Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB a bătut palma cu un club din Liga 2 » Ce jucători sunt incluși în parteneriat

Mihai Toma, al treilea (spate, de la dreapta la stânga)

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 12 august 2026

FCSB, formația antrenată de Marius Baciu, a încheiat un protocol de colaborare cu Concordia Chiajna, club din Liga 2. Proiectul din care fac parte cele două formații a fost lansat în această vară de Federația Română de Fotbal.

Noua reglementare introdusă de FRF are ca obiectiv să le ofere tinerilor fotbaliști posibilitatea de a evolua constant la nivel de seniori. În baza acestui acord, Concordia Chiajna va putea utiliza maximum 5 jucători U21 de la FCSB.

FCSB și Concordia Chiajna, parteneriat pentru dezvoltarea tinerilor

FCSB a ales să colaboreze cu Concordia Chiajna, iar cele două cluburi au stabilit deja lista celor 5 fotbaliști care vor putea evolua în Liga 2.


Este vorba despre Rareș Andrei, portar de 16 ani, Andrei Dăncuș, fundaș central de 17 ani, Mihai Toma, mijlocaș stânga de 19 ani, David Popa, mijlocaș dreapta de 19 ani, și Alexandru Stoian, atacant de 18 ani, potrivit golazo.ro.

Rareș Andrei este singurul dintre cei cinci care nu a debutat încă pentru prima echipă a celor de la FCSB. Andrei Dăncuș a bifat trei apariții pentru roș-albaștri, în timp ce David Popa a strâns deja 14 meciuri la nivel de seniori, dintre care două în actualul sezon.

Mihai Toma și Alexandru Stoian sunt deja obișnuiți cu prima echipă. Toma are 58 de apariții pentru FCSB, în care a înscris un gol și a oferit 5 pase decisive. Mijlocașul este cotat de Transfermarkt la 500.000 de euro.

Alexandru Stoian, în Sepsi - FCSB // foto: Ionuț Iordache

Alexandru Stoian a disputat 34 de meciuri în tricoul roș-albastru, cu 6 goluri și două pase decisive. Atacantul de 18 ani are o cotă de piață de 550.000 de euro, potrivit aceluiași site de specialitate.

  • Acordurile de cooperare pot fi încheiate exclusiv în perioadele de transferuri și pot avea o durată de cel mult un sezon. Clubul principal poate înscrie maximum 5 fotbaliști eligibili pe lista de cooperare. Aceștia vor putea evolua exclusiv pentru prima echipă a clubului partener.

  • Regulamentul prevede și o condiție referitoare la minutele disputate. Un fotbalist aflat pe lista de cooperare trebuie să evolueze minimum 15 minute în cel puțin 5 partide din sezonul regulat al Ligii 2. În caz contrar, acesta își pierde dreptul de a juca pentru clubul partener în play-off sau play-out.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.