Universitatea Craiova a învins-o pe KuPS, scor 2-1, și s-a calificat în play-off-ul Europa League cu 3-2 la general. Acolo, oltenii vor lupta cu Ararat Armenia pentru calificarea pe tabloul principal. Echipa lui Filipe Coelho și-a asigurat prezența în Conference League, indiferent de ce se va întâmpla în dubla cu armenii.
La apus de zi de joi, Craiova și-a pus din nou hainele europene, de data aceasta fără răcoarea nordului. După 1-1 la Kuopio, calculele au rămas simple, încă o seară și 90 de minute pentru a afla dacă drumul continuă sau dacă vara europeană se termină aici, la doi pași de Europa League și pe buza „Conferinței”.
Cronică de George Nistor după Universitatea Craiova - KuPS 2-1: Patru minute de frig, o seară mai aproape de Europa
Pe o căldură sufocantă, cu raze de lumină agățate deasupra Velodrome-ului oltenesc și cu tribunele aproape pline, Universitatea își încearcă seara mare. Numai că în jurul Universității s-a strâns în ultimele zile și o iritare greu de înțeles. Oltenii par deranjați că se scrie mult despre ei și, culmea meseriei, nu aproape întotdeauna de bine după parcursul european al acestei veri.
O atitudine de cetate asediată într-un moment în care nimeni nu pare s-o asedieze. În afară de adversar. Poate că și acesta e un semn că miza a crescut enorm, când Europa e tot mai aproape. Dar joi seară toate micile războaie trebuiau lăsate undeva, la porțile stadionului.
Coelho și misterul finlandez
Și Filipe Coelho, marele intrigant al serii, a încercat, deși avea de răspuns unei întrebări care, în urmă cu o săptămână, părea relativ exotică: cine-s, până la urmă, finlandezii ăștia? Cu aerul lor curat și cu gleznele încleștate într-un fotbal atât încăpățânat tehnic.
Portughezul a mai mutat o dată, în căutarea consistenței din sezonul trecut. David Matei a revenit în flancul drept, probabil cel mai important element de mobilitate pe care îl are echipa în acea zonă, iar în defensivă s-a întors Romanchuk. Ucraineanul s-a accidentat exact când a durut mai tare, înaintea returului cu Levski, iar revenirea lui a oferit din nou greutate unei linii care în ultimele săptămâni a fost cârpită și reașezată după împrejurări.
Finlandezii n-au lăsat nimic la voia întâmplării. Au ajuns la stadion cu aproape trei ore înaintea fluierului de start, suficient de devreme încât să vadă arena goală înainte să o audă plină. Să simtă iarba, căldura, aerul greu și apoi, treptat, zgomotul. Un mic ritual de acomodare pentru niște oameni veniți dintr-un loc în care vara seamănă uneori cu primăvara noastră timpurie. De aici înainte, trebuia doar jucat fotbal.
Patru minute și s-a făcut frig
La nivel de gazon, KuPS n-a avut nevoie nici de acomodare, nici de prea multe avertismente. Pase scurte, s-au ghidat unii pe alții, au căutat să se găsească între linii, joc de echipă, altfel spus. La patru minute după ce a dat drumul la minge, Valentin Gasc, argentinian de pe malul Atlanticului, a prins un șut superb din afara careului și a înghețat pentru câteva clipe Bănia. Era 0-1 și toate calculele cuminți, făcute după egalul din Finlanda, au fost aruncate la gunoi.
Gazdele au fost nevoite să apese pedala, nimic nu mai era de cântărit. Cicâldău a încercat primul să răspundă (10'), cu o execuție din afara careului trecută puțin pe lângă poartă, iar Baiaram a repetat amenințarea, la jumătatea primei părți, de la marginea suprafeței de pedeapsă, însă și mingea lui a ocolit bara. Finlandezii veniseră devreme la stadion. Și au intrat și mai devreme în meci.
Alb-albaștrii n-au intrat în panică, deși golul nordicilor le stricase din start scenariul. Au continuat să împingă jocul spre poarta lui Kreidl, cu stadionul devenit tot mai nerăbdător și cu KuPS încercând să păstreze meciul în zona în care se simțea confortabil. Hamalainen a văzut primul cartonaș galben al serii, în minutul 31, semn că presiunea oltenilor începuse măcar să lase urme.
Și până la urmă s-a deschis fisura. În minutul 41, un henț în careul finlandezilor a trimis Craiova la punctul cu var. Nsimba a luat mingea și, într-un stadion care pentru câteva secunde și-a ținut respirația, l-a învins cu sânge rece pe Kreidl.
Mora de Europa
În partea a doua, Universitatea a ieșit de la vestiare cu alt elan, mult mai hotărâtă. N-a mai existat perioada de tatonare din prima repriză. În minutul 47, David Matei a găsit spațiu în dreapta și a centrat pentru Cicâldău, a cărui lovitură de cap a fost respinsă de goalkeeper-ul advers.
Craiova a apăsat și mai tare, iar Coelho n-a așteptat prea mult și a intervenit. În minutul 61, i-a trimis pe Al-Hamlawi și Monday Etim în locul lui Nsimba și David Matei, încercând să aducă și mai multă energie în ultima treime.
Numai că golul a venit imediat din altă parte. Câteva faze mai târziu, Carlos Mora a primit la marginea careului și a lovit superb de la 25 de metri, din unghi, fără speranțe pentru Kreidl. De la 0-1 și o seară care începuse cu noduri, la 2-1 și sentimentul că meciul e al oltenilor.
Până la final, Baiaram și-a mai încercat șutul, însă Craiova n-a mai forțat. Oltenii au trecut la un joc mai așezat, au redus riscurile și au administrat avantajul cu o maturitate care amintește de stagiunea precedentă.
S-a terminat 2-1, după 1-1 în Finlanda, iar Universitatea și-a câștigat dreptul de a merge mai departe. O calificare construită cu emoții, dar și ele călesc în tot acest drum european.
FINAL » Universitatea Craiova - KuPS 2-1 (3-2 la general)
Cele mai importante detalii și statistici despre meci AICI.
Au marcat: Nsimba (pen., 43), Mora (62) / Gasc (4)
Asistența partidei: 22.132 de spectatori, 8 fiind ai oaspeților.
Final de meci! Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League!
Patru minute de prelungire!
Min. 80: Încă două schimbări la Craiova: ies Baiaram și Cicâldău, intră Tavares și Băluță. Baiaram a fost foarte nervos după ce a fost înlocuit. A lovit cu piciorul o geantă, apoi a luat loc pe bancă.
Min. 78: Baiaram ratează șansa de a închide meciul! Nu-l poate învinge pe Kreidl dintr-o poziție excelentă.
Min. 62: GOOOl Craiova! Carlos Mora observă un culoar liber și trimite un trasor de la 25 de metri! Oltenii sunt calificați la acest scor!
Min. 61: Coelho face două schimbări în atac: ies Matei și Nsimba, intră Etim și Al Hamlawi.
Min. 50: Ratare imensă a lui Baiaram! Scapă singur cu portarul și trimite mult peste!
Min. 47: Ocazie pentru Craiova în startul reprizei secunde. Matei centrează din dreapta, Cicâldău se înalță și lovește cu capul, însă portarul advers scoate cu greu.
A început repriza secundă! Oltenii au avut lovitura de start!
Final de primă repriză!
Min. 43: GOOOL Craiova! Nsimba execută sigur, la firul ierbii, portarul plonjează spre celălalt colț, iar egalitatea este restabilită!
Min. 42: Penalty pentru Craiova! Adams lovește mingea cu mâna în propriul careu, iar „centralul” arată punctul cu var.
Min. 39: Un nou șut de la distanță încercat de olteni. Încercarea lui Anzor se duce peste.
Min. 32: Cicâldău șutează spre colțul lung de la 25 de metri, balonul se duce pe lângă poartă.
Min. 22: Baiaram încearcă poarta din careu, mingea trece puțin pe lângă.
Min. 20: Craiova are posesia, însă apele s-au mai liniștit. Oltenii nu se mai apropie periculos de poarta adversă.
Min. 13: Armah încearcă și el de la distanță, însă execuția nu este una reușită.
Min. 10: Cicâldău trage din marginea careului, iar mingea este deviată în corner.
Min. 8: Anzor trimite o minge ușoară pentru portarul advers.
Min. 4: KuPS deschide scorul la primul șut pe poartă! Gasc trage din marginea careului, mingea este ușor deviată de Cicâldău și îl păcălește pe Popescu.
A început partida!
Universitatea Craiova - KuPS, echipele de start:
Craiova: L. Popescu - A. Rus, Romanchuk, Screciu - Mora, Anzor, Cicâldău, Bancu - D. Matei, Nsimba, Baiaram
Rezerve: A. Maxim, Sava, A. Crețu, T. Băluță, Al Hamlawi, Etim, M. Rădulescu, Tavares, Teles, Stevanovic, Băscenau
Antrenor: Filipe Coelho
KuPS: Kreidl - Puukko, Magassa, Nuhu, Hamalaien - Gasc, Touray - Jyry, Pennanen, Armah - Moreno
Rezerve: Riihimaki, Silen, Heiskanen, Savolainen, Engvall, Kujasalo, Heinonen, Parzyszek, Lutumba, Antwi, Araujo
Antrenor: Miika Nuutinen
Stadion: Ion Oblemenco (Craiova);
Arbitru: Nenad Minakovic (Serbia);
Asistenți: Nikola Borovic și Bosko Bozovic (Serbia);
Arbitru VAR: Momcilo Markovic (Serbia) // Asistent VAR: Jelena Cvetkovic (Serbia);
UPDATE 18:45: Un suporter orb al Craiovei a oferit un mesaj înainte de meci
Un suporter orb al oltenilor a oferit un mesaj special pentru jucătorii Craiovei: „Am venit să fim alături. Să vă fim mereu aproape. Pentru nopți europene. Pentru visele uitate. Aprindeți focul în voi! Căci stadionul va erupe. Mii de glasuri, mii de inimi pentru Știința vor erupe!”.
Acesta este însoțit de fiul său, care îi va comenta fazele petrecute în meci.
UPDATE 18:30: Universitatea Craiova a ajuns la stadion pentru meciul cu KuPS
Elevii lui Filipe Coelho au ajuns la arenă cu o oră înainte de startul partidei. Jucătorii Craiovei au părut destul de montați înaintea meciului cu finlandezii.
{{text}}