspeților. Nu trecuse nici o jumătate de oră și Craiova era în 10.
Noroc cu Sava
Iar fotbalul s-a schimbat, terenul s-a înclinat spre poarta lui Sava. Oțelul a simțit miros de sânge, că juveții erau buimaci, mai ales că Coelho n-a intervenit de pe margine. Pe o altă contră, Frunză, servit ideal, s-a pierdut cu firea în fața porții. Iar Patrick a fost și el încurcat de Screciu, suficient cât să nu mai știe unde este mingea și să rateze.
Tăvălugul se tot apropia însă. Nuno Pedro, servit superb de Silva, a scăpat singur. Reflexul lui Sava a salvat campioana. Era panică printre olteni, care, incapabili să reacționeze, așteptau disperați pauza. Pe gâtul lui Al Hamlawi era o zgârietură ca după o ciocnire cu o felină. Mare. Semn al luptei pentru supraviețuire. Și mai era o repriză.
Lungu, omul cu apa vie
La pauză, în teren a apărut Bancu în locul lui Mora. Iar Craiova a trecut într-un 4-4-1 de avarie. Cu Oțelul la timonă, dar fără iureșul din prima parte, de după eliminarea lui Crețu. Oltenii au mai echilibrat balanța, ba Anzor a trimis un șut violent, pe care Dur-Bozoancă l-a parat cu emoții. Pe o contră, că deh, acum juveții jucau cartea asta, Băsceanu n-a mai avut suflu pe un șut care să însemne ceva.
Și ceea ce părea improbabil în prima parte, a venit. La prima mare ocazie, Băluță, scăpat singur pe stânga, l-a găsit cu o pasă pe Etim, care, din mijlocul unei defensive lovită de somnolență, a cedat.
A fost rândul gălățenilor să acuze momentul. E greu când iei gol deși ești în superioritate, dar una adormită, inexplicabilă. Și lucrurile nu dădeau semne că s-ar schimba. Tot Craiova era mai periculoasă. Oțelul se răcise, înțepenise în neputință.
Romanchuk i-a lhat locul lui Screciu, Matei lui Băsceanu, Baiaram lui Etim. Forțe proaspete în locul celor care rezistaseră până atunci. La gazde, Paulinho în locul lui Ciobanu, aproape invizibil.
Dar jocul curgea în avantajul oltenilor, chiar dacă capverdianul a adus un pic de suflu ofensivei gălățene. Parcă tot mai obosită să dea într-un zid, care nu doar că nu cădea, dar mai și lovise din ricoșeu. Și a intrat și Nsimba, în locul lui El Hamlawi, consumat până spre zero de cursele înainte-înapoi, ca să asigure și etanșeitatea echipei sale.
Ultimul sfert de oră s-a disputat intre îndârjirea defensivă a oaspeților și neputința ofensivă a gazdelor, care nu reușeau să găsească măcar breșa egalării.
Și totuși, Lungu a găsit-o. Cu o execuție de calibru, o ghiulea fabuloasă de la 30 de metri la care Sava n-a mai avut replică. Un gol care a stropit cu apă vie Oțelul. Dar a rămas 1-1. Craiova smulge un punct, in inferioritate și continuă să nu mai simtă gustul victoriei de peste 3 ani la Galați. Iar Oțelul se întreabă și acum probabil,. cum a pierdut ocazia să răpună campioana.
Clasamentul din Superliga
FINAL » Oțelul Galați - Universitatea Craiova 1-1
Asistență oficială: 7004
Au marcat: T. Lungu 87 / Etim 56
Alexandru Crețu (Universitatea Craiova) a fost eliminat în minutul 29
Min. 87: Teodor Lungu a egalat cu o execuție superbă! Fotbalistul intrat în minutul 77 a avut o execuție de la peste 25 de metri și l-a lăsat pe Sava fără replică!
Sursa video: Prima Sport 1
Min. 80: Ștefan Baiaram a încasat un cartonaș galben pentru o simulare
Min. 68: Assad a avut o acțiune foarte bună, dar șutul său s-a dus puțin pe lângă poartă. Imediat după fază a cerut schimbare
Min. 66: Joao Paulino a tras puternic din unghi, în încercarea de a centra. Sava a respins în corner
Min. 56: Universitatea Craiova a reușit să puncteze la prima mare ocazie! Tudor Băluță a avut o cursă bună în flancul stâng, a centrat bine la firul ierbii în careu, iar Etim l-a învins pe Dur-Bozoancă!
Min. 53: Anzor a tras puternic pe poartă, dar Dur-Bozoancă a fost la post și a respins!
Start în repriza secundă! Nicușor Bancu a intrat în locul lui Mora
Pauză la Galați! 52-48 a fost raportul posesiei în prima repriză, 6-5 al șuturilor, 1-0 al șuturilor pe poartă. Alexandru Crețu a fost eliminat (minutul 29), iar dunărenii au avut și o bară
Min. 43: Miguel Silva l-a servit excelent pe Nuno Pedro, iar mijlocașul central al dunărenilor a tras direct în blocajul lui Sava
Min. 40: Incredibil! Andrezinho a centrat din flancul stâng, Matei Frunză a recentrat, iar mingea a ajuns la Patrick. Atacantul dunărenilor a făcut o preluare defectuoasă, iar mingea i-a sărit surprinzător. Vârful nu a mai găsit balonul, iar faza s-a încheiat
Min. 38: Oțelul s-a aruncat în atac, iar Universitatea Craiova nu are replică. Cu toate acestea, dunărenii nu reușesc să fie periculoși
Min. 31: Iacob a executat lovitura liberă, dar a tras în zid
Min. 29: Alexandru Crețu a primit al doilea galben și este eliminat! L-a faultat pe Andrezinho în poziție de ultim apărător, foarte aproape de careul oltenilor. Inițial, Marcel Bîrsan a lăsat jocul să continue, dar apoi a întors faza
Min. 23: Andrezinho a scăpat bine pe contraatac, dar a greșit driblingul, iar faza s-a încheiat cu o lovitură liberă pentru gălățeni
Min. 14: Ocazie imensă a dunărenilor! Patrick a trimis în bară o minge venită din lovitură liberă
Min. 8: Anzor a tras foarte bine dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri de poartă. Balonul a trecut puțin pe lângă bara porții lui Dur-Bozoancă
Min. 6: Prima ocazie a partidei este a lui Assad Al Hamlawi. Fotbalistul celor de la Universitatea Craiova nu a profitat de acțiunea promițătoare
Start de partidă la Galați! Gazdele au avut lovitura de start
Oțelul Galați - Universitatea Craiova, echipele de start
Oțelul Galați (4-3-3): Dur-Bozoancă - Sylla, Christopoulos, P. Iacob, M. Silva - An. Ciobanu, Lameira (cpt.), Pedro Nuno - P. Lopes, Patrick, M. Frunză
Rezerve: Aftene, Bălănică, Bordun, M. Contra, T. Lungu, Paulino, D. Neicu, R. Olteanu, Paharnic, Zhelev
Absenți: Kazu, Ne Lopez (accidentați)
Antrenor: Stjepan Tomas
Universitatea Craiova (3-4-3): Sava - Al. Crețu, Stefanovic, Screciu (cpt.) - Mora, Anzor, T. Băluță, Teles - Etim, Al Hamlawi, L. Băsceanu
Rezerve: Al. Maxim, L. Popescu, Romanchuk, M. Rădulescu, Rus, D. Matei, Bancu, Cicâldău, Baiaram, Tavares, Nsimba
Absenți: Elisor (accidentat)
Antrenor: Filipe Coelho
Stadion: Oțelul
Arbitru: Marcel Bîrsan (București)
Asistenți: Adrian Ghinguleac (București), Ionuț Neacșu (București)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București)
Asistent VAR: Claudiu Marcu (Constanța)
{{text}}