Fotbal   •   Liga 1   •   Rapid

Rapid și Genoa s-au înțeles pentru cele două împrumuturi: unul începând de azi, celălalt de săptămâna viitoare

Latif Ouedraogo / FOTO: Imago

Articol de Marius Mărgărit   —  miercuri, 12 august 2026

Până la urmă, Rapid a ajuns la un acord cu cei de la Genoa pentru ca doi dintre tinerii jucători de la clubul unde este patron Dan Șucu să ajungă în Giulești, împrumut, pentru acest sezon.

Problemele legate de birocrație și întocmirea actelor între cele două grupări, despre care vorbea recent președintele Victor Angelescu, s-au rezolvat.

Ouedraogo deja înregistrat, Doumbia urmează

Astfel, Rapid l-a înregistrat azi pe Latif Ouedraogo (18 ani), fundașul stânga care ar putea reprezenta o variantă pentru golul lăsat de transferul lui Andrei Borza la Corum FK, în primul eșalon al Turciei.


La nevoie, Ouedraogo, cotat pe siteul transfermarkt.com la un milion de euro, poate juca și pe poziția de fundaș central. În sezonul trecut, el a avut două apariții în serie A, spre finalul campionatului, în partidele cu Fiorentina și cu Lecce.

Celălalt jucător de la Genoa, Chec Bebel Doumbia (18 ani), originar tot din Burkina Faso, ar urma să ajungă săptămâna viitoare la antrenamente, sub comanda lui Daniel Pancu.

Cele două cluburi au convenit ca acesta să mai rămână la Genoa și la meciul de Cupă cu Ascoli, programată pentru duminică, 16 august. Mijlocaș central, el a fost împrumutat în sezonul precedent la Altamura, în serie C, pentru care a jucat în 22 de meciuri și a marcat un gol.

Pe Debenedetti l-au ratat


Inițial, în discuțiile dintre Rapid și Genoa intrase și varianta aducerii atacantului italian Alessandro Debenedetti (22 ani).

Însă, fiindcă înțelegerea a întârziat să se parafeze, conducerea clubului peninsular a decis să-l dea, tot sub formă de împrumut, pentru un an, în Serie B, la Cesena. Iar giuleștenii s-au reorientat și l-au adus pe elvețianul Filip Stojilkovic (26 de ani), ultima dată la Pisa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.