S-a tras la sorți play-off-ul Cupei României Betano, ultima fază înainte de grupe. Se joacă 16 meciuri, iar câștigătoarele ajung pe tabloul principal al competiției.
Cele 8 echipe prezente deja în grupe, ca urmare a clasării din sezonul trecut al Superligii: Craiova, U Cluj, CFR Cluj, Dinamo, Rapid, FC Argeș, UTA, FCSB.
Sunt 32 de echipe prezente în play-off-ul Cupei României. Cele 16 câștigătoare din această fază vor merge în grupe, unde se vor alătura primelor 8 clasate ale sezonului trecut din Superliga.
Meciurile din play-off-ul Cupei României Betano
Minaur Baia Mare – ACS FC Corvinul
CS Afumați – FC Voluntari
CSM Reșița – ACS Petrolul 52
Steaua București – AFK Csikszereda
Concordia Chiajna – Oțelul Galați
CSM Slatina – Sepsi OSK
FC Bihor Oradea – Farul Constanța
CSC 1599 Șelimbăr – AFC Botoșani
CS Gloria Bistrița – Metalul Buzău
CSM Corona Brașov – CS Tunari
ACS USV Iași – Sporting Liești
Politehnica Timișoara – AFC ASA Tg. Mureș
SC Popești Leordeni – ACS FC Bacău
SCM Rm. Vâlcea – Chindia Târgoviște
ACS Minerul Lupeni – Unirea 04 Slobozia
ACS C.I.L. Blaj – Progresul 1944 Spartac
Regulamentul tragerii la sorți
Din prima urnă au făcut parte cele 8 echipe din Superliga prezente în această fază a competiției. În urna a doua au fost restul de 24 de echipe, toate din eșaloanele inferioare.
Cele 8 formații de Superliga au picat cu 8 echipe din urna a doua, iar restul formațiilor, 16 la număr, din urna a doua, au căzut între ele.
„Exceptând partidele televizate, jocurile din play-off-ul Cupei României Betano se vor disputa în data de 19 august. Programul complet va fi anunțat ulterior”, a transmis FRF.
Calendarul Cupei României
Play-off: 19 august 2026
Faza grupelor, etapa 1: 2 septembrie 2026
Faza grupelor, etapa 2: 28 octombrie 2026
Faza grupelor, etapa 3: 2 decembrie 2026
Sferturi de finală: 3 martie 2027
Semifinale: 21 aprilie 2027
Finala: 12 mai 2027
{{text}}